
Donald Trump se pregătește să revină la Casa Albă pentru un nou mandat de președinte, după ce America a fost condusă timp de patru ani de zile de Joe Biden.
UPDATE – Fragmente din discurs:
The 60th Presidential Inauguration Ceremony https://t.co/kTB4w2VCdI
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 20, 2025
„Lumina soarelui se revarsă peste întreaga lume, iar America are şansa de a profita de această oportunitate ca niciodată înainte”. Dar mai întâi, a adaugat el, „trebuie să fim sinceri cu privire la provocările cu care ne confruntăm”. Aceste probleme „abundă”, a mai spus el. El a vorbit despre o „criză de încredere” în guvern, despre care spune că nu poate gestiona o „simplă criză acasă”.
„Vom lua înapoi Canalul Panama. Noi nu l-am dat Chinei”, a spus al 47-lea preşedinte al SUA.
„Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful Americii”, a anunţat Trump.
„Vom reconstrui cea mai puternică armată din lume, dar vom fi puternici mai ales prin războaiele în care nu vom intra”, a declarat noul preşedinte.
„Ne vom măsura succesul nu doar prin bătăliile pe care le câştigăm, ci şi prin războaiele pe care le încheiem şi, poate cel mai important, prin războaiele în care nu intrăm niciodată”, a spus Trump, afirmând că vrea să fie „un pacificator şi un unificator”.
„America îşi va recăpăta locul de drept ca cea mai mare, cea mai puternică şi cea mai respectată naţiune de pe pământ” – a spus el.
„De astăzi, va fi politica oficială a Statelor Unite că sunt doar două genuri: bărbat şi femeie”, a anunţat Trump.
Donald Trump anunţă că va semna un ordin executiv prin care va declara stare de urgenţă la graniţa de sud şi va trimite trupe acolo.
Toate intrările ilegale vor fi „oprite imediat”, iar guvernul va începe să întoarcă „milioane şi milioane de străini criminali”.
Cartelurile de droguri din Mexic vor fi declarate organizaţii teroriste.
UPDATE – Donald Trump a depus jurământul. El a fost înconjurat de soţie şi copii. A devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA şi îşi începe al doilea mandat la Casa Albă.
The 60th Presidential Inauguration Ceremony https://t.co/kTB4w2VCdI
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 20, 2025
„Jur solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi că, în măsura posibilităţilor mele, voi păstra, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite”, a spus Trump în jurământul său, care a fost supervizat de preşedintele Curţii Supreme.
Jurământul prezidenţial este specificat în articolul II, secţiunea 1 din Constituţia SUA.
Jurământul pentru alţi oficiali federali, inclusiv vicepreşedintele, nu este prevăzut în Constituţie. Congresul a creat aceste jurăminte prin statut.
Cuvintele „Aşa să-mi ajute Dumnezeu” nu apar în jurământul constituţional. Se presupune că această frază a fost improvizată de George Washington la prima sa învestire, stabilind astfel un precedent pentru viitorii preşedinţi.
Cu toate acestea, nu există nicio dovadă istorică concretă că Washington ar fi făcut acest lucru, notează CNN.
„Epoca de aur a Americii începe chiar acum”, a proclamat Donald Trump în discursul de învestitură, foarte critic la adresa fostei administraţii democrate.
El promite că ţara va fi respectată din nou şi „invidiată de toate naţiunile”, iar toate lucrurile greşite se vor schimba foarte rapid.
„Nu vom mai permite să se profite de noi”, a declarat Trump. „Din acest moment, declinul Americii s-a încheiat”, a spus noul preşedinte.
„Voi pune, foarte simplu, America pe primul loc”, a insistat el.
Trump s-a plâns că s-a vrut să i se ia libertatea, dar şi viaţa şi a promis că „folosirea ca armă” a Departamentului de Justiţie va lua sfârşit.
„Dumnezeu mi-a salvat viaţa ca să fac America mare din nou”, a spus el.
„Pentru cetăţenii americani, 20 ianuarie 2025 va fi ziua eliberării”, a menţionat cu emfază Trump.
UPDATE – Donald Trump a păşit în rotonda Capitoliului pentru a depune jurământul în calitate de al 47-lea preşedinte al Statelor Unite. El a fost întâmpinat cu aplauze puternice şi scandări de „SUA! SUA” Acum, el se află alături de vicepreşedintele ales JD Vance.
JD Vance a intrat în rotonda Capitoliului pentru a depune jurământul în calitate de vicepreşedinte. El a fost urmat de liderii republicani şi democraţi ai Congresului.
Astăzi „vom asista la transferul paşnic de putere”, spune preşedintele comitetului pentru învestire, senatoarea democrată Amy Klobuchar.
The 60th Presidential Inauguration Ceremony https://t.co/kTB4w2VCdI
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 20, 2025
„Bine aţi venit la cea de-a 60-a învestire prezidenţială. Astăzi, preşedintele ales Trump şi vicepreşedintele ales Vance vor depune jurământul. Şi vom fi martorii transferului paşnic de putere în inima democraţiei noastre”, a declarat Klobuchar.
„Există un motiv pentru care această ceremonie are loc la Capitoliu. În alte ţări, ar putea avea loc într-un palat prezidenţial sau într-o clădire de birouri executive aurită. Aici, ea are loc în mod tradiţional la Capitoliu, casa poporului. Este o reamintire potrivită a sistemului de control şi echilibru care stă la baza guvernării noastre: trei ramuri egale ale guvernării.
Acesta este modul în care, timp de aproape 250 de ani, marele nostru experiment american, bazat pe statul de drept, a rezistat. Aşadar, în timp ce învestim un nou preşedinte şi un nou vicepreşedinte, să ne amintim că puterea celor prezenţi în această sală provine de la oameni, de la lucrătorii din construcţii care ne construiesc ţara, de la profesorii şi lucrătorii din domeniul sănătăţii care au grijă de noi, de la trupele care ne apără libertăţile şi, da, de la pompierii din Los Angeles care îşi asumă riscuri pentru noi. Puterea şi curajul democraţiei noastre trebuie să fie pe măsura lor. Dumnezeu să ne binecuvânteze naţiunea”, a declarat Klobuchar.
Vicepreşedintele ales JD Vance a depus jurământul, alături de soţia sa, Usha, care a zâmbit tot timpul şi a ţinut-o în braţe pe fetiţa lor cea mică.
UPDATE 18:00 – Donald Trump şi Joe Biden au sosit împreună la Capitoliu.
Preşedintele ales va aştepta acum într-o cameră, înainte de a fi prezentat celor adunaţi înăuntru.
JD Vance va depune jurământul primul, iar Trump la scurt timp după aceea.
The 60th Presidential Inauguration Ceremony https://t.co/kTB4w2VCdI
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 20, 2025
UPDATE 17:06 – Biden l-a primit pe Trump la Casa Albă, Harris pe DJ Vance – VIDEO. Biden şi Trump au plecat spre Capitoliu în aceeaşi limuzină
Preşedintele Joe Biden şi prima-doamnă Jill Biden i-au întâmpinat luni pe preşedintele ales Donald Trump şi pe soţia sa Melania Trump la Casa Albă, după slujba la Biserica Episcopală St. John.
Joe Biden l-a salutat pe Trump spunându-i: „Bine aţi venit acasă”.
Kamala Harris and her husband greet the vice president-elect JD Vance and his wife in Washington.
Latest: https://t.co/vUOmnjrucF
📺 Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube pic.twitter.com/uZrN94hM7H
— Sky News (@SkyNews) January 20, 2025
La rândul lor, vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei Doug Emhoff i-au întâmpinat pe vicepreşedintele ales JD Vance şi pe soţia sa Usha Vance la Casa Albă, relatează CNN.
De obicei, după slujba de dimineaţă, preşedintele ales, vicepreşedintele ales şi soţii acestora vizitează Casa Albă, unde preşedintele ales şi preşedintele care îşi încheie mandatul au o scurtă întâlnire privată.
În acest an, Biden şi Trump, împreună cu soţiile lor, sunt aşteptaţi să ia ceaiul împreună la Casa Albă. Tradiţional, preşedintele în exerciţiu îl însoţeşte apoi pe preşedintele ales la Capitoliul SUA pentru ceremonia de depunere a jurământului.
JUST IN: Pres. Biden and first lady Jill Biden greeted President-elect Donald Trump and Melania Trump back to the White House.
„Welcome home,” Pres. Biden was heard saying.
Follow live updates: https://t.co/aNb2zQSu1b #InaugurationDay pic.twitter.com/WzYajE0z0r
— ABC News (@ABC) January 20, 2025
Trump nu l-a primit pe Biden în 2021 şi nu a continuat tradiţia de a-l invita pe preşedintele ales la Casa Albă.
Această tradiţie a început în 1837 cu Martin Van Buren şi Andrew Jackson.
Iată ce s-a mai întâmplat până acum în această Zi a Învestirii:
Preşedintele şi vicepreşedintele ales, Donald Trump şi JD Vance, împreună cu soţiile lor, au asistat la o slujbă religioasă la Catedrala episcopală St. John din apropierea Casei Albe.
Au venit apoi la Casa Albă, pentru a lua ceaiul împreună cu preşedintele Joe Biden, respectiv vicepreşedintele Kamala Harris, care îşi încheie mandatul.
Între timp, preşedintele Joe Biden a emis graţieri preventive, luni dimineaţă, pentru generalul Mark Milley, doctorul Anthony Fauci şi membrii Congresului care au făcut parte din comisia care a investigat atacul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu – folosindu-se de o prerogativă executivă extraordinară, pentru a-i feri de o eventuală acţiune de răzbunare din partea succesorului său, Donald Trump.
Fauci, Milley şi fostul ofiţer de poliţie de la Capitol Hill Harry Dunn şi-au exprimat recunoştinţa faţă de Biden pentru graţierea lor preventivă. Unii dintre cei care au fost graţiaţi în ultima clipă încă nu au fost anunţaţi, a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu chestiunea.
Învestirea preşedintelui ales Donald Trump va avea loc în interiorul Congresului, în Rotonda Capitoliului, din cauza temperaturilor periculos de scăzute prognozate în capitala ţării. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în 1985, când Ronald Reagan a depus jurământul în interiorul Capitoliului.
La rândul lor, comisiile Senatului urmează să voteze asupra a două nominalizări cheie ale Cabinetului: două comisii senatoriale importante se vor reuni luni, după învestire, pentru a vota nominalizările lui Marco Rubio şi Pete Hegseth pentru cabineteld respective: secretar de stat, respectiv şef al Pentagonului.
Cei doi nu au călătorit împreună în urmă cu patru ani, când Trump a boicotat învestirea lui Biden, dar acum au revenit la gestul pe care preşedintele Barack Obama l-a făcut faţă de Trump în 2017.
Este o tradiţie ca preşedintele care îşi încheie mandatul să îl însoţească pe preşedintele ales la Capitoliul SUA pentru ceremonia de depunere a jurământului.
Donald Trump va folosi Biblia lui Abraham Lincoln atunci când va depune jurământul în calitate de preşedinte, a anunţat comitetul său de inaugurare. Lincoln a folosit Biblia respectivă în timpul ceremoniei sale de depunere a jurământului în 1861.
Trump va folosi, de asemenea, o Biblie personală atunci când va depune jurământul. Ambele Biblii au fost folosite de Trump şi în timpul învestirii sale în 2017.
Fostul preşedinte Barack Obama a folosit Biblia Lincoln în timpul celor două ceremonii de învestire ale sale.
Vicepreşedintele ales JD Vance va depune jurământul folosind o Biblie de familie pe care o are de la străbunica sa.
Donald Trump şi Joe Biden tocmai au sosit împreună la Capitoliu.
Preşedintele ales va aştepta acum într-o cameră, înainte de a fi prezentat celor adunaţi înăuntru.
JD Vance va depune jurământul primul, iar Trump la scurt timp după aceea.
Aproximativ 800 de persoane sunt aşteptate în Rotonda Capitoliului pentru învestire, cu încă 1.300 de persoane în Emancipation Hall şi încă 500 de persoane în teatrul din centrul pentru vizitatori al Capitoliului.
Elon Musk a fost văzut luând loc în Capitoliu alături de alte figuri celebre, între care fostul preşedinte Bill Clinton şi soţia sa, fostul secretar de stat Hillary Clinton.
Bill and Hillary Clinton arrive at the Capitol Building.
Latest: https://t.co/vUOmnjrucF
📺 Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube pic.twitter.com/nCkrwBBGue
— Sky News (@SkyNews) January 20, 2025
Preşedintele Joe Biden şi preşedintele ales Donald Trump au plecat luni de la Casa Albă în aceeaşi limuzină spre Capitoliul SUA, înaintea ceremoniei de depunere a jurământului.
UPDATE 16:13 – Donald Trump şi JD Vance participă la o slujbă religioasă înainte de depunerea jurământului – VIDEO
Preşedintele ales Donald Trump şi viitoarea primă-doamnă Melania Trump participă luni la o slujbă la biserica episcopală St. John de lângă Casa Albă, alături de vicepreşedintele ales JD Vance şi soţia sa Usha Vance, relatează CNN.
President-elect Donald Trump and incoming first lady Melania Trump arrive at St. John’s Church in D.C. for a service ahead of Trump’s second inauguration ceremony. pic.twitter.com/ZAaSkgKkUL
— Fox News (@FoxNews) January 20, 2025
Melania Trump poartă un palton de culoare închisă şi are o pălărie asortată cu boruri largi, având pantofi negri cu toc cui, în timp ce Usha Vance a venit îmbrăcată într-un palton de culoare roz, nu poartă nimic pe cap şi este încălţată într-o pereche de cizme de piele întoarsă de culoare deschisă.
De asemenea, doi dintre copiii lui Trump, Ivanka Trump şi Eric Trump, au fost fotografiaţi sosind la biserică împreună cu familiile lor.
UPDATE 12:50 – Cu ce provocări s-ar putea confrunta România odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă
Donald Trump nu este foarte entuziasmat de NATO. Vrea o creştere a bugetelor Apărării la 5% din PIB, asta în contextul în care angajamentul actual al statelor europene este la nici măcar jumătate din această cifră. 2%. Anul trecut, România a cheltuit nici 1% din PIB pentru înzestrarea Armatei şi mai puţin de 2%, în 2023.
Şi pentru că orice decizie a lui Trump în privinţa Europei are implicaţii direcţie şi pentru ţara noastră, nu putem să nu ne întrebăm şi ce se va mai întâmpla cu războiul din Ucraina, un conflict la graniţă ajuns deja la ziua 1.062. Analiştii pun la îndoială securitatea naţională a ţării noastre, în contextul în care orice decizie a preşedintelui american de reducere a ajutorului acordat Ucrainei ar putea înseamna o înrăutăţire a situaţiei pe tot flancul estic.
- Citește mai multe pe: Cu ce provocări s-ar putea confrunta România odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă?
UPDATE 10:30 – Revista Time și-a dedicat coperta ceremoniei de învestire a lui Donald Trump
TIME’s new Inauguration cover: Donald Trump’s disruption is back https://t.co/f6thgzBMCY pic.twitter.com/LwsTz8sMyl
— TIME (@TIME) January 19, 2025
UPDATE 10:05 – Ce s-a schimbat în cei patru ani în care Donald Trump a fost plecat de la Casa Albă
După patru ani în Biroul Oval, fostul şi viitorul preşedinte revine la putere cu experienţă şi cu o echipă foarte diferită. Peisajul politic a fost transformat, ambele camere ale Congresului fiind acum pline de republicani care îi sunt supuşi. El este cel care a populat Curtea Supremă şi instanţele federale la toate nivelurile. Liderii mondiali care i-au fost cândva critici au părăsit scena mondială sau sunt mai dispuşi să lucreze cu el.
Trump se lăuda cândva că nu are experienţă politică. Acum are destulă. Programul lui Trump din primul mandat a fost, în special în primele zile, adesea blocat de tribunale şi de lupte interne. Mulţi dintre membrii Cabinetului său au lucrat discret sau deschis pentru a-i opri ideile. Dar Trump a petrecut patru ani învăţând cum se adoptă legislaţia, cum să trateze cu liderii mondiali şi cum să maximizeze puterea funcţiei.
- Citește mai mult: Ce s-a schimbat în cei patru ani în care Donald Trump a fost plecat de la Casa Albă
Știre inițială
Donald Trump revine la putere
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters.
Donald Trump va depune jurământul în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite, John Roberts, la ora locală 12 p.m. (19.00, ora României). Iniţial ceremonia trebuia să aibă loc în faţa Capitoliului Statelor Unite, dar acum va avea loc în interiorul complexului congresional din cauza vremii foarte reci.
Ziua învestirii este, prin tradiţie, dedicată în mare parte fastului şi ceremonialului. Un preşedinte părăseşte Casa Albă, iar altul se instalează. Dar Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi în funcţie şi o serie de ordine executive pe teme care variază de la securitatea frontierelor la producţia de petrol şi gaze.
Cine va lua parte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump?
Cine va merge luni, 20 ianuarie, la ceremonia de învestire a președintelui american Donald Trump? Răspunsul la această întrebare pare mai puțin evident decât a fost în cazul președinților anteriori, pentru că Trump – schimbând la 360 de grade protocolul – a decis să invite doar lideri cu aceleaşi afinităţi
Începând cu premierul italian Giorgia Meloni, care și-a oficializat prezența la eveniment. Şi liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini este dornic să participe, însă a declarat că va decide aproape de numire. Printre cei 200 de invitați – printre care și zece șefi de stat – se va număra cu siguranță și deputatul Andrea Di Giuseppe, ales pentru FdI în SUA.
- Citește mai mult: Cine va lua parte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump? Nume notabile confirmate
Publicitate și alte recomandări video