Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Zi decisivă pentru calendarul fotbalistic intern

GALERIE
rusu-demis
  • rusu-demis
- +

 

Astăzi ar trebui să se anunţe datele de disputare ale meciurilor rămase din actualul sezon. Rezultatele noii testări pentru COVID-19 la Poli, efectuată sâmbătă, sunt aşteptate tot azi

 

Politehnica Iaşi aşteaptă astăzi anunţul oficial legat de modul în care se va încheia sezonul fotbalistic 2019-2020. Reamintim, fotbalul s-a oprit în România pe 12 martie, cu o zi înainte de meciul Viitorul Constanţa – Poli, din etapa a III-a a play-out-ului, ca urmare a unei decizii a FRF generată de apariţia pandemiei de coronavirus.

„La ora actuală, există o variantă de lucru la Liga Profesionistă de Fotbal. Cele 12 etapele din play-out ar trebui să se joace, în ordine, în iunie, pe 13-14, 20-21, 24-25, 27-28, în iulie pe 4-5, 8-9, 11-12, 18-19, 22-23, 25-26, 28-29, iar în august pe 1-2. Ar fi patru etape în iunie, 11 în iulie, una în august şi nu mai puţin de patru runde intermediare. În plus, noi avem şi Cupa României, care mai aduce alte două meciuri, poate chiar trei, la mijlocul săptămânii. Pe 17-18 iunie şi 1-2 iulie e în plan să se joace semifinalele, iar pe 15 iulie – finala. Meciul de baraj s-ar derula în prima săptămână din august. Teoretic, luni ar trebui ca datele să fie bătute în cuie, deoarece FRF ar trebui să anunţe oficial la UEFA calendarul competiţional” a declarat preşedintele Politehnicii, Ciprian Paraschiv, care a adăugat: „Va fi un ritm infernal. Sper să găsim soluţiile necesare pentru a rezista”.

În ceea ce priveşte programul de pregătire din această săptămână, acesta va continua să fie special, aşa cum a fost şi săptămâna trecută, când au fost reluate antrenamentele. Conform protocoalelor în vigoare, toate echipele din Liga I trebuie să continue să stea în izolare, în cantonament şi să se antreneze în grupuri de maximum patru jucători. Programul ar putea fi relaxat de săptămâna viitoare, în funcţie de evoluţia stării medicale a echipelor, care trebuie să fie testate de trei ori în această lună.

La Poli, astăzi sunt aşteptate rezultatele testelor pentru COVID-19 efectuate sâmbătă. Reamintim, jucătorii şi toate persoanele implicate în procesul de pregătire al echipei au mai fost testate o dată, pe 15 mai, toate rezultatele fiind atunci negative. Politehnica e obligată să mai facă încă un rând de teste pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus la finalul săptămânii în curs.

Altfel, aseară erau aşteptaţi în Iaşi jucătorii Nicandro Breeveld, Kevin Luckassen şi Rodny Cabral, care au fost blocaţi în Olanda în ultima perioadă. Sosirea lui Linas Klimavicius din Lituania este prevăzută a avea loc astăzi, iar Gai Assulin ar trebui să ajungă din Anglia la finalul lunii. Toţi fotbaliştii amintiţi vor trebui să stea două săptămâni în izolare în Iaşi înainte de a începe antrenamentele alături de colegii de echipă.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri