2 mil. euro zboară de pe Aeroport: bilet doar „dus”
Un proces cu bataie lunga, care are o miza însemnata - 8,8 milioane de lei, a mai bifat o etap (...)
citeste totduminica, 18.04.2021
Instituţiile statului au ieşit pe teren în căutarea celor care fură lemn din pădurile Iaşului. În acest sens, 50 de poliţişti, jandarmi şi de la Garda Forestieră Suceava au mers prin judeţ şi au oprit şi legitimat chiar şi simpli trecători. Acţiunea a avut loc în baza unui plan denumit Scutul Pădurii, conceput pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
Oamenii legii au verificat legalitatea transporturilor şi comercializarea materialului lemnos, combaterea infracţiunilor din domeniul silvic. “Au fost legitimate 192 de persoane, fiind verificat un depozit de cherestea şi opt atelaje hipo, 150 de autovehicule dintre care 38 transportau lemne. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 53 de sancţiuni în valoare totală de 43.290 lei, fiind confiscaţi 6,92 metri cubi de material lemnos, au fost reţinute un permis de conducere şi retras un certificat de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Printre cei sancţionaţi a fost şi şoferul unui camion care transporta ilegal lemne.
“Un bărbat a fost depistat în timp ce transporta material lemnos, pe raza comunei Lespezi, fără a deţine acte de provenienţă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus confiscarea a 2,70 metri cubi de material lemnos care au fost predaţi reprezentanţilor din domeniul silvic”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Cuvinte cheie: + hoti, lemne, Politie, autovehicule
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Aproape 72.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
Surse: Propunerea PLUS pentru Sănătate, un medic decorat de preşedintele Macron
Charles Geschke, co-fondator al companiei Adobe care a ajutat la dezvoltarea PDF, a murit
Florin Cîţu: Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS
Dîncu, despre coaliţie: Seamănă cu CDR. Voiculescu joacă rolul lui Traian Băsescu
România, locul şase în Uniunea Europeană la producţia de grâu obţinută anul trecut
Litoralul românesc: Ce oferte şi preţuri au hotelierii pentru vacanţa de Paşte şi 1 Mai
O tranşă uriaşă de vaccin Pfizer soseşte luni în România. Câte doze ajung la Iaşi
GCS: 2.265 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. 160 de pacienţi au decedat
Doi dintre pacienţii COVID aduşi de la Bucureşti la Iaşi au murit după câteva ore
Funeraliile prinţului Philip: O imagine cu Kate Middleton a devenit virală
Nulla, Nulla. FC Argeș-Politehnica Iași, 0-0. Ia lanterna, Herr Sibiu!
Serviciile secrete din Rusia şi Belarus susţin că au dejucat un atac asupra lui Lukaşenko
(FOTO) Aşa arată noul „brand” al Iaşului? O maşină distrusă ia ochii turiştilor care vin în oraş
Report de peste 5 milioane de euro la Joker şi de peste 1,57 milioane de euro la Loto 6/49
Pentru că s-au vaccinat. De azi, în Israel masca nu mai este obligatorie pe stradă
NASA: Zborul mini-elicopterului Ingenuity, ataşat roverului Perseverance, ar putea avea loc luni
Începe sezonul grătarelor. Cu câte persoane ai voie să stai în „jurul focului”
Medicul Beatrice Mahler: O parte din personalul de la ATI ”a abandonat lupta”
Alexei Navalnîi ar putea face stop cardiac în orice minut, avertizează medicii săi
The Sunday Times: Nave de război britanice vor ajunge în Marea Neagră în luna mai
Cehia a expulzat 18 diplomaţi ruşi şi învinuieşte Moscova pentru explozia din 2014
Cinci situații bizare în traficul din Iași. Cât de periculoasă e semnalizarea rutieră în oraş
(FOTO) Un şofer din Iaşi „a vrut” să intre cu tot cu maşină într-un magazin Praktiker
Actorul George Ivaşcu, noul conducător al masoneriei din România
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)
Ieşenii au schimbat scenariul Covid: De la roşu la galben. Ce se anulează?
Sute de locuri libere la Iaşi pentru vaccinare imediată, cu Pfizer şi Moderna
Nu pierdeți Festivalul ”ouălor încondeiate”. Are loc azi şi mâine, la Palat
Dosarul „Pizza pentru poliţişti”: începe judecata. Comenzile deveniseră normă de serviciu
VIDEO O studentă de la Fizică, în finala naţională a concursului de ştiinţă FameLab
Ce a păţit un ieşean care a muncit în Belgia pe promisiunea unui consătean
Iată lista: cum s-au împărţit ieri pe comune 27 milioane de lei din impozitele ieşenilor!
Verdict final pentru elevul care şi-a transformat prietenele de clasa a VIII-a în prostituate
Două companii cu afaceri importante în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor
Doi ani de închisoare pentru că a băgat în pantaloni un robinet, la Leroy Merlin
Şoferiţă prinsă beată la volan: un an de închisoare cu executare
Un vis spulberat; echipa feminină de tenis de masă Politehnica Iaşi a ratat caliicarea în Superligă
VIDEO Trei țigănci din Iași, experte în ascunsul cascavalului sub fuste. Filmate într-un supermarket
Nicolae GRECUDe la Koudela la Schär, via Şovre |
Eugen MUNTEANUMetamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV) |
pr. Constantin STURZUIar şi iar despre pocăinţă |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCum a devenit Europa un model civilizaţional? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.