Zeci de pelerini au avut nevoie de ajutorul medicilor ieșeni. Sfaturile oferite de specialiști

joi, 10 octombrie 2024, 22:56
3 MIN
 Zeci de pelerini au avut nevoie de ajutorul medicilor ieșeni. Sfaturile oferite de specialiști

Medicii de la urgență au raportat că, până joi după amiază, 65 de pelerini au necesitat asistență medicală în timpul așteptării la coada Sf. Cuvioase Parascheva. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași, a menționat că două cazuri au fost deosebite, respectiv un pacient cu hipertensiune și altul care s-a prăbușit brusc.

„Un pacient a suferit o sincopă, prăbușindu-se brusc, un alt pacient a fost trimis la noi cu hipertensiune severă, manifestată prin epistaxis, adică sângerare nazală, din cauza valorilor tensionale foarte ridicate. Am avut și un caz de etilism acut, deși am avertizat pacienții să evite consumul excesiv de alcool. De asemenea, am tratat o pacientă cu bradicardie și alte probleme cardiace. Din fericire, vremea bună ne face să credem că nu vom avea cazuri de hipotermie sau viroze, care au fost frecvente în trecut”, a declarat  Cimpoeșu.

Medicul Ovidiu Popa de la UPU Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a declarat că voluntarii vor distribui pachete cu mâncare pentru a preveni hipoglicemia. El subliniază că zilele de 13 și 14 octombrie vor fi cele mai aglomerate, când se așteaptă să crească numărul pacienților care vor necesita asistență medicală. În fiecare an oamenii încearcă să „trișeze” și să folosească problemele de sănătate sau să exagereze durerile pentru a putea intra în față.

Mai multe echipaje medicale se află în preajma pelerinilor

 

Diana Cimpoeșu afirmă că la fața locului se află echipaje medicale formate din medici specialiști sau primari, precum și medici rezidenți, câte patru la număr, asistenți și voluntari, inclusiv studenți de la UMF și paramedici de la ISU Iași. Medicul explică faptul că pelerinii sunt tratați la fața locului atunci când problemele de sănătate nu sunt grave, dar și pentru că aceștia insistă să nu piardă locul în rând. Totuși, există și persoane care, în fiecare an, încearcă să „trișeze” și să folosească problemele de sănătate sau să exagereze durerile pentru a putea intra în față, astfel încât să aștepte mai puțin timp pentru a se închina la Sf. Parascheva.

„În cadrul ședinței de cooperare, s-a decis că vor avea prioritate în față doar persoanele cu handicap vizibil sau cele care dețin un certificat pentru handicap din cauza unei boli grave. O problemă pe care am semnalat-o eu, există și pacienți cu cancer care nu prezintă semne externe evidente, dar care pot avea certificat de handicap din cauza stării lor severe și vor avea prioritate. În aceste cazuri, unii încearcă să simuleze disconfortul pentru a influența forțele de ordine. Acest comportament nu este de dorit, deoarece scopul pelerinajului este de a respecta, de a asculta, de a fi bun și sincer”, a precizat Diana Cimpoeșu.

 

Anul trecut 547 de persoane au primit tratament la fața locului

 

Anul trecut, dintre cei 300.000 de participanți la sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva, 547 de pacienți au primit tratament la fața locului și nu a fost necesară redirecționarea lor către spital. Totuși, au existat și câteva persoane care au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare. Astfel, rata pacienților a fost de 1,8 la 1.000 de participanți. Majoritatea celor tratați au fost femei, respectiv 68,29%, iar 50% dintre aceștia erau adulți.

„Recomandările principale sunt ca pelerinii să-și urmeze tratamentul medical. Este esențial ca toți cei care suferă de hipertensiune sau de boli cardiovasculare ischemice să respecte medicația prescrisă. De asemenea, este important să evite consumul de alcool, deoarece scopul unui pelerinaj religios nu este excesul de niciun fel. Pelerinii trebuie să se hidrateze corespunzător, consumând suficientă apă, în special vârstnicii, care adesea nu beau apă din cauza reticenței de a ieși din rând pentru a merge la toaletă. Este important să se mențină o bună hidratare, deoarece pot leșina. De asemenea, este recomandat să poarte haine adecvate, mai ales dacă intenționează să rămână peste noapte, deoarece temperatura poate fi destul de scăzută”, a transmis  profesorul ieșean.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii