Zona de confort
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Zona de confort

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.

Cu toţii ştim, sau intuim măcar, ce înseamnă zona de confort. Încercând să dau o definiţie grăbită termenului aş spune că e o stare în care funcţionăm la relanti, e o rutină care nu ne solicită decât foarte puţin, o viteză care e la limita căderii în somnolenţă, un loc pe care îl ştim, lucruri la care ne aşteptăm să se întâmple, unde nu e nimic surprinzător, ieşit din comun, scandalos, dureros, nici măcar obositor. E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi.

Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori. Credem că ni se cuvine şi că e un dat natural al lucrurilor. În realitate, în natură, zona de confort este destul de rar întâlnită. Mereu se va găsi câte ceva sau cineva care să apară pe neaşteptate din afară şi să facă ţăndări liniştea şi siguranţa, să le ruineze, să le trimită în trecut: un tigru care atacă ceata de maimuţe, un vânt care strică culcuşurile, un vultur care fură un pui etc.

Întrebarea care se naşte este dacă un om poate trăi toată viaţa doar în zona de confort. Răspunsul, după cei patru zeci şi ceva de ani ai mei de cercetări, este un mare NU! Şi nu doar atât, nici măcar un alt animal decât omul nu poate face acest lucru. Va veni invariabil o zi în care va apărea acel ceva neaşteptat pomenit mai sus, ori va interveni acea saturaţie călâie şi iritantă pe care noi oamenii o numim plictiseală şi care generează întotdeauna nişte simptome enervante numite popular „mâncărimi în cur”. Dacă nu te va scoate cineva sau ceva din starea aia, mai devreme sau mai târziu te va mânca în cur să faci ceva deosebit decât aceleaşi lucruri pe care le-ai făcut în fiecare zi de când te ştii pe lume. Fiecare om îşi poate aminti cu claritate acea zi când a decis să-şi ia bocceluţa în spate şi să părăsească pentru o vreme casa. La celelalte animale se numeşte curiozitate, fiecare exemplar va fi curios să ştie ce este dincolo de graniţă, ce altceva se poate întâmpla decât ceea ce ştie deja.

Părăsirea „ariei protejate” poate fi de multe ori însoţită de un regret exprimat prin cuvintele deja clasice: Cine dracu m-a pus?! Deseori experienţa respectivă poate fi soră cu moartea, alteori poate trimite individul pe culmile extazului nemaiîntâlnit. În zona de confort, apropo, nu prea este extaz, e mai mult un fel de plăcere domestică, anticipată, controlabilă.

Un detaliu important. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât iubim mai tare zona de confort şi tindem să petrecem mai mult timp în ea. Ne e din ce în ce mai greu să o părăsim, devine ca un fel de boală a inactivităţii, o eliminare cu totul a riscului. De la un timp încolo, dacă nu e nimeni şi nimic care să ne scoată din ea, riscăm să fim acaparaţi cu totul de relaxarea înşelătoare şi să devenim prizonierii rutinei, să nu facem nimic altceva decât să trăim şi atât.

Când se iveşte ceva din afară care ne tulbură apele apare întotdeauna o senzaţie de disconfort major. Niciodată nu e momentul pentru aşa ceva: Chiar trebuie? Nu se mai poate amâna? Nu se poate anula cu totul? Hai, pe bune?!

Şi poate fi orice, o călătorie, un eveniment, o apariţie. Dacă am putea, am fugi de ele cât de repede şi de departe ca să rămânem în culcuş încă puţin, încă o oră, încă o zi, încă un an… Ca treziţi din somn ne îmbrăcăm, ne luăm sculele şi pornim la drum lăsând în urmă patul cald şi plăcut, întrebându-ne obsesiv: Oare merită? Chiar merită? Nu mai bine renunţ?

Din punctul meu de vedere sunt trei feluri de a părăsi zona de confort: siliţi de împrejurări care se dovedesc într-un final plăcute, educative, care ne îmbogăţesc experienţa şi viaţa; siliţi de propria plictiseală ori dorinţa de a îmbunătăţi şi mai mult starea de confort în care ne aflăm („mâncărimile” de care pomeneam); şi, în sfârşit, siliţi de evenimente neplăcute, violente, conflictuale (războaie, cataclisme, pandemii etc.) care ne schimbă cu totul standardele zonei de confort, coborându-le drastic (ex. în război eşti mulţumit să ai unde pune capul pe un loc uscat şi ferit de gloanţe etc.).

Şi începe aventura în „afară”. Dacă este o experienţă din prima categorie, de cele mai multe ori începe să ne placă. Te convinge greu, dar apoi te ia valul. Ceea ce la început era o corvoadă, o călătorie enervantă, devine o bucurie (apropo, orice călătorie este bună). Energia în noi creşte, dorinţa de acţiune e de nestăvilit, adrenalina ne împinge la lucruri din ce în ce mai departe de normalitate mai nebuneşti. Viaţa pulsează! De ce nu m-am gândit la asta mai demult, ar fi trebuit să o încerc când eram mai tânăr! Şi culmea e că parcă şi problemele de sănătate pe care le aveam în starea de relaxare dispar ca prin farmec: nu mă mai doare spatele, nu mai am ameţeli, nu mă mai ţine în piept... Aventura asta e magie curată! Cunoaştem locuri şi oameni noi încântători, am vrea să nu se mai termine. Dar se termină şi revenim în zona unde adormim din nou „un pic”.

„Escapada” din a doua categorie e mai mult ca aceea de la o slujba nouă în care trebuie să fii creativ şi să te adaptezi cât de repede şi bine poţi. Văruitul casei, de exemplu, spălatul maşinii, să ceri în sfârşit în căsătorie fata pe care o tot târâi după tine de 10 ani ş.a.m.d. Puteai să le amâni până la calendele greceşti, dar începe să râdă lumea de tine că pereţii casei încep să arate ca dintr-un grajd, că maşina e de nerecunoscut, că sunt din ce în ce mai mulţi care îţi zic să nu-ţi mai baţi joc de fata aia şi s-o iei de nevastă, aşa că te bagi. Şi începe să îţi placă, să vii cu idei noi, să faci să arate totul mai bine, mai frumos, mai practic chiar. E o satisfacţie să vezi la sfârşit lucrul bine făcut, toată lumea e fericită şi te felicită. Eşti mulţumit şi te culci iar „un pic”…

Pot fi însă şi experienţe nu tocmai plăcute care să tulbure viaţa. Pentru a treia categorie mă gândesc, de pildă, cum ar fi fost să fi trăit în Israelul din aceste zile când, peste noapte, liniştea a fost spulberată la propriu de bombe. Totul era bine şi frumos, viaţa era plăcută, vecinii israelieni şi palestinieni trăiau fericiţi împreună, până şi coronavirusul a fost înfrânt, dar imprevizibilul a căzut ca un trăsnet. Acum e moarte şi teroare peste tot. Dacă reuşeşti să prinzi două ore de somn pe noapte în beci eşti fericit. În cazul în care vei supravieţui acestui moment, zona ta de confort va semăna o perioadă ca întoarcerea în Rai. Până te vei obişnui din nou cu ea…

Zona de confort e bună, dar cu măsură şi să fie apreciată la adevărata ei valoare. „Pentru că viaţa e scurtă”, semnat Covid-19…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Cosmin PAȘCA

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Confruntarea dintre taberele Orban şi Cîţu în PNL nu are, până acum, nicio vagă nuanţă axiologică. Pare exclusiv o dispută pe resursele statului, asumată implicit de ambele părţi. Două armate de suflete moarte care vor să dea un „suflu nou” sifonării de fonduri publice.

Filmuletul zilei

opinii

Întâlniri

Codrin Liviu CUȚITARU

Întâlniri

„Cum, nu sunteţi profesorul Valică Şoapă de la Fizică?” „Nu”, am zis tulburat, „eu sunt de la Litere. Dumneavoastră, domnule Nefriceanu, sunteţi de la Fizică!” „Eu, Nefriceanu?” a strigat Nefriceanu uimit. „De la Fizică? Nicidecum! Sunt Placido Seringo de la Arte!”

Regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Regionalizare (III)

Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte important în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale e şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ.

Rolul băncilor centrale

Alin ANDRIEȘ

Rolul băncilor centrale

Băncile centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie istorică, cristalizându-se organizatoric şi funcţional odată cu apariţia structurilor naţionale care le‑au creat. 

pulspulspuls

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

Una mai rece pe azi, taman potrivită pentru o asemenea zi caldă de vară, stimaţi telespectatori. Dar, mai întâi, să vă introducem în context. 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.