anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Zi de împărţit bani la Consiliul Judeţean, în prima şedinţă din an

GALERIE
sedinta cj
  • sedinta cj
- +

Comuna Deleni va primi cei mai mulţi bani, Valea Lupului - cei mai puţini.

Aleşii judeţului se reunesc astăzi în prima şedinţă de plen din acest an. Dintre cele 32 de proiecte de hotărâre propuse, o parte se referă la finanţări din excedentul Consiliului Judeţean de anul trecut până la adoptarea bugetului pe 2022. Este vorba de plăţi pentru contracte în derulare - restaurarea unor muzee, continuarea unor lucrări la drumuri -, respectiv de funcţionarea unor instituţii din subordinea CJ

Totodată, comunele şi oraşele din judeţ vor primi, după adoptarea unei alte hotărâri, câteva sute de mii de lei fiecare, din impozitul pe venit estimat care ar urma să fie încasat la nivelul fiecărei unităţi-administrativ teritoriale (6 la sută).

Astfel, în funcţie de suprafaţă şi de populaţie, cei mai mulţi bani vor ajunge la municipiul Iaşi (2,78 milioane de lei), la municipiul Paşcani (1,11 milioane), la Deleni (1,09 milioane), la Hârlău (765,05 mii lei), Aroneanu (718 mii lei) şi la Răducăneni (695,85 mii lei).

Cele mai mici sume sunt destinate comunelor Valea Lupului (66 de mii de lei), Răchiteni (79,84 mii lei), Drăguşeni (90,98), Balş (92 mii) şi Mirceşti (94,17 mii lei).

Câteva proiecte de hotărâre se referă la Aeroportul Iaşi. Astfel, mandatul administratorilor va fi prelungit pentru încă două luni, până la 11 aprilie. În acelaşi timp, aleşii judeţului vor decide asupra componenţei comisiei de selecţie a viitorilor administratori ai regiei. Este vorba de preşedintele, secretarul şi patru membri, toţi din cadrul Consiliului Judeţean, care vor fi asistaţi de un expert independent selectat în condiţiile legii. Consiliul de Administraţie al Aeroportului Iaşi este ales la fiecare patru ani. Odată desemnată componenţa, CA va iniţia procedurile de selecţie pentru echipa executivă (directorul general, operaţional, economic şi cel tehnic) cu care va lucra pe parcursul mandatului.

Alte două propuneri de hotărâre au ca obiect concesionarea, respectiv preluarea unor terenuri în incinta aerogării. Astfel, 8,3 hectare vor intra în domeniul public al judeţului, suprafaţă care va fi inclusă în perimetrul Aeroportului Iaşi. Cele peste opt hectare, pe care iniţial urma să-şi amenajeze un nou sediu Inspectoratul Generale de Aviaţie/ Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi, vor prelungi suprafaţa administrată de regie până în marginea cartierului Tătăraşi. Între această parcelă şi hangarul Aerostar se află cel de-al doilea teren, de aproximativ 1,5 ha, care urmează să fie concesionat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

NATO în faţa unei noi extinderi

Lucian DÎRDALA

NATO în faţa unei noi extinderi

Pentru Alianţă, cererile de aderare ale Suediei şi Finlandei sunt uşor de gestionat din perspectiva compatibilităţii. Există însă unele presiuni şi constrângeri de cu totul altă natură.  

opinii

Metamorfozele lui Eugenides

Codrin Liviu CUȚITARU

Metamorfozele lui Eugenides

Deşi unii comentatori vorbesc despre o „moarte” a postmodernismului american - prin revenirea romanului recent la epic, la poveste -, în realitate nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moştenite de la Barth sau Hassan şi la reconsiderarea funcţiilor esenţiale ale ficţiunii. Reabilitarea instrumentarului epic reprezintă contribuţia estetică a „generaţiei următoare”, în interiorul căreia strălucesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) şi Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). 

Politica monetară şi inflaţia

Alin ANDRIEȘ

Politica monetară şi inflaţia

În ultima perioadă se discută foarte mult despre creşterea preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare, dar mai puţin despre soluţii şi măsurile ce ar trebui adoptate de autorităţi. Preţurile de consum au crescut în România şîn aprilie?ţ cu 3,7% comparativ cu luna martie 2022, astfel rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 a atins nivelul de 13,8% cel mai ridicat din 2004 când rata inflaţiei a fost 11,9%ş1ţ. 

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Mircea MORARIU

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Nu trebuie să fii un observator din cale afară de atent al vieţii politice interne pentru a băga de seamă că dl. prof.dr. Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai activi miniştri din guvernul Ciucă. Apare aproape zilnic la câte un post de televiziune cu acoperire naţională (şi, slavă Domnului!avem multe), face mereu anunţuri legate de schimbări în sistemul de învăţământ, în procedurile de evaluare,vrea să se renunţe la teze, schimbă pe nepusă masă structura anului şcolar, cheamă pe neaşteptate studenţii din online în sălile de curs, anunţă că profesorilor le va fi prin lege interzis să îşi mediteze propriii elevi. 

pulspulspuls

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

PULS

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

Pentru că tot am adus ieri vorba de postări lugubre, pomenind-o pe aia a conţilierului premarelui Chirica, musiu fost vice Botez, care făcea apologia rublei ruseşti, iacătă că unii cetitori mai atenţi ca noi ne-au şi probozit olecuţă, pe motiv că nu vedem şi pe alţii, mai importanţi, care bat câmpii prin bălăriile cu ciulini ale facebook-ului cu şi mai multă graţie.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.