Zile de sărbătoare la Colegiul „Negruzzi”: 126 de ani de activitate didactică
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Zile de sărbătoare la Colegiul „Negruzzi”: 126 de ani de activitate didactică

GALERIE
negruzziDiploma Negruzzi
  • negruzzi
  • Diploma Negruzzi
- +

Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” sărbătoreşte în această perioadă 126 de ani de activitate didactică, evenimentul de deschidere a Zilelor Şcolii având loc în cursul zilei de ieri, 25 noiembrie.

În cadrul festivităţii de ieri au fost premiaţi elevii olimpici, dar şi profesorii mentori, în prima parte a manifestărilor reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi ai autorităţilor locale vorbind de istoria îndelungată a colegiului, de aportul adus de rezultatele elevilor de la Colegiul „Negruzzi” la concursuri şcolare, dar şi de rezultatele la examenele naţionale, împreună cu implicarea permanentă arătată de profesorilor colegiului.

„Este o zi de sărbătoare, o zi cu valoare simbolică, pentru că dincolo de timpuri şi contexte neliniştite pe care valuri pandemice le-au tot ridicat în faţa noastră, ne-am gândit să nu treacă anul 126 şi să nu sărbătorim acest moment important. Este încă o filă din istoria unui colegiu prestigios, un colegiu care s-a născut sub semnul ideii, a conceptului de şcoală model, de la Haret încoace”, a menţionat prof. dr. Camelia Gavrilă, directorul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi.

Cadrul didactic a adăugat şi faptul că în decursul anilor a rămas deschiderea colegiului spre performanţă şi spre valorile care au călăuzit activităţile colegiului încă de la înfiinţare, dar şi faptul că s-a pus mereu accentul pe o selecţie riguroasă a elevilor şi a profesorilor. În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate ieri la colegiul ieşean, Camelia Gavrilă a ţinut să amintească de momentul festiv în cadrul căruia au fost premiaţi elevii cu performanţe deosebite, dar şi profesorii mentori.

„Chiar şi în această perioadă pandemică în care au dispărut din peisaj concursuri şi olimpiade, au existat totuşi câteva concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale la care elevii noştri au participat, motiv pentru care astăzi sunt câteva momente de premiere care vizează aproximativ 65 de elevi, în jur de 30-40 de profesori şi acordăm, cu sprijinul asociaţiei de părinţi, premii în cărţi, în bani, în funcţie de rezultatul obţinut”, a mai precizat Camelia Gavrilă, care a subliniat că acesta reprezintă un semn prin care se arată că şcoala apreciază implicarea şi eforturile depuse de elevi şi profesori, mai ales în contextul dificil al pandemiei Covid.

La manifestarea de ieri a luat parte şi inspectorul şcolar general al ISJ Iaşi, prof. Luciana Antoci, care a vorbit despre istoria bogată a colegiului şi de rezultatele şcolare deosebite obţinute în fiecare an.

„126 de ani de excelenţă educaţională pentru că încă din 1895 şcoala a fost înfiinţată ca un centru de iradiere educaţională la nivelul elitelor. S-a dorit, prin vocea lui Spiru Haret, să fie înfiinţate astfel de şcoli care să ducă educaţia la un nivel superior şi să fie vectori de modernizare a învăţământului românesc de atunci. Ei bine, în cei 126 de ani, Colegiul Negruzzi a suferit metamorfozări multiple, dar a rămas pe zona performanţei educaţionale”, a subliniat Luciana Antoci.

În cadrul festivităţii de deschide a Zilelor Şcolii desfăşurate ieri au fost susţinute şi câteva momente muzicale, pe scenă urcând elevi ai colegiului, a avut loc lansarea a trei reviste realizate de către Colegiul „Negruzzi”, iar în cea de-a doua parte a zilei, de la ora 16.00, s-a desfăşurat un concurs de matematică în mediul online, coordonat de profesorii Adrian Zanoschi şi Ioana Anton.

Astăzi, în ultima zi de desfăşurare a manifestărilor, de la ora 10.00, se vor prezenta două proiecte educaţionale desfăşurate la colegiul ieşean, Arts Week şi Science Week, urmând să fie premiaţi şi elevii şi profesorii care s-au implicat în cadrul proiectelor. De la ora 11.00 se va vorbi despre „Profesorul STEAM”, despre ceea ce reprezintă disciplinele STEAM şi despre descoperirile ştiinţifice mondiale din ultimii 126 de ani.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Ca între prieteni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X