De Sănătate

Punem punctul pe știi

Zona Zoster: uneori, durerea poate persista mult dupa disparitia eruptiilor

marți, 03 iunie 2008, 18:22
3 MIN
 Zona Zoster: uneori, durerea poate persista mult 
dupa disparitia eruptiilor

C.C., din Iasi: "As dori sa primesc un raspuns de la un medic specialist in legatura cu boala Zoster. As dori sa stiu de ce apare, daca are legatura cu varicela si daca este o boala la fel de grava precum psoriazisul. Ce fel de medicamente se recomanda? Daca se urmeaza tratamentul, boala se vindeca sau va reaparea? Chiar daca eruptiile dispar, durerile pot ramine? Va multumesc."

Dr. Corneliu Dobre, medic dermatolog in cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului „Sf. Spiridon" Iasi: „Herpesul zoster, (Zona Zoster) este cauzat de virusul varicelo-zosterian. Boala se transmite prin picaturile de saliva sau prin contact direct. Contaminarea se poate face de la copiii cu varicela si exceptional de la un alt adult cu Zona Zoster. Dupa varicela contactata in copilarie virusul ramine inactiv in ganglionii de pe radacinile nervoase si poate fi reactivat in diverse situatii in special de scadere a imunitatii. Zona Zoster apare frecvent pe fond de scadere a imunitatii (stres, oboseala, alta boala etc.) ca infectie repetata. Virusul in stare latenta se gaseste in ganglioni. In timpul bolii manifeste, este afectat traiectul nervului. Pe piele in teritoriul corespunzator apar leziunile caracteristice. Tipic, debutul este cu dureri la nivelul localizarii viitoarei eruptii. Dupa citeva zile apare roseata si mici noduli grupati in buchetele. Acestia evolueaza spre veziculare, avind un continut initial transparet, ulterior spre opalescent. Suprafata afectata poate fi variabila: de la citiva centimetri patrati la jumatate de torace sau un membru, intotdeauna pe traiectul nervilor.

Durata bolii nu depaseste 2-3 saptamini

Durata bolii nu depaseste 2-3 saptamini. Intensitatea durerii este variabila de la o jena usoara la dureri intense, dificil de calmat. Uneori durerea poate persista mult dupa disparitia eruptiilor. Cu cit pacientul este mai in virsta sau cu o stare de sanatate precara, durerile post herpetice pot fi mai indelungate.

Atunci cind o parte din cele descrise apar ca simptomatologie este indicata prezentarea la medic. Acesta stabileste tratamentul optim in functie de faza in care se prezinta pacientul. Tipul si durata tratamentului cu medicamente antivirale (Aciclovir, Brivudin etc.) le poate stabili doar medicul in functie de durata de la debutul aparent al bolii, extensia leziunilor, starea generala a pacientului etc. Polivitaminoterapia (mai ales cu vitamine din grupul B) este asociata intotdeauna. Cu cit tratamentul este instituit mai precoce cu atit evolutia bolii va fi mai scurta si riscul durerilor postzosteriene mai mic.

Boala nu revine, decit in cazuri exceptionale. In general, Zona Zoster poate afecta o persoana doar o data in viata. A doua infectie este cu totul exceptionala. Ea poate reaparea in stari de depresie imunitara intensa, stresuri majore si de durata, pe fondul unor boli cronice, neoplasme etc. Zona Zoster este o boala acuta care se vindeca de obicei complet in timp relativ scurt, pe cind psoriazisul este o boala cronica. In ceea ce priveste medicatia recomandata, doar specialistul poate stabili in urma consultului de ce anume exact are nevoie bolnavul".

Persoanele trecute de 50 de ani mai frecvent afectate de Zona Zoster

Zona Zoster, denumirea sub care este cunoscuta aceasta afectiune de catre populatie sau herpesul zoster, denumirea stiintifica, afecteaza dupa estimarile specialistilor din domeniul dermatologiei circa 20% din locuitorii Romaniei.

In caz de Zona Zoster oftalmica pot aparea complicatiile oculare ce duc la pierderea ireversibila a vederii. Este o boala ce trebuie luata in serios inca de la primele simptome, intrucit fara un tratament medicamentos prescris de medicul dermatolog si acordat in primele 72 de ore de la aparitia eruptiilor cutanate de la nivelul pielii, leziunile care in faza incipienta nu par grave devin necrotice si hemoragice.

Totodata, durerea acompaniaza eruptia in procentaj de 60-90% din cazuri. In ceea ce priveste categoria de virsta afectata cu preponderenta de aceasta boala, aceasta este reprezentata de persoanele trecute de a doua tinerete, cu virsta peste 50 de ani. Insa, specialistii din domeniu sustin ca in ultima perioada cazuri de herpes zoster au fost inregistrate tot mai des si in rindul copiilor, adolescentilor si tinerilor, cauzate in principal de factorii psiho-sociali.

Tratamentul difera de la caz la caz intrucit aceasta afectiune are o patologie si o evolutie specifice fiecarui bolnav in parte, dar in mare se bazeaza pe terapia antivirala, corticoterapia, antidepresive, analgezice si anticonvulsivantele administrate oral sau intravenos.

De asemenea, trebuie avut grija la igiena locala atenta la nivelul herpesului, igiena ce se face cu ceai de musetel. In principiu, herpesul zoster nu este o boala grea, dar este foarte suparatoare, siciitoare pentru bolnav, care nu se poate odihni si are dureri locale importante.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii