Zile nebune cu praf de cărbune
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 28.11.2021

Zile nebune cu praf de cărbune

GALERIE
Patratel LUNI, 15 august - 1Patratel LUNI, 15 august - 2Patratel LUNI, 15 august - 3
  • Patratel LUNI, 15 august - 1
  • Patratel LUNI, 15 august - 2
  • Patratel LUNI, 15 august - 3
- +

* Anual, începând cam de pe 6 august, minerii patriei îşi sărbătoresc ziua / zilele; nu ne referim la aniversări şi onomastici, ci la "Ziua Minerului", sub forme diverse şi la date diverse, de la mină la mină, funcţie de posibilităţi. La câte sărbători sunt (recent, a fost inclusiv Ziua Internaţională a Pisicilor ori aşa ceva), pare normal să aibă şi minerii ziua lor, ocazie de chef şi voie bună. Corespondentul nostru aflat la faţa unui asemenea loc de distracţie între ortaci transmite în direct prin telefon:

- Bună ziua! Da, mai exact încerc să transmit în direct, fiindcă aici e gălăgie şi fum şi nu văd bine dacă acum vorbesc la telefonul meu sau al altuia, luat de pe masă. Nici nu ştiu exact dacă am format bine numărul, nici dacă e telefon!

- Da, e bine, eşti în direct! Dar de unde gălăgia şi fumul?

- Direct, de la difuzoare şi grătare; indirect, de la domnul manager al minei "Ion Huiliescu", cel care a organizat manifestarea...

- De unde vine denumirea minei şi ce legătură are domnul manager?

- Denumirea e în cinstea unui vechi prieten al minerilor şi vine de la că s-a scos din ea huilă. Dacă s-ar fi scos turbă s-ar fi numit "Turbiliescu". Domnul manager s-a ocupat de mici şi bere: dacă n-are voie în campania electorală măcar acum să dea ceva la oameni!

- Practic şi concret, ce fac minerii, sărbătoriţii?

- Nu fac nimic şi practic şi concret. Practic, mănâncă şi beau; concret, participă la manifestările ortăceşti...

- Despre ce fel de manifestări e vorba?

- De exemplu, unii au beneficiat de oferta unui prieten al domnului manager, care a adus vin. Se poate spune că mulţi mineri sărbătoresc Ziua Traminerului.

- Se bea, aşadar. Se şi mănâncă, bănuiesc...

- Se şi mănâncă, după ce se bea: mulţi ortaci nu mănâncă pe stomacul gol! După ceva consumaţie cheful de veselie e mai mare şi mâna e mai sigură...

- De ce trebuie mână sigură într-o zi de distracţie?

- Tot de distracţie s-au instalat şi standuri cu jocuri populare, care se bucură de o largă participare. De pildă, gheretă de tir...

- Aha, vin ortacii şi trag cu puşti cu aer comprimat, nu?

- Trag cu bâte şi cozi de lopeţi sau cu pumni şi picioare. Pe ţinte sunt pictate feţe de ochelarişti, pletoşi, intelectuali, doamne îngrijite. O tradiţie cu origini în 1990...

- În anii trecuţi se desfăşurau concursuri cu specific mineresc, cu probe de săpat, de împins vagonetul, de puşcat: mai există aşa ceva?

- Da, nu mai există. Anul trecut au fost probleme şi s-a renunţat.

- Accidente de muncă? Au săpat concurenţii şi au nimerit o conductă, un tunel ori albia unui râu, nu?

- Accidente că s-au îmbătat toţi, nu mai aveau ce consuma, aşadar au vândut la fier vechi unelte, vagonete, lămpaşe, la grămadă... Nu mai au cu ce face concurs, poate probele teoretice să se mai ţină!

- Ce-şi doresc de ziua lor minerii, sărbătoriţii?

- Cei mai mulţi îşi doresc să câştige la Loto. Alţii, de la caz la caz: unul îşi doreşte o geacă nouă, că vine toamna, altul doreşte să prindă doi pokemoni rari, iar câţiva doresc restructurarea hărţilor de putere la Marea Neagră şi să nu câştige Trump.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Nicolae GRECU

Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Eliminarea campionilor României din CCE (Cupa Calicilor Europei) este momentul suprem al umilinţei fotbalului autohton. Să sperăm că mai rău nu se poate.

Filmuletul zilei

opinii

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Eugen MUNTEANU

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Argumentaţia autorului în favoarea editării ştiinţifice a textelor vechi se sprijină în acest foileton pe prezentarea unei iniţiative nefericite de a edita Pravila de la Govora (1640), monument important al vechii culturi româneşti.

Despre post

pr. Constantin STURZU

Despre post

Postul nu este doar o perioadă mai specială a anului liturgic, ci şi şansa de a ne reevalua viaţa, pregătind sau operând deja schimbări adecvate voii divine. Postul îmi stârneşte dorul după libertatea cea în Dumnezeu. Postul dă gust vieţii. 

Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

În articolul de astăzi, voi rezuma o serie de idei, opinii şi conjecturi legate de capitalism formulate de Horia-Roman Patapievici, în cadrul unei excelente conferinţe susţinută la Bursa de Valori Bucureşti acum fix 5 ani.

pulspulspuls

O dramoletă înduioşătoare între un domn bine şi o doamnă directoare

O dramoletă înduioşătoare între un domn bine şi o doamnă directoare

O întâmplare înduioşătoare s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni pe holurile liceului negruzzist, o dramoletă cu nuanţe adolescentine, dar trăită de personagii în toată firea din târgul acesta atât de dulce. 

Caricatura zilei

Agentul 00oaie

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.