anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Zid în jurul lui Alexe. Zid în jurul lui Baba. Cine va plăti prejudiciile? (LIVE-VIDEO)

GALERIE
costel-alexe-baba
  • costel-alexe-baba
- +

Între timp, şi directorul Şcolii Populare de Arte, inculpat în acelaşi dosar penal cu acuzaţii de abuz în serviciu, a scăpat de „pericolul” ca instituţia pe care o conduce să solicite recuperarea prejudiciului.

După o încercare practic ignorată de şefii CJ, de a discuta asupra a două proiecte de hotărâre privind constituirea administraţiei judeţului ca parte civilă în două dosare penale cu prejudicii, astăzi aleşii se reunesc din nou.

Dacă ordinea de zi a şedinţei ignorate de ieri conţinea doar cele două proiecte, azi cele două vor fi precedate de un altul, menit să consfinţească varianta cea mai convenabilă pentru preşedintele CJ şi ceilalţi doi inculpaţi din Dosarul „Baba-Alexe”.

„Consilierii judeţeni PNL şi PMP şi-au încălcat jurământul făcut la începutul mandatului, când cu mâna pe biblie au jurat că vor respecta «...cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor judeţului Iaşi». Astfel, în total dispreţ faţă de lege şi faţă de banul public, liberalii au decis prin absenţa de la această şedinţă (de ieri, n.r.) ca preşedintele CJ, Costel Alexe, să nu plătească prejudiciul nici măcar în cazul în care judecătorii îl vor condamna pentru abuz în serviciu”, ne-a declarat liderul grupului USR, Etienne Ignat, după boicotul PNL-PMP de ieri.

Amintim că preşedintele Costel Alexe este acuzat de abuz în serviciu după ce l-a angajat pe Vlad Baba pe post de consilier în cabinetul său ca să îl detaşeze după doar câteva ore la şefia Şcolii Populare de Arte. Procurorii DNA susţin că cel din urmă nu îndeplinea condiţiile legale ca să fie directorul instituţiei.

Detaşarea a fost posibilă cu ajutorul şefului de la Resurse Umane din cadrul CJ, Radu Apetrei, acuzat şi el de complicitate la abuz în serviciu.

CITESTE SI: Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"

În această cauză, anchetatorii au cerut CJ să se pronunţe dacă se constituie acum parte civilă în proces, cu obţinerea imediată a despăgubirilor, în cazul identificării definitive a unuia sau mai multor vinovaţi, sau într-o acţiune separată care va demara la instanţa civilă doar după finalizarea procesului penal.

Aceeaşi solicitare a fost adresată într-un alt dosar, în care o consilieră judeţeană de data asta de la PSD este acuzată că şi-a falsificat diploma de studii ca să poată fi angajată la cabinetul fostului preşedinte al CJ.

Dacă e ban public, poate să mai aştepte

La şedinţa ordinară de săptămâna trecută, cele două solicitări au fost tratate de „Diverse” de conducerea CJ. Votul nominal a arătat atunci că aleşii PNL şi ai PMP se opun constituirii instituţiei ca parte civilă, optând pentru amânarea recuperării eventualelor prejudicii cauzate bugetului public al judeţului.

Consilierii USR, susţinuţi de cei de la PSD, care au votat şi ei „pentru”, au reproşat că e nevoie de hotărâri de consiliu, nu de discuţii la „Diverse”, şi au revenit cu convocarea şedinţei de ieri.

Spre deosebire de mediatizarea altor evenimente oricât de mărunte, convocarea a fost ignorată de mai-marii judeţului - care au dezgropat pe loc o promisiune lansată tot de ei anul trecut şi abandonată în scurt timp: ideea construirii unei centuri a oraşului Podu-Iloaiei.

Ulterior, a fost convocată pentru azi o altă şedinţă în care, înaintea celor două proiecte de hotărâre ale opoziţiei, este menţionat un altul menit să le facă inutile: consfinţirea abţinerii CJ de la solicitarea în acest moment a eventualelor prejudicii, aşa cum s-ar fi făcut şi până acum în alte speţe în care CJ a fost parte vătămată.

Cristian Stanciu: Nici măcar Costel Alexe nu e mai presus de lege

„Din punctul nostru de vedere, nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Costel Alexe. Cine a greşit trebuie să plătească. Am rămas dezamăgit de modul în care reprezentanţii peneliştilor, aflaţi la guvernarea locală, au înţeles să trateze acest subiect”, declară liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristian Stanciu.

„Până când lucrurile nu se vor aşeza pe un făgaş normal nu vom putea vorbi niciodată despre o reformă a administraţiei locale şi nici despre criterii de performanţă sau modernizare şi dezvoltare în adevăratul sens al cuvântului, unde beneficiarii adevăraţi să fie ieşenii, şi nu grupurile de interese din sfera actualei administraţii peneliste”, a mai spus el.

Şi la Şcoala de Arte a mers: nu se constituie parte civilă

Procurorii au adresat deopotrivă CJ şi Şcolii Populare de Arte solicitarea de a se constitui părţi civile în Dosarul „Baba-Alexe”. Săptămâna trecută, Consiliul de Administraţie al şcolii - care nu se ştie când şi cum a fost ales, dar din care face parte şi directorul acuzat Vlad Baba - a optat pentru amânarea solicitării eventualelor prejudicii. Dintre cei șapte membri, trei au votat împotriva constituirii instituției ca parte civilă, iar patru s-au abținut.

CITESTE SI: Șah la PNL Iaşi : USR iniţiază două proiecte de hotărâre pentru prejudiciile din două dosare penale

De menţionat că unul dintre cei care au votat „împotrivă” este Lăcrămioara Ursu, reprezentanta CJ în administraţia şcolii, nimeni alta decât consiliera judeţeană acuzată de înşelăciune. Amintim că aleşii PNL şi PMP au optat de asemenea săptămâna trecută pentru amânarea solicitării în această fază preliminară a procesului a unui prejudiciu estimat de procurori la 73 de mii de lei, reprezentând veniturile de consilier.

În ceea ce o priveşte, ea ne-a declarat ieri că votul său în Consiliul de Administraţie al Şcolii Populare se bazează pe prezumţia de nevinovăţie în privinţa directorului Vlad Baba.

Avertismente şi promisiuni

Consilierul Mihail Bogdan a avertizat în plenul CJ că, după ce un proces penal se încheie, în cazul în care vor fi stabiliţi vinovaţi, aceştia vor putea să invoce lipsa calităţii de parte civilă în proces, iar CJ - acum şi Şcoala de Arte - ar putea să piardă aceşti bani. Mai mult, o acţiune civilă necesită timp şi alte cheltuieli judiciare, a adăugat el.

În replică, asigurările au venit de la vicepreşedintele Marius Dangă: „Să nu creadă cineva că vom rămâne cu prejudiciul nerecuperat dacă instanţa va decide în final că există un prejudiciu”. 

UPDATE - VEZI MAI JOS SEDINTA CJ DE AZI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.