marti, 19.03.2024
E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.
Cu toţii ştim, sau intuim măcar, ce înseamnă zona de confort. Încercând să dau o definiţie grăbită termenului aş spune că e o stare în care funcţionăm la relanti, e o rutină care nu ne solicită decât foarte puţin, o viteză care e la limita căderii în somnolenţă, un loc pe care îl ştim, lucruri la care ne aşteptăm să se întâmple, unde nu e nimic surprinzător, ieşit din comun, scandalos, dureros, nici măcar obositor. E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi.
Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori. Credem că ni se cuvine şi că e un dat natural al lucrurilor. În realitate, în natură, zona de confort este destul de rar întâlnită. Mereu se va găsi câte ceva sau cineva care să apară pe neaşteptate din afară şi să facă ţăndări liniştea şi siguranţa, să le ruineze, să le trimită în trecut: un tigru care atacă ceata de maimuţe, un vânt care strică culcuşurile, un vultur care fură un pui etc.
Întrebarea care se naşte este dacă un om poate trăi toată viaţa doar în zona de confort. Răspunsul, după cei patru zeci şi ceva de ani ai mei de cercetări, este un mare NU! Şi nu doar atât, nici măcar un alt animal decât omul nu poate face acest lucru. Va veni invariabil o zi în care va apărea acel ceva neaşteptat pomenit mai sus, ori va interveni acea saturaţie călâie şi iritantă pe care noi oamenii o numim plictiseală şi care generează întotdeauna nişte simptome enervante numite popular „mâncărimi în cur”. Dacă nu te va scoate cineva sau ceva din starea aia, mai devreme sau mai târziu te va mânca în cur să faci ceva deosebit decât aceleaşi lucruri pe care le-ai făcut în fiecare zi de când te ştii pe lume. Fiecare om îşi poate aminti cu claritate acea zi când a decis să-şi ia bocceluţa în spate şi să părăsească pentru o vreme casa. La celelalte animale se numeşte curiozitate, fiecare exemplar va fi curios să ştie ce este dincolo de graniţă, ce altceva se poate întâmpla decât ceea ce ştie deja.
Părăsirea „ariei protejate” poate fi de multe ori însoţită de un regret exprimat prin cuvintele deja clasice: Cine dracu m-a pus?! Deseori experienţa respectivă poate fi soră cu moartea, alteori poate trimite individul pe culmile extazului nemaiîntâlnit. În zona de confort, apropo, nu prea este extaz, e mai mult un fel de plăcere domestică, anticipată, controlabilă.
Un detaliu important. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât iubim mai tare zona de confort şi tindem să petrecem mai mult timp în ea. Ne e din ce în ce mai greu să o părăsim, devine ca un fel de boală a inactivităţii, o eliminare cu totul a riscului. De la un timp încolo, dacă nu e nimeni şi nimic care să ne scoată din ea, riscăm să fim acaparaţi cu totul de relaxarea înşelătoare şi să devenim prizonierii rutinei, să nu facem nimic altceva decât să trăim şi atât.
Când se iveşte ceva din afară care ne tulbură apele apare întotdeauna o senzaţie de disconfort major. Niciodată nu e momentul pentru aşa ceva: Chiar trebuie? Nu se mai poate amâna? Nu se poate anula cu totul? Hai, pe bune?!
Şi poate fi orice, o călătorie, un eveniment, o apariţie. Dacă am putea, am fugi de ele cât de repede şi de departe ca să rămânem în culcuş încă puţin, încă o oră, încă o zi, încă un an… Ca treziţi din somn ne îmbrăcăm, ne luăm sculele şi pornim la drum lăsând în urmă patul cald şi plăcut, întrebându-ne obsesiv: Oare merită? Chiar merită? Nu mai bine renunţ?
Din punctul meu de vedere sunt trei feluri de a părăsi zona de confort: siliţi de împrejurări care se dovedesc într-un final plăcute, educative, care ne îmbogăţesc experienţa şi viaţa; siliţi de propria plictiseală ori dorinţa de a îmbunătăţi şi mai mult starea de confort în care ne aflăm („mâncărimile” de care pomeneam); şi, în sfârşit, siliţi de evenimente neplăcute, violente, conflictuale (războaie, cataclisme, pandemii etc.) care ne schimbă cu totul standardele zonei de confort, coborându-le drastic (ex. în război eşti mulţumit să ai unde pune capul pe un loc uscat şi ferit de gloanţe etc.).
Şi începe aventura în „afară”. Dacă este o experienţă din prima categorie, de cele mai multe ori începe să ne placă. Te convinge greu, dar apoi te ia valul. Ceea ce la început era o corvoadă, o călătorie enervantă, devine o bucurie (apropo, orice călătorie este bună). Energia în noi creşte, dorinţa de acţiune e de nestăvilit, adrenalina ne împinge la lucruri din ce în ce mai departe de normalitate mai nebuneşti. Viaţa pulsează! De ce nu m-am gândit la asta mai demult, ar fi trebuit să o încerc când eram mai tânăr! Şi culmea e că parcă şi problemele de sănătate pe care le aveam în starea de relaxare dispar ca prin farmec: nu mă mai doare spatele, nu mai am ameţeli, nu mă mai ţine în piept... Aventura asta e magie curată! Cunoaştem locuri şi oameni noi încântători, am vrea să nu se mai termine. Dar se termină şi revenim în zona unde adormim din nou „un pic”.
„Escapada” din a doua categorie e mai mult ca aceea de la o slujba nouă în care trebuie să fii creativ şi să te adaptezi cât de repede şi bine poţi. Văruitul casei, de exemplu, spălatul maşinii, să ceri în sfârşit în căsătorie fata pe care o tot târâi după tine de 10 ani ş.a.m.d. Puteai să le amâni până la calendele greceşti, dar începe să râdă lumea de tine că pereţii casei încep să arate ca dintr-un grajd, că maşina e de nerecunoscut, că sunt din ce în ce mai mulţi care îţi zic să nu-ţi mai baţi joc de fata aia şi s-o iei de nevastă, aşa că te bagi. Şi începe să îţi placă, să vii cu idei noi, să faci să arate totul mai bine, mai frumos, mai practic chiar. E o satisfacţie să vezi la sfârşit lucrul bine făcut, toată lumea e fericită şi te felicită. Eşti mulţumit şi te culci iar „un pic”…
Pot fi însă şi experienţe nu tocmai plăcute care să tulbure viaţa. Pentru a treia categorie mă gândesc, de pildă, cum ar fi fost să fi trăit în Israelul din aceste zile când, peste noapte, liniştea a fost spulberată la propriu de bombe. Totul era bine şi frumos, viaţa era plăcută, vecinii israelieni şi palestinieni trăiau fericiţi împreună, până şi coronavirusul a fost înfrânt, dar imprevizibilul a căzut ca un trăsnet. Acum e moarte şi teroare peste tot. Dacă reuşeşti să prinzi două ore de somn pe noapte în beci eşti fericit. În cazul în care vei supravieţui acestui moment, zona ta de confort va semăna o perioadă ca întoarcerea în Rai. Până te vei obişnui din nou cu ea…
Zona de confort e bună, dar cu măsură şi să fie apreciată la adevărata ei valoare. „Pentru că viaţa e scurtă”, semnat Covid-19…
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |