Zeul devenit muritor*

joi, 11 iulie 2024, 03:00
1 MIN
 Zeul devenit muritor*

Atunci când lumea trece printr-o criză mai mult sau mai puţin reală, speranţele de izbăvire vin dinspre figuri providenţiale. Scenariul se repetă de mii de ani, chiar dacă rolul salvatorului este jucat, de fiecare dată, de alţi actori sau clovni. Când vine vorba de crizele economice, refugiul-reflex al celor ce caută remedii-minune conduce, aproape invariabil, spre soluţia miraculoasă ce poartă numele lordului Keynes.

De două secole, omenirea dispune de un instrumentar ştiinţific în stare să ofere explicaţii rezonabile fenomenelor complexe ale procesului de creare a avuţiei. Însă acesta nu pare capabil să se impună în faţa nemuritoarei mistici economice. Trebuie să recunoaştem: ultimele două veacuri nu au reprezentat un triumf deplin al ştiinţei economice, ci o luptă surdă şi istovitoare a acesteia cu adversarul ei mult mai experimentat şi mai viclean, mistica economică.

Mistica îşi datorează existenţa gândirii facile, interpretării-şablon, lejerităţii şi ascendentului revelaţiei în faţa argumentaţiei raţionale. Ea supravieţuieşte pentru că satisface gusturi îndoielnice, lipsa de rigoare intelectuală şi autosuficienţa spiritului mediocru. Mistica se impune nu pentru că ar avea fundamente solide, ci pentru că satisface dorinţa celor mulţi de a avea dreptate. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire că, ori de câte ori apar nori de furtună deasupra sistemului economic, lumea se prosternează în faţa zeului de la Cambridge, al cărui singur „merit” este acela de a fi dat o aură „ştiinţifică” unei mistici născute cu mult înainte de 1883.

Apariţia în limba română a cărţii lui Murray Rothbard, intitulată Keynes, Omul, poate reprezenta primul pas spre demistificarea keynesismului în ţara noastră, o ţară în care cei mai „liberali” intelectuali formaţi în era comunistă îşi atingeau apogeul răspândind învăţăturile destul de confuze ale autorului Teoriei generale. Cartea lui Rothbard este cu atât mai binevenită, cu cât evenimentele ultimelor ani, generate de eşecurile previzibile ale intervenţiei statale, au resuscitat un leş ce părea intrat în descompunere de multă vreme. Deşi are dimensiunea unui eseu, lucrarea amintită, apărută la Editura Liberalis, aruncă în aer legenda creată în jurul unui intelectual carismatic, care i-a sedus intenţionat pe cei mai mulţi reprezentanţi ai „ştiinţei întunecate” din ultima jumătate de veac.

Astfel, veşnicul salvator (ce poartă numele de botez John Maynard) este zugrăvit într-un tablou care ar putea fi şocant pentru aceia dintre noi învăţaţi cu incantaţiile predicilor keynesiene. Cu binecunoscuta-i lipsă de complexe, Murray Rothbard înlătura aura mistică a „Noului Mesia”, după cum îl numeşte Ludwig von Mises, şi ne prezintă adevărul, aşa cum mulţi dintre noi n-ar vrea să-l audă. În locul unui sfânt, avem în faţă un tip arogant peste măsură, lipsit de scrupule şi, nu în ultimul rând, superficial în materie de teorie economică, un tip care îşi făcea un titlu de glorie din faptul de a fi dispreţuit regulile şi normele fundamentale ale lumii în care trăia. În mod indiscutabil, era un ins foarte inteligent, cu multe preocupări intelectuale absolut lăudabile, cu o educație solidă, primită în cadrul unei familii de viță bună.

Însă, poate că cel mai şocant aspect al portretului pictat de Rothbard ţine de profunda ignoranţă a lui Keynes în materie de economie. Puţină lume ştie că, deşi a urmat studiile uneia dintre cele mai performante universităţi din lume, unde predau cei mai celebri profesori de economie de la acea vreme, Alfred Marshall, Arthur Cecil Pigou, John Maynard nu a frecventat un curs de teorie economică decât după terminarea facultăţii şi atunci sporadic. Evident, acest lucru nu-l împiedica să afirme cu emfază că se pricepe destul de bine la această materie și că știe oricum mai multă economie decât oricare dintre profesorii sau examinatorii săi. Cărțile lui, pline de obscuritate, cu excepția unor capitole destul de interesante despre inflație ca impozit, se doresc a fi ultimul cuvânt în domeniul teoriei economice, în general, și al teoriei monetare, în special. Înainte de a publica Teoria generală (1936), îi scria lui G.B. Shaw, spunându-i că tocmai scrisese cea mai importantă carte de economie apărută vreodată, cu ajutorul căreia va ține în viață sistemul capitalist, pentru încă o vreme.

Pe măsura trecerii timpului, omul providenţial, salvatorul, a devenit un soi de etalon-aur pentru nenumăraţii discipoli care se roagă la Teoria generală ca la Sfintele Moaşte. Astăzi, universitățile lumii sunt pline de discipoli care-i duc mesajul mai departe, cel al neîncrederii în piața liberă, al intervenției binefăcătoare a statului patern, condus de experți născuți pentru a conduce o lume formată, în mintea lui, din inși esențialmente ignoranți. Lipsită de prejudecăţi funeste, cartea lui Rothbard distruge un mit contruit pe o mistică: mitul lui Keynes edificat pe mistica keynesismului. În stilul arhicunoscut, M.N. Rothbard distruge cu inteligență și fără milă un mare mit al lumii moderne, mai precis, cel al ineficienței pieței și al puterilor tămăduitoare ale statului. În paginile unei cărți de mici dimensiuni, scrisă cu claritate și ușor de parcurs de aproape oricine, Keynes devine efectiv ceea ce trebuia să devină, „zeul care a dat greş”, adică, un simplu muritor. Paradoxal, zeul de la Cambridge avea dreptate: „pe termen lung, suntem cu toţii morţi”. Teoriile lui sunt cel mai bun exemplu că lucrurile chiar aşa stau!

 

*Recenzia cărţii Keynes, Omul, scrisă de Murray Rothbard, publicată de Editura Liberalis.

 

Gabriel Mursa este profesor de Economie și Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și președintele Institutului Hayek România

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii