Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Zece angajaţi ai Oltchim anunţă că intră în greva foamei

GALERIE
oltchim, greva
  • oltchim, greva
- +

 Aproximativ 90 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea care luni dimineaţă au protestat în curtea fabricii s-au retras în secţii, în timp ce zece dintre angajaţi au anunţat că nu renunţă la protest şi intră în greva foamei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit liderului sindicatului "Victoria" din cadrul Oltchim, Cornel Cernev, zece dintre salariaţii care luni dimineaţă au participat la protestul spontan au anunţat că intră în greva foamei, continuând protestul în curtea combinatului.
Ceilalţi aproximativ 90 de protestatari au revenit în secţii, a precizat liderul sindical.
Conform sursei citate, cei mai mulţi dintre salariaţii Oltchim care au anunţat că intră în greva foamei sunt operatori chimişti angajaţi în combinat de peste 20 de ani.
"Sunt oameni care au copii acasă, sunt cazuri sociale, sunt oameni care asta ştiu să facă, să lucreze în acest domeniu", a declarat Cernev pentru corespondentul MEDIAFAX.
El a precizat că în zilele următoare ceilalţi salariaţi din combinat vor continua să protesteze în curtea unităţii, principala nemulţumire fiind faptul că oamenii, care nu şi-au luat salariile de peste două luni şi jumătate, nu ştiu când vor fi plătiţi, în condiţiile în care activitatea unor secţii este oprită.
"Am cerut conducerii combinatului să ne comunice când şi cum vom fi plătiţi pentru decembrie. Nici s-a promis că vom primi un comunicat în acest sens astăzi, dar până acum nu am primit nimic", a spus liderul sindical.
Acesta a adăugat că restanţele salariale şi incertitudinea privind plata salariului pe decembrie nu reprezintă singurele motive ale protestului. Salariaţii combinatului acuză şi faptul că după intrarea în insolvenţă la Oltchim s-au făcut angajări, fiind aduse "persoane care habar nu au despre activitatea acestui combinat chimic". Angajaţii reclamă, de asemenea, "salariile mari, de 8.00-9.000 de lei", pe care le-ar lua membrii conducerii combinatului şi spun că în unitate se fac cheltuieli semnificative pentru maşinile de serviciu şi pentru protocol.
Aproximativ o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea au declanşat, luni, un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt "puşi politic în funcţii".
Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este în situaţia jenantă de a se ruga de finanţatori să îi dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie, dar nicio bancă nu vrea să împrumute combinatul, declara, vineri, ministrul Economiei, Andrei Gerea.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.
O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putând fi depuse până la 17 ianuarie.
Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat săptămâna trecută o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea societăţii din Râmnicu Vâlcea.
Oltchim a raportat pentru primele nouă luni pierderi de 172,74 milioane lei, cu 44% mai reduse decât cele consemnate în aceeaşi perioadă din 2012, la afaceri în scădere la jumătate, la 359,48 milioane lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri