anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Zelenski: În sfârşit simţim că armele primite de la parteneri au început să funcţioneze puternic

GALERIE
zelenski
  • zelenski
- +

Volodimir Zelenski a afirmat, într-un discurs adresat ucrainenilor, că în sfârşit simte că armele primite de la parteneri au început să aibă o eficienţă foarte bună. El a menţionat că potenţialul ofensiv al armatei Rusiei scade şi că toţi criminalii, torţionarii şi violatorii ruşi vor fi traşi la răspundere.

“Astăzi, la Harkiv, Universitatea Pedagogică a fost distrusă într-un atac cu rachetă al ruşilor – clădirea principală, sălile de lectură, muzeul universităţii, biblioteca. Asta caracterizează sută la sută invazia ruşilor. Dacă vorbim despre definiţia barbariei, acest atac este cel mai potrivit. Doar un inamic al civilizaţiei şi umanităţii poate face astfel de lucruri – atacuri cu rachetă asupra unei universităţi, o universitate pedagogică”, a spus Zelenski. “Însă indiferent cât vor încerca inamicii să ne prindă, nu vor reuşi. Vom rezosta. Şi vom reface totul”, a adăugat el.

“În sfârşit simţim că armele primite de la partenerii noştri au început să funcţioneze puternic. Precizia este exact ce aveam nevoie. Apărătorii noştri lovesc depozite şi alte locuri importante pentru logistica ocupanţilor. Şi acest lucru reduce semnificativ potenţialul ofensiv al armatei Rusiei. Pierderile ocupanţilor vor creşte cu fiecare săptămână care trece”, a mai afirmat Zelenski.

Preşedintele ucrainean le-a cerut celor care au posibilitatea să transmită adevărul despre situaţia actuală în zonele ocupate, unde s-a oprit accesul la reţelele de comunicare. “Astăzi, publicul a descoperit că în sudul ţării noastre, în zonele ocupate, accesul la reţelele speciale, la mesagerii şi YouTube a fost oprit. Forţele ruse au blocat orice posibilitate ca oamenii să ştie adevărul despre ce se întâmplă şi despre potenţialul nostru, care creşte treptat”.

“Nu vom ceda pământul nostru – întregul teritoriu suveran al Ucrainei va fi ucrainean. Oamenii trebuie să ştie asta. (...) Ocupanţii n-ar trebui să creadă că timpul lor pe aceste pământuri este lung şi că superioritatea artileriei lor este eternă. Fiecare criminal, torţionar şi violator rus care a venit pe pământul nostru va fi tras la răspundere. Şi nu contează cât va dura asta. Nu va exista linişte pentru ocupanţi”, a mai spus Zelenski.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.