Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sucevenii nu mai au de unde cumpara rachiu

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Nici in cele mai negre visuri sucevenii nu si-ar fi putut inchipui ca va veni ziua cind li se va refuza dreptul la bautura si tigari. Actualul ministru de Finante, Decebal-Traian Remes, a facut cadou romanilor de anul nou Ordonanta nr. 50/'98, care reglementeaza regimul accizelor si a altor impozite indirecte pentru tutun, cafea si bauturi alcoolice. Aparuta printre sarbatori, cind romanul avea cu totul alte preocupari, ordonanta a luat prin surprindere pe toata lumea, de la comercianti la producatori, ba chiar si pe angajatii Ministerului de Finante. Surpriza maxima a fost insa pentru bietii consumatori care, vrind sa-si cumpere pachetul zilnic de tigari, ieri dimineata au avut prilejul sa citeasca in magazine anunturi de genul: "Nu vindem tigari, cafea si bauturi alcoolice", cu toate ca produsele in discutie stateau frumos insirate pe rafturi. Motivul este foarte simplu. Comerciantilor, chiar daca si-au platit in scurta perioada de timp pusa la dispozitie de ministrul Remes taxele de autorizare cerute de ordonanta, le este interzisa vinderea produselor in discutie pina in momentul in care nu vor primi efectiv autorizatiile in mina. Si unii apreciaza ca perioada care se va scurge pina cind le vor parveni hirtiile va fi de cel putin 30 de zile. Luminita si Auxinte Prada, patronii firmei sucevene LUMIAX, sint de parere ca "ordonanta trebuia pregatita mai din timp. Noi am platit taxele cerute de ordonanta, stind ore intregi la coada, la Directia Finantelor. In aceste conditii, nu putem sa ne explicam de ce nu avem voie sa ne desfasuram activitatea in conditii normale. Daca in intervalul de timp in care nu avem voie sa o comercializam la cafeaua achizitionata de noi ii expira termenul de garantie, pe noi cine ne despagubeste?", s-au intrebat patronii magazinului din centrul Sucevei. Pina una alta, dinsii au retras din rafturi produsele prohibite de ministrul de Finante. "Nu valoarea taxelor ne deranjeaza, desi acestea, aplicindu-se la fiecare veriga - producator, distribuitor, detailist, vor conduce la cresterea preturilor, ci modalitatea de aplicare a ordonantei", ne-a mai declarat Auxinte Prada.
    "Practic, statul se foloseste de banii nostri, iar noi stam si ne uitam la marfa fara a putea sa o vindem", a conchis patronul sucevean.
    numai pretul imprimatelor cerute de Ordonanta va costa firma ADICOST pe primul trimestru al acestui an 115 milioane de lei
    Am mai scris intr-unul din numerele trecute despre implicatiile aplicarii Ordonantei 50/'98, punind accent pe opiniile producatorilor de bauturi alcoolice. Cit priveste modul in care acest act normativ este receptat in rindul firmelor de distributie, am solicitat opinia directorului firmei ADICOST, Costel Chelaru.
    "<Monitorul Oficial> cu Ordonanta 50/'98, desi a fost tiparit pe 18 decembrie, a ajuns in Suceava pe 29 decembrie 1998, urmind sa se aplice incepind cu 1 ianuarie 1999. Practic, de la aceasta data si pina la obtinerea autorizatiilor, orice comerciant care desface cafea, tutun sau bauturi alcoolice este in afara legii. Potrivit Ordonantei, pe linga amenda prevazuta, in situatia in care organele financiare ar constata acest lucru, vor putea sa confiste toate veniturile obtinute din vinzarea produselor in discutie. Acest act normativ trebuia sa apara pina pe 10 decembrie anul trecut, pentru ca sa existe timpul necesar pregatirii documentatiei si obtinerii autorizatiilor, astfel incit in data de 4 ianuarie sa avem atit autorizatiile cit si imprimatele cu regim special cerute de ordonanta, pentru a ne putea desfasura fluent activitatea. In acest moment, comercializarea bauturilor, tutunului si cafelei este paralizata pe tot circuitul, producator-distribuitor-detailist", a afirmat Costel Chelaru. Directorul firmei ADICOST a mai tinut sa mentioneze ca "dincolo de nivelul taxelor de autorizare, intocmind necesarul de imprimate fiscale pentru urmatoarele trei luni in vederea avizarii de catre Directia Finantelor Publice si expedierii acestuia catre Imprimeria Nationala, la un calcul simplu am constatat ca vom avea de achitat in clipa in care vom ridica imprimatele suma de 115 milioane de lei. Repet inca o data, aceasta suma reprezinta contravaloarea imprimatelor pentru numai 3 luni!".
    Directorul firmei de distributie sucevene a recunoscut ca aplicarea prevederilor Ordonantei 50/'98 poate insemna eficientizarea controlului financiar pentru produsele vizate.
    "Aceasta intrucit lantul este mult simplificat si mult mai usor de verificat. Dar aceasta va duce la diminuarea productiei in rindul producatorilor, intrucit numarul maxim fixat de 15 distribuitori, indiferent de cit de bine ar fi organizati, nu vor putea acoperi toate punctele de desfacere din aceasta tara sau, daca ar face-o, costurile vor fi foarte mari. Spun asta, deoarece Ordonanta elimina posibilitatea desfacerii bauturilor alcoolice catre sistemul en-gros de catre distribuitori. Pina acum exista posibilitatea prin micile angro-uri de a se asigura si aprovizionarea detailistilor din sistemul rural sau din zone izolate si greu accesibile din punctul de vedere al distributiei. Practic, in clipa de fata micii angrosisti vor trebui sa se reprofileze pe alt gen de marfuri, ceea ce va duce la accentuarea concurentei pe aceste categorii de produse si deci, inevitabil, la scaderea profitabilitatii. Consider ca inevitabil taxele de autorizare si costurile imprimatelor vor influenta preturile de desfacere. Aceasta va insemna marirea preturilor cu amanuntul si diminuarea accesului consumatorilor la categoriile de produse amintite", ne-a mai declarat Costel Chelaru.
    prevederile Ordonantei 50/98 afecteaza si cooperatia de
    consum
    Conform aprecierilor presedintelui Federalcoop Suceava,
    Lidia Duca, obtinerea autorizatiilor necesare pentru
    comercializarea bauturilor alcoolice, tigarilor si cafelei va
    costa sistemul cooperatiei de consum 2,77 miliarde lei,
    ceea ce reprezinta jumatate din cifra de afaceri a unei luni.
    Astfel, pentru cele 200 de magazine din centrele de
    comuna, autorizatia va costa 700 milioane lei, in conditiile
    in care acestea beneficiaza de o reducere a taxelor de
    50%, pentru cele 200 de magazine satesti, care
    beneficiaza de o reducere de 75%, 350 milioane lei,
    pentru cele 215 restaurante de pina la 40 de locuri 1,08
    miliarde lei, pentru cele 4 restaurante peste 100 de locuri
    40 milioane lei, iar pentru cele 4 depozite angro 600
    milioane lei.In aceste conditii,conducerea Federalcoop
    Suceava va trebui sa recurga la majorari ale adaosurilor
    comerciale.
    intr-un an de zile, Ordonanta privind regimul accizelor si a altor impozite pe cafea, tutun si bauturi alcoolice a fost modificata de opt ori
    Pentru ca romanul sa fie complet edificat asupra de-acum celebrei Ordonante 50, dorim sa mentionam ca aceasta nu face altceva decit sa modifice si sa completeze prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 82/1997.
    Iar redactorii Monitorului Oficial au tinut sa ne informeze, in subsolul primei pagini a Ordonantei, ca intr-un an de zile, mama ei, adica Ordonanta 82, a fost modificata, completata, aprobata si iar modificata si completata de nu mai putin de 8 ori, prin diferite legi si ordonante de urgenta. Acesta este un bun exemplu de perfectionism legislativ, in conditiile in care, forma finala, care a vazut lumina tiparului la sfirsitul anului trecut, a sistat dreptul cetatenilor patriei noastre la tigari si bautura. (Neculai ROSCA, Cecilia NETEA)
    top Local News

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri