Noua medii de zece în judeţul Iaşi la examenul de Bacalaureat. Unde s-au obţinut note maxime
În judetul Iasi s-a înregistrat o rata de promovare de 81,7-, judetul fiind din acest pu (...)
citeste totmarti, 28.06.2022
Zborurile internaționale din și către Marea Britanie vor fi restricționate până pe 17 mai, a anunțat premierul Boris Johnson. Acesta a prezentat noile măsuri de relaxare în Regatul Unit. De asemenea, vacanțele celor care vor să meargă peste ocean vor fi interzise până la aceeași dată, potrivit The Telegraph.
Prezentând planul post-carantină în această după-amiază, în Camera Comunelor de la Londra, prim-ministrul britanic a explicat că actualele restricții asupra călătoriilor internaționale cu scop de recreere vor fi relaxate după o revizuire care va avea loc în aprilie, conducă de Secretarul pentru Transporturi, Grant Shapps.
Vacanțele interne vor fi de asemenea interzise până cel mai devreme pe 12 aprilie, a confirma Johnson. În prima etapă a planului de relaxare, vor fi ridicate mai multe restricții luna viitoare, însă vacanțele interne nu vor fi permise până la a doua etapă a strategiei – care va începe cel mai devreme în 7 săptămâni.
Actualele restricții asupra călătoriilor internaționale – inclusiv testarea de trei ori a pasagerilor, carantina în hotel și izolarea obligatorie timp de 10 zile – vor rămâne în vigoare până la mijlocul lunii mai.
Însă, reevaluarea va analiza cum pot fi ridicate restricțiile prin certificate de vaccinare pentru persoanele ce vor să-și facă vacanța în afară și prin testarea atât a celor care sosesc cât și a celor care pleacă din teritoriu.
Sursa: digi24.ro
Cuvinte cheie: + zboruri, marea britanie, restrictii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Surpriza campaniei de transferuri a verii? Poli Iaşi urcă la munte
Cu ce mesaje au plecat în lume cei 1.540 de absolvenți de la Medicină
(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă
Maşina este pe numele soţiei, dar o conduce soţul. La cine rămâne la divorţ?
Majoritate instabilă PNL-PMP în Consiliul Local. A căzut proiectul cu zeci de vile în Bucium
Accidentul mortal de la Hălceni: logodnica primeşte daune mărite, familia însă, nu
Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"
Iaşul are un nou secretar de stat. Profesorul care a demontat un mit
Importanța serviciilor de software development pentru afaceri (P)
Gheorghe Flutur vrea reînfiinţarea Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Suceava
Absolvenţi de matematică notaţi cu 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum se explică?
În oraşul Harkov alarmele antiaeriene nu contenesc niciodată
Ce se întâmplă dacă statele baltice vor fi atacate? NATO şi-a schimbat strategia
Croatia ar putea fi primită în zona Schengen de la 1 ianuarie 2023
Celebrul portar Petr Cech nu va mai fi consilier tehnic şi de performanţă la Chelsea
Preşedintele Klaus Iohannis pleacă la Summit-ul NATO de la Madrid. Cea mai gravă criză de securitate
Vasile Blaga, fostul şef al PDL, scapă de dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă
Consiliul Județean Iași consolidează relațiile cu Republica Moldova (P)
Gustavo Petro, noul preşedinte columbian, îi pune la adăpost pe traficanţii de droguri
Sorin Cîmpeanu: În 2027 cel mai devreme putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat
Interceptări telefonice masive în Venezuela. Se vorbeşte despre o ”supraveghere în masă”
Parada Gay de la Istanbul a fost reprimată agresiv. Peste 200 de participanţi au fost arestaţi
Ciolacu susţine că impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând de anul viitor
Cum şi-a cunoscut Bono fratele vitreg. El a aflat de existenţa lui abia în urmă cu 11 ani
Andrei Lupu a demisionat din USR. Deputatul pleacă la REPER, partidul lui Cioloş
Anunţ lansare proiect „Granturi pentru capital de lucru FAST SERVICE SRL” (P)
ONU avertizează că războiul Rusiei din Ucraina este un teren fertil pentru droguri
FBI a confiscat 25 de lucrări care ar fi atribuite lui Jean-Michel Basquiat
Companiile de energie din Franţa cer populaţiei şi companiilor să strângă imediat cureaua
Testul CPP vs. ROB, în contextul crizelor succesive și/sau suprapuse
Simona Halep la Wimbledon: Nu vreau să mă opresc. Simt că pot mai mult
"Elvis" şi "Top Gun: Maverick" se luptă pentru primul loc în box office nord-american
Deficitul bugetar, ţinut sub control cu ajutorul inflaţiei şi a crizei din energie
Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale
Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi
Briscan ZARAEducaţia colaterală |
Cristina DANILOVSe mărită Adriana! |
Nichita DANILOVOglinda fisurată a lui Nicolae Stan |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.