„Ziarul de Iași” a confirmat: Orange vinde clădirea de pe Lăpușneanu, situată vizavi de Corpul R al UAIC. Ce condiții impune licitația

sâmbătă, 26 aprilie 2025, 03:50
2 MIN
 „Ziarul de Iași” a confirmat: Orange vinde clădirea de pe Lăpușneanu, situată vizavi de Corpul R al UAIC. Ce condiții impune licitația

Orange România a scos oficial la vânzare, ieri, cunoscuta clădire de pe strada Lăpușneanu, situată în centrul orașului, vizavi de Corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Ziarul de Iași” a anunțat în exclusivitate, încă de luna trecută, intenția companiei de a renunța la acest imobil emblematic. Acum, Orange România a publicat oferta oficială și condițiile de licitație pentru imobilul intrat în patrimoniul companiei odată cu preluarea unor active ale fostului Romtelecom.

Clădirea se vinde printr-o licitație cu ofertă în plic închis, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 29 mai 2025. Perioada de desfășurare a licitației se întinde între 17 aprilie și 28 august 2025.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

De la cât pornește licitația

Prețul de pornire este de 2.304.280 euro, scutit de TVA – ceea ce înseamnă că suma este finală, fără alte taxe suplimentare. Clădirea este veche și se încadrează în regimul special care permite vânzarea fără TVA, lucru rar întâlnit în cazul imobilelor comerciale.

Imobilul scos la vânzare este format din două corpuri de clădire, dispuse în formă de U, o suprafață totală de teren de 1.076 mp și o amprentă la sol de 790 mp. Suprafața desfășurată este de 3.427 mp, iar suprafața utilă totală este de 2.875 mp. Imobilul beneficiază de toate utilitățile – apă, canalizare, electricitate și gaz, se menționează în anunțul companiei.

Imobilul se află într-o zonă ultracentrală, cu blocuri de locuințe, case și spații comerciale, iar în prezent găzduiește și o sucursală ING Bank. Prețul mediu cerut de Orange România este de aproximativ 631 euro/mp, o sumă considerată competitivă pentru această zonă a Iașului, unde terenurile și proprietățile sunt tot mai scumpe, dar și greu de găsit.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii