sambata, 16.01.2021
Faţa ternă cu care Iaşul îi întâmpină acum pe vizitatori pe principala cale de acces rutier, cea dinaintea rondului Păcurari, va suferi o importantă „operaţie estetică“. Trei proiecte majore, private şi distincte, vor demara în curând, toate vizând ridicarea a nu mai puţin de 8 imobile cu înălţimi de până la 62 de metri, echivalentul unui bloc de locuinţe cu 20 de etaje. Imobilele, de birouri, spaţii comerciale sau locuinţe, sunt situate pe amplasamente diferite, în jurul ieşirii din pasajul subteran Canta. Cui aparţin proiectele şi ce conţin acestea, în detaliu, în rândurile următoare:
Principala poartă de intrare în municipiul Iaşi se va schimba radical. Trei investiţii majore, distincte, propuse de companii private vizează construirea mai multor blocuri de locuinţe, precum şi clădiri de birouri şi spaţii comerciale, toate de înălţimi considerabile, mult peste ceea ce este acum în zonă. Printre imobile ar urma să fie construită şi una dintre cele mai înalte clădiri din Iaşi - un turn care poate ajunge la 62 metri. Proiectele sunt deja în faza de avizare la nivelul municipalităţii, iar în această săptămână vor fi dezbătute „la pachet“ în Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL). Blocurile propuse sunt pe amplasamente în zona ieşirii pasajului subteran Canta pe drumul european.
Turn cu birouri şi spaţii comerciale
Proiectul turnului de 62 m aparţine firmei „International Connection“ SRL, companie care activează în industria textilelor. Investitorul are la dispoziţie o suprafaţă de 3.158 mp, suprafaţa situată în proximitatea ieşirii din pasajul Canta, cu acces la şoseaua Păcurari. Compania a propus construirea unui turn care poate ajunge până la 62 m, precum şi a altor cinci tronsoane, lipite de turn, cu un regim de înălţime cuprins între 18 şi 30 metri. Turnul va avea 14 etaje de birouri, iar celelalte tronsoane vor avea 3, 5 sau 6 etaje.
În Planul Urbanistic Zonal (PUZ) propus de „International Connection“ se arată că întreg ansamblul va avea funcţiuni mixte: spaţii comerciale, birouri şi locuinţe colective. Proiectul va fi implementat la adresa şoseaua Păcurari 116A.
În perioada 2000 - 2016, firma dezvoltatoare a terminat fiecare an pe profit, cel mai mare fiind înregistrat în anul 2013 (892.175 lei), în timp ce anul trecut profitul a fost 47.772 lei. Firma este deţinătoare a mărcii „Be You“, şi are un număr mediu de circa 40 de angajaţi.
Blocuri de 10 şi 6 etaje
În apropierea amplasamentului mai sus menţionat, o altă firmă („Cărăbuş Grup Construct“ SRL din Dumeşti) vrea să ridice patru blocuri, unul de 10 etaje, cu deschidere la şos. Păcurari, iar celelalte trei în spatele acestui imobil, în şir indian, fiecare cu câte 6 etaje, ultima clădire fiind în proximitatea unei hale industriale care aparţine „Total Gaz Industrie“. Regimul de înălţime maxim propus de compania specializată în lucrări de construcţii ajunge la 39 metri. Dezvoltatorul are la dispoziţie o suprafaţă de peste 2.000 mp pe care a achiziţionat-o în octombrie 2016. Imediat după preluarea terenului, constructorul a făcut demersuri pentru începerea autorizării proiectului imobiliar, iar, o lună mai târziu, a primit un certificat de urbanism. Blocul de 10 etaje se află aproape de intersecţia dintre şos. Păcurari şi rampa de ieşire a pasajului subteran dinspre Canta.
„Planul Urbanistic Zonal este întocmit în vederea construirii de locuinţe colective, spaţii comerciale şi parcări. Suprafaţa terenului studiat prin PUZ este de 2.060 mp“, se arată în proiectul de hotărâre pregătit de specialiştii Primăriei şi care urmează să fie dezbătut într-o şedinţă viitoare a CL.
În martie 2017, firma a primit autorizaţie pentru devierea reţelei de gaze naturale, lucrări care sunt efectuate de către „Delgaz Grid“. „Cărăbuş“ mai are un proiect în Nicolina, respectiv un imobil de locuinţe cu trei etaje.
Alt proiect: patru blocuri cu 5 etaje
La o distanţă relativ mică de proiectul „Cărăbuş“, spre Valea Lupului, pe şoseaua Păcurari nr. 128A, o altă firmă are în avizare un proiect imobiliar. Este vorba despre construirea a patru blocuri, tot în şir indian, cu până la 5 etaje fiecare, la un regim maxim de înălţime de 20 metri. Planul urbanistic zonal a fost propus de „Ferocris“ SRL. Potrivit documentaţiei, compania, care are şi sediul social în zonă, deţine în proprietate o suprafaţă de 3.843 mp pe care sunt proiectate cele patru blocuri. Firma vrea să amenajeze 88 de locuri de parcare, din care 74 să fie la demisol şi subsol. Procentul de ocupare a terenului ajunge la 45% (1.729 mp - suprafaţa construită), în timp ce aleile, circulaţiile şi spaţiile verzi vor ocupa peste 2.000 mp. În prezent, la fel ca în cazul celorlalte două proiecte, există unele construcţii pe teren, dar acestea urmează să fie dezafectate.
„Extinderile, modernizările şi devierile reţelelor tehnico-edilitare necesare funcţionării investiţiei de bază, acolo unde este cazul, se vor executa anterior începerii lucrărilor autorizate pentru construire imobil de locuinţe colective prin demolare construcţii existente pe teren proprietate“, se precizează într-un raport întocmit de specialiştii în urbanism ai municipalităţii.
În trecut, „Ferocris“ SRL, firmă specializată în comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, a mai propus municipalităţii o investiţiei imobiliară. Este vorba despre un bloc-turn de locuinţe (14 etaje), în zona „Selgros“. Între timp, firma a vândut terenul către un cunoscut dezvoltator imobiliar local (Daniel Niculiţă), care şi-a arătat intenţia de a continua proiectul, dar nu neapărat la regimul maxim de înălţime.
Proiectele imobiliare din Păcurari vor face obiectul unei analize comune în următoarea şedinţă a Comisiei de urbanism. Ulterior, beneficiarii pot obţine autorizaţia de construire, dar după ce Consiliul Local va aproba investiţiile.
Cuvinte cheie: + zgârie-nori iași, intrare oraș, clădiri înalte, blocuri noi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
-11 grade la ora 19 în municipiul Iași. La Bârnova e și mai frig, -13 grade
Marea Britanie impune și carantină, indiferent de rezultatul testului COVID
Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
Iașul, pe locul 3 în preferințele călătoriilor pentru români în 2020
Astronomii au surprins „în direct” moartea unei galaxii aflate la 9 miliarde de ani lumină
Funeriu a câștigat procesul cu sindicatele, după ce le-a denumit „structuri cvasi-mafiote“
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
Bilanț COVID, 16 ianuarie: 3.218 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 66 de decese
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu încasa cel mai mic salariu de președinte din lume
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
VIDEO S-a dat cu capul de dulap ca să scape de polițiști și a fost făcut K.O de un televizor
Elevi înșelați cu burse online: li se cerea 100 de lei ca să primească 3.600
Cum poate fi ocolit orașul Podu Iloaiei cu mașina? Se lucrează la două variante
De ce trebuie să se vaccineze bolnavii de diabet. Argumentele specialiștilor
Coiful de sute de mii de euro descoperit în Siret, predat cu poliția pentru restaurare
Motivele unor profesori care cred în eficiența vaccinului, dar consideră că trebuie să mai aștepte
Fata şi-a chemat "peştii" ca să pice în plasa poliţiştilor. Au fost încătușați imediat
La Iaşi a început etapa a II-a în centrele rezidenţiale. "Poate vaccinul ăsta mă face să zbor!"
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Ce a păţit Chiştoc după ce i s-a pus pata pe doi poliţişti de pe peronul gării
Decizie de afaceri inedită a omului de afaceri Cristin Zămosteanu
Interlopul Bogdan Corduneanu s-a băgat arbitru şi între fetele de la videochat
Filarmonica Iași revine LIVE în sălile de concerte. Ce spectacole au fost pregătite
Apel către tinerii artişti români. Vor face parte dintr-o echipă internațională
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.