Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă la Londra pentru a cere un nou referendum cu privire la Brexit, conform lor singura soluţie pentru criza actuală, relatează AFP.
“Ce vrem? Votul poporului! Când îl vrem? Acum!”, este scris pe pancartele purtate de manifestanţi.
Manifestanţii au defilat din zona Hyde Park către Parlament, unde deputaţii dezbat noul acord cu privire la Brexit dintre Londra şi Bruxelles.
Brexitul, iniţial prevăzut pentru 29 martie 2019, a fost amânat de două ori, deoarece acordul de ieşire nu a fost susţinut de majoritatea parlamentului.
Camera Comunelor, reunită într-o sesiune excepţională, pentru prima dată într-o zi de sâmbătă după 37 de ani, urmează să se pronunţe cu privire la acordul de Brexit la care s-a ajuns joi.
Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns, joi, la un nou acord al Brexitului. Cele două părţi au finalizat un text juridic al acordului, însă acesta este necesar să fie aprobat atât de Parlamentul britanic, cât şi de Parlamentul European (PE).
În cazul în care eşuează să obţină un vot favorabil în parlamentul britanic, premierul Boris Johnson va fi nevoit să ceară Bruxellesului o nouă amânare cu trei luni a Brexitului, în virtutea unei legi adoptate la începutul lui septembrie.
Compromisul găsit joi înlătură dispoziţia cea mai controversată a versiunii acordului lui May, care a demisionat în această vară, "backstop"-ul. Această clauză de salvgardare prevedea rămânerea Regatului Unit într-un teritoriu vamal unic cu UE, cu scopul evitării unei reimpuneri a unei frontiere fizice pe Insula Irlanda şi în vederea apărăii păcii după decenii de violenţe.
Noul compromis stabileşte reguli speciale vamale cu privire la mărfuri care sosesc în Irlanda de Nord - care rămâne în teritoriul vamal britanic -, în funcţie de faptul dacă acestea rămân sau trec către piaţa unică europeană. El prevede totodată un mecanism de ”consimţământ” al autorităţilor nord-irlandeze cu privire la continuarea aplicării anumitor reglementări UE în provincia britanică, după o perioadă de patru ani de la intrarea în vigoare a acordului.
Mai general, textul prevede condiţiile divorţului între Regatul Unit şi UE în domeniul drepturilor cetăţenilor şi respectării angajamentelor financiare. El introduce de asemenea o perioadă de tranziţie până în decembrie 2020.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Diana Şoşoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida
Doliu la Tribunalul Iaşi. „A fost un accident”. O judecătoare abia pensionată a murit la 54 de ani
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Angajat al Primăriei Timișoara, prins de primar copiind la examen cu o cască (P)
Lecția de demagogie politică: Episodul moțiunii de cenzură împotriva Ministerului Agriculturii (P)
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |