Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Wimbledonul? De ce nu Nobelul?

GALERIE
mihai chiper
  • mihai chiper
- +

E preferabil ca sportivii să rămână, totuşi, simpli campioni, nu să devină automat eroi naţionali.

"L'Equipe" observă primirea de rock-star făcută Simonei Halep de zeci de mii de români pe Arena Naţională. Ovaţionare îndelungată, transmisii în direct, tribune înţesate de figuri ale sportului şi show-bizului într-o atmosferă cu parfum sud-american şi decor pseudo-olimpic. În mod evident, cotidianului sportiv francez îi scapă implicaţiile emoţionale mai profunde ale evenimentului organizat pentru câştigătoarea Wimbledonului. Nu rareori, în efortul de a răspunde globalizării, naţiunile derizorii inventează domenii de competitivitate, în care îşi proiectează orgoliul naţional pentru a acoperi frustrări de natură economică, tehnologică şi culturală. Tenisul a ajuns să joace vremelnic în România rolul fotbalului în America latină. Un pansament al eşecului naţional într-o societate incapabilă de seriozitate şi meritocraţie altundeva decât într-un joc. Sau în joacă.

Ceea ce poate fi considerat impropriu şi complet eronat în seara de 17 iulie a fost transformarea succesului sportiv în adevărată sărbătoare a meritocraţiei naţionale. Unica posibilă în România de azi. "Muncă", "exemplu", "sacrificiu" au fost cele mai frecvente explicaţii ale fenomenului Simona oferite de comentatori. Indiscutabil, ele merită semnalate. Dar obsesia menţionării lor descriu un popor de sportivi închipuiţi ori suporteri prefăcuţi, dornici să conteze cu ceva într-o lume în care nimeni nu-i prea observă. E preferabil şi sănătos ca sportivii să rămână ceea ce sunt - simpli campioni, nu să devină automat eroi naţionali.

Fără să vreau, mi-am imaginat un domeniu care ar putea conta cu adevărat şi ar avea un impact real şi profund asupra societăţii ori în imaginarea noilor modele sociale pentru tinerele generaţii: inovarea ştiinţifică şi tehnologică. Cum ar fi un cercetător fluturând deasupra capului o medalie Nobel în ştiinţe (fizică, chimie, medicină) ţinând un discurs pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de curioşi, despre România, posibilitatea ei de a contribui la valorile umanităţii, în timp ce luat de valul euforiei publice ar clama populist, precum Simona: "Acest premiu este al nostru, este al ţării"? Cum ar fi ca Andi Moisescu, amfitrionul unui eveniment transmis în direct de toate televiziunile de ştiri, să prezinte un grup de oameni de ştiinţă care au descoperit leacul cancerului, graniţa universului ori particulele lui Dumnezeu (altele decât cele găsite la CERN)?

Fireşte, nicăieri în lume oamenii de ştiinţă nu sunt primiţi precum Simona, ca nişte rock-staruri. Pentru că pot fi înţeleşi de foarte puţini. Cu atât mai puţin în ţara care a inaugurat noua Arenă Naţională înaintea noii Biblioteci Naţionale. În fond, nu e o întâmplare că toată lumea ştie unde se află şi ce valori fotbalistice se mai antrenează la Academia lui Hagi (cum a reuşit să imprime un spirit competiţional occidental echipei României U21 la Campionatul European de Fotbal), în timp ce Academia Română eşuează în paseisme neghioabe şi pretenţii pentru privilegii nesimţite, iar universităţile româneşti dispar din topurile internaţionale.

Nu e de mirare că şi Simona, după exemplul Academiei lui Hagi, plănuieşte "un proiect cu ministerul" pentru un milion de tineri care vor să joace tenis, în timp ce un "minister al Cercetării" va rămâne (garantat!) cenuşăreasa bugetară pe următoarea sută de ani. Astfel e complet explicabil de ce între topul WTA şi poziţia României în indexul global al inovării există o prăpastie care se va adânci.

Există în această poveste şi o asemănare grotescă între sport şi ştiinţă: salariul directorului Institutului Naţional în Silvicultură "Mărin Drăcea", o sinecură pesedistă cu venit anual cât al unei semifinale jucate de Simona la Wimbledon. Directorul de care nu a auzit nimeni, niciodată, are probabil venitul unei duzini de premianţi Nobel la universităţi de prestigiu din Occident. O formă de recunoştinţă secretă, pusă la cale de statul român. E tipul de "meritocraţie" al partidului-stat.

Felicitări Simona! Dar hai să admitem onest că e doar un sport şi nimic mai mult. E un bun prilej de distracţie, dar de restul realităţii cine se mai ocupă? Wimbledonul e perfect pentru o pauză, într-o seară călduroasă de vară, alături de prieteni. Dar cu temele cu adevărat importante cum rămâne?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri