Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa marţi Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe tema războiului declanşat de Rusia în ţara sa, a anunţat misiunea slovenă la ONU – preşedinte al acestui organism format din 15 membri, relatează Reuters.
Reuniunea va avea loc în timp ce liderii mondiali se află la New York pentru întâlnirea lor anuală la Adunarea Generală a ONU.
Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Acţiunea a fost denunţată în mod covârşitor de Adunarea Generală formată din 193 de membri, care a cerut, de asemenea, Moscovei să îşi retragă trupele, însă Consiliul de Securitate a fost în impas, deoarece Rusia are dreptul de veto asupra oricărei acţiuni.
Zelenski se deplasează în Statele Unite cu un „plan de victorie” pe care doreşte să îl prezinte preşedintelui american Joe Biden.
Călătoria sa are loc într-un moment critic al războiului, trupele ruse continuând să avanseze în estul Ucrainei, în ciuda faptului că forţele Kievului au lansat luna trecută o incursiune surpriză în regiunea rusă Kursk.
Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU de marţi a fost solicitată de Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi Malta, au declarat diplomaţii.
Citește și:
Publicitate și alte recomandări video