ZdITV: Despre oameni buni și ”Râsul dracului”. Un incitant interviu cu Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu a fost din nou în studioul TV al ”Ziarului de Iași”, cu ocazia lansării noii sale cărți, ”Râsul dracului”. De ce nu s-a înțeles cu Horia Roman Patapievici, în contextul în care amândoi sunt pecepuți în spațiul public ca intelectuali cu un background solid atât în zona umanistă cât și în cea științifică și au valori sociale și culturale asemănătoare? Cum se raportează la un curent popularizat sub denumirea de ”Boierii minții”, care a stârnit nedumeriri grupului de intelectuali din jurul lui Andrei Pleșu. De ce crede că parabolele spuse de Isus Hristos pot fi interpretate fără mijlocirea teologilor și cât de diferit apare Isus în aceste analize.
A avut Mântuitorul un comportament politic? Cât de mari sunt diferențele dintre evangheliile Noului Testament și cum acestea transmit mesaje flagrant diferite. Care este evanghelia favorită? Cât de crud este Dumnezeu și ce crede despre faptul că sub privirea Sa îngăduitoare diavolul se comportă ca ”cel mai sadic torționar din lume”.
Ce stă la baza universului (care, în expansiunea proprie, depășește viteza luminii, măsurat între frontiere) și ce formă are materia redusă la particulă elementară: masă punctuală, fără dimensiune, string, membrană sau ”relații”. Cum a reacționat cînd i s-a pus în față un text scris de Chatgpt căruia i s-a cerut să scrie în stilul lui CT Popescu. Va căpăta Inteligența Artificială conștiință proprie? Este lumea deterministă, și pe ce se bazează atunci când spune că conștiința este o proprietate a materiei? Există liber arbitru? Cum a fost posibilă apariția la vârful unui partid criminal – Partidul Comunist din Uniunea Sovietică – a unui om bun, Mihai Gorbaciov?
De ce omul bun, Gorbaciov, nu a reușit să determine o revenire spectaculoasă a economiei, așa cum a reușit un dictator criminal în China, Deng Xiaoping? Face într-adevăr o imagine cât o mie de cuvinte? În urmă cu 30 de ani, Iosif Sava, o mare personalitate a lumii culturale, cu legături solide și în Iași, și-a dat demisia în urma unei neînțelegeri cu el. Ulterior, fără nici un resentiment, l-a invitat deseori la emisiunile sale care aveau atunci audiențe uriașe. Ce crede acum despre acel episod? Este în stare de un gest similar? Despre toate acestea, dar și multe altele, în interviul pe care redactorul șef al ziarului, Toni Hrițac, l-a luat scriitorului și jurnalistului Cristian Tudor Popescu în studioul TV al ”Ziarului de Iași”
Publicitate și alte recomandări video