anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ieri la Iaşi, astăzi la Bucureşti!

Ziua Z! Bubuie PSD-ul. Câțiva social-democrați ieșeni le-au tras țeapă lui Popa&Dragnea

GALERIE
Maricel Popa
  • Maricel Popa
- +
Apele s-au tulburat brusc în interiorul liniştitei organizaţii judeţene a PSD Iaşi chiar în preziua în care, la Bucureşti, se decide soarta lui Liviu Dragnea la vârful partidului. Totodată, ieri la Iaşi au apărut şi primele atacuri dure între pretendenţii la şefia filialei. Până de curând, liderii PSD Iaşi au evitat să se critice reciproc, dar miza alegerilor interne - stabilirea listelor pentru europarlamentare, parlamentare şi locale - şi eşecul unor negocieri din culise au determinat ieri primele ieşiri publice. Actualul lider, Maricel Popa, are un contracandidat ce-i poate pune probleme serioase la alegerile din 5 octombrie: secretarul organizaţiei, deputatul Vasile Cîtea, om influent în filială. Contactat ieri de „Ziarul de Iaşi“, Cîtea a avut mai multe declaraţii de „război“. Totodată, acesta a solicitat o nouă întâlnire la Iaşi pentru a se stabili pe cine va susţine filiala în scandalul de la Bucureşti. Semn cert că unanimitatea totală de care vorbea Maricel Popa în susţinerea lui Dragnea nu era decât una de discurs.

Deputatul Vasile Cîtea l-a acuzat ieri pe Maricel Popa că are „pro­bleme mari de comunicare“ şi a su­bliniat că „organizaţia PSD Iaşi nu este PSD SRL“. În replică, Popa spune că deputatul şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de secretar şi că, în doi ani de mandat în Parlament, „nu a realizat prea multe“. Interesant este că Vasile Cîtea a solicitat o nouă întâlnire la nivelul PSD Iaşi pentru adoptarea unei poziţii în privinţa scandalului de la Bucureşti. Solicita­rea deputatului este însă tardivă având în vedere că astăzi este reuniunea Comitetului Executiv Naţional. Ea arată însă lipsa „unanimităţii“ de la Iaşi în susţinerea lui Dragnea.

Popa merge cu mandatul primit luni de la Biroul Permanent Judeţean (BPJ), de susţinere a lui Liviu Dragnea. Surse din PSD ne-au precizat ieri că Popa a fost curtat intens de fostul premier Mihai Tudose pentru a-şi schimba opinia. Inclusiv telefoanele unor parlamentari PSD Iaşi au început să sune, în încercarea „rebelilor“ de a-i „racola“, iar unii ne-au precizat, fără a-şi asuma public o declaraţie, că nu sunt de acord cu susţinerea în continuare a lui Dragnea. Important de precizat este că, la şedinţa BPJ de luni, nu au participat nici deputaţii şi nici senatorii PSD de Iaşi, întrucât se aflau la Bucureşti.

În ceea ce priveşte alege­rile interne, trebuie menţionată şi situaţia explozivă de la organizaţia municipală Iaşi, unde sunt vehiculaţi cinci candidaţi, iar patru dintre ei au confirmat pentru „Ziarul de Iaşi“ că îşi vor depune candidatura.

Cîtea: Preşedintele are probleme, doar preşedintele

Declaraţiile de ieri ale lui Vasile Cîtea constituie o premieră a ultimului an, în care Popa a avut o viaţă destul de liniştită în fruntea filialei. Cei nemulţumiţi de actualul preşe­dinte au preferat, mai mereu, să nu-şi asume oficial declaraţii şi să-şi spună ne­mulţumirile „pe la colţuri“. Ieri, Vasile Cîtea „a spart gheaţa“.

„Nu am niciun fel de rezervă, sunt hotărât să candidez. PSD Iaşi a fost o organizaţie model, şi pe timpul lui Ion Solcanu, şi pe timpul lui Gheorghe Nichita. Astăzi este o lipsă de comunicare foarte, foarte mare. Preşedintele are probleme de comunicare, doar pre­şedintele“, a spus Vasile Cî­tea.

De­putatul a adăugat că, în actualul mandat al lui Popa, nu a fost respectat statutul întru totul, în sensul că nu au fost organizate şedinţe săptămânale ale BPJ şi reuniuni lunare ale Comitetului Executiv Judeţean.

„Noi ne-am întâlnit de 2-3 ori pe an, atunci când a vrut el (Ma­ricel Popa, n.r.) şi, de fiecare dată, în formule neorganizate, neaşezate, iar eu, ca secretar de organizaţie, am în­cercat să creez o ordine, să mă consult cu preşedintele, dar îmi spunea «lasă că vorbim, lasă că vedem», şi apoi mă acuza pe mine că nu-mi fac treaba“, a susţinut Cîtea.

În replică, Maricel Popa susţine că deputatul şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de secretar şi a ţinut să precizeze că nu a avut nici împliniri profesionale.

„Dacă ne raportăm la Vasile Cîtea, ştim că altceva nu prea a făcut, este omul lipit de partid, îmi pare rău. Nu mă raportez la un secretar general care niciodată nu a făcut nimic, de cele mai multe ori domnul Lupu a făcut toate materialele, chiar şi ultimul comitet executiv pe care l-am avut sâmbătă. Asta este realitatea. Probabil domnul Cîtea a intrat într-o campanie“, a comentat Popa.

În context, demn de menţionat este că liderul PSD Iaşi a declarat pentru „Ziarul de Iaşi“ că, la alegerile din 5 octombrie, va merge în tandem cu Victorel Lupu, actualul senator candidând pentru încă un mandat ca preşedinte executiv al organizaţiei judeţene.

Popa a mai spus despre Cîtea că nu înţelege „complexitatea“ filialei şi nici măcar activitatea acesteia.

„Organizaţia judeţeană PSD Iaşi nu este PSD SRL, a cuiva, este o organizaţie în care trebuie să ne consultăm, să luăm decizii împreună după analize în acest sens. Oamenii îşi doresc o organizaţie normală, firească. Îşi doresc ca lucrurile să se comunice, să fie luate decizii de comun acord, nu să impună cineva lucruri“, afirmă Cîtea.

Replica lui Popa nu s-a lăsat aşteptată: „El a avut un SRL cu doi oameni şi nu a reuşit să-l conducă, a dat faliment, pe când eu am avut totuşi trei fabrici cu 4.700 de oameni şi am plătit impozite de 90 milioane euro“.

În continuare, Popa a pus declaraţiile lui Cîtea în contextul unei frustrări a acestuia, întrucât „în doi ani de mandat (ca deputat, n.r.) nu a realizat prea multe“.

„Colegii noştri, respectiv delegaţii la conferinţa de alegeri, vor decide cum mergem mai departe: o organizaţie în care omul contează şi colegii noştri au un cuvânt de spus, pentru că primarii sunt cei care aduc voturi şi ţin partidul în picioare, sau mergem în continuare şi suntem nemulţumiţi pe la colţuri“, a mai spus Cîtea.

Atmosfera s-a animat şi la municipiu: cinci candidaţi

Negocieri în culise şi jocuri politice au început şi la nivelul organizaţiei municipale a PSD Iaşi, unde alegerile sunt programate pentru 29 septembrie. Până ieri, singurul social-democrat care declarase public, tot pentru „Ziarul de Iaşi“, că va candida era deputatul Camelia Gavrilă. Din discuţiile cu lideri din PSD, am identificat alţi patru candidaţi, iar trei dintre ei ne-au confirmat ieri.

Actualul lider interimar, Paul Boişteanu, a declarat că îşi va depune candidatura, la fel şi Constantin Florea, un social-democrat ajuns în partid pe filiera fostului deputat Sorin Iacoban (ex-PSD).

„Îmi voi depune candidatura la şefia organizaţiei municipale. Trebuie stabilitate în organizaţie, iar eu am vechimea şi experienţa necesare să aduc acest lucru“, a spus, la rândul lui, Marius Ostaficiuc. El a adăugat că viitoarea conducere a organizaţiei trebuie să arate „corectitudine faţă de oamenii de partid“ şi a subliniat că, la nivelul filialei municipale, trebuie făcută o reorganizare.

Un alt posibil candidat este liderul de grup al consilierilor locali PSD, Gabriel Surdu, dar el nu şi-a exprimat o poziţie clară în acest sens.

Surse din PSD spun că, cel mai probabil, unii candidaţi nu vor merge până la capăt în demersul lor, şi urmează să-şi anunţe sprijinul pentru unul dintre contracandidaţi, în funcţie de negocierile care vor fi purtate, şi cu gândul (cum altfel?) la listele pentru alegerile din următorii doi ani.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Alexandru LĂZESCU

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să amplifice crize globale deja existente; în condiţiile unui nou Război Rece, iluziile că mai este posibil modul de viaţă din trecut şi mai pot fi menţinute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate.

opinii

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Ciprian IFTIMOAEI

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Orice demers ştiinţific, implicit sociologic, începe cu definirea conceptelor, cu o definiţie, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim. În cazul ne faţă, trebuie să lămurim ce este o „problemă” şi ce anume o face să fie „socială”. De pildă, consumul de alcool sau droguri poate să fie o problemă individuală sau poate să devină socială la un moment dat. În genere, problema socială este un dezechilibru, o disfuncţie la nivelul societăţii, sau un eveniment care afectează oamenii negativ, despre care există percepţia că poate fi rezolvată prin anumite măsuri din partea statului (strategii, politici, metode, tehnici şi proceduri de intervenţie) şi/sau din partea mediului neguvernamental.

Sportul alb şi Războiul negru

Michael ASTNER

Sportul alb şi Războiul negru

A iscat ceva vâlvă decizia organizatorilor turneului de mare şlem de la Wimbledon, atunci când au decis să nu permită participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi din Belarus. 

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.