Încheiem cu toţii astăzi un an agitat, marcat în plan personal poate de eşecuri, poate de succese, dar în plan public marcat în mod sigur de ofensiva DNA în rândul politicienilor, despre care numai că au avut un an liniştit nu se poate spune.
Şi nu numai în plan naţional, unde valul anticorupţie a lovit puternic încă de anul trecut, ci mai ales în plan local, Iaşul fiind practic „decapitat“ încă din prima parte a anului în curs. Tocmai din acest motiv, ediţia de sfârşit de an a „Ziarului de Iaşi“ este de data aceasta dedicată luptei anticorupţie şi victimelor sale, fie ele locale sau naţionale.
Şi, pentru că această ofensivă a DNA nu este neapărat un motiv de nefericire pentru cei mai mulţi, poate chiar dimpotrivă, am tratat acest incitant subiect atât în manieră serioasă, sobră, dar şi în manieră umoristică. Mâine începe un an ce se anunţă a fi poate ceva mai bun. Oricum ar fi, începuturile ar trebui să fie măcar mai optimiste.
Tocmai din acest motiv, „Ziarul de Iaşi“ v-a pregătit, pentru acest final de an 2015 şi început de 2016, o ediţie specială, altfel decât cele cu care v-am obişnuit. Am încercat să combinăm în mod cât mai agreabil umorul de calitate, analiza jurnalistică, ironia sau informaţiile, rezultatul fiind un ziar a cărui lectură să ne facă să începem noul an 2016, dacă nu mai bogaţi sau mai deştepţi, măcar cu frunţile ceva mai descreţite.
Ce găsiţi în ediţia print a „Ziarului de Iaşi“:
Urături: Le-am pus zurgălăi în mână şi urături în gură celor mai notorii personaje din viaţa publică românească şi ieşeană. Râdeţi împreună cu ei citind urăturile lor, semnate de umoristul redacţiei, Cip Ieşan, în paginile 3 şi 16
Iaşul răpus de DNA: în pagina 4, departamentul Administraţie a realizat o inedită retrospectivă dedicată celor mai notabile arestări ale anului – primarul şi şeful CJ -, dar şi o trecere în revistă a problemelor penale pe care le au parlamentarii judeţului, mai mult de jumătate dintre ei fiind în această ruşinoasă şi revoltătoare situaţie.
Strigăm catalogul aleşilor: Notele deputaţilor şi senatorilor locali, pe trei „discipline“, precum şi mediile acestora în ordine descrescătoare, cu premianţi, corijenţi şi repetenţi, în pagina 5. Citiţi cu mare luare aminte: mulţi dintre ei vă vor cere din nou votul, anul care vine!
Fricile Europei: Imigranţi, război, Putin… Colaboratorii paginii de opinii a „Ziarului de Iaşi“ au fost solicitaţi să scrie despre un subiect pe cât de incitant, pe atât de dificil: de ce se teme Europa? Pagina 6
Cel mai – cea mai: Anul 2015, în extreme, tratat pe larg în pagina 7
Oferta de Anul Nou a DNA: Pachet promoţional de la DNA pentru politicieni: Revelion în România. Numeroasele reţineri i-au ţinut astfel în ţară pe mulţi dintre aleşii care până acum ne trimiteau de Anul Nou fotografii de pe plajele exotice ale mapamondului. Cine se simte, aflaţi din pagina 8
Top – sport: Un altfel de top al sportului ieşean, în paginile 9 şi 10
Horoscop 2016: Previziunile astrale pentru anul care vine, pe zodii, în pagina 11
Program TV: Programul complet pe următoarele zile, la principalele televiziuni, în paginile 14 şi 15
Publicitate și alte recomandări video