Ziua contestațiilor, azi, la Tribunal. Gheorghe Funar a contestat la Iași listele PSD și UDMR.
Nu mai puțin de 16 acțiuni erau înregistrate până ieri la Tribunalul Iași, având ca obiect „contestație la legea electorală”. Cele mai multe, adică jumătate, au fost depuse la adresa listelor de candidați ai Alianței pentru Unirea Românilor. Primele două, înregistrate pe 18 octombrie, au fost soluționate în ziua următoare (sâmbătă), fiind respinse ca neîntemeiate, potrivit minutelor afișate pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Au termen pe 21 octombrie contestațiile depuse pe listele AUR de persoane fizice precum Gheorghe Costăchescu, Alexandra Diana Cojocaru, Smaranda Nicoleta Lup, Gheorghe Funar și Iulian Alexandru Muraru, dar și de PNL Iași.
Tot luni vor fi soluționate la Tribunalul Iași contestațiile înregistrate de Petru Mîndru contra UDMR, PNL și PSD. Listele de la Iași ale UDMR au fost contestate și de Gheorghe Funar, care însă nu a avut câștig de cauză. Funar mai are o sesizare pe rol, de data asta contra PSD, care va fi judecată de asemenea pe 21 octombrie.
Și SOS România a fost „luată la ochi” de o fostă colaboratoare a Dianei Șoșoacă. Contestațiile Amaliei Bellantoni au fost respinse vineri ca neîntemeiate, iar până aseară nu fusese afișată nicio cale de atac folosită (apel). A mai rămas una de judecat la adresa candidaților SOS, depusă tot de o persoană fizică, Cezar Cătălin Puiu.
Citește și:
- PNL Iaşi a contestat la tribunal listele depuse de filiala AUR şi cere respingerea acestora
- Listele finale de candidaturi la Iași. Șoșoacă și-a desemnat preferații, dar la AUR încă este suspans
Publicitate și alte recomandări video