Articole cu eticheta război hibrid

Războiul hibrid ajunge în spațiu. Vehicule spațiale spion rusești au interceptat sateliți europeni
Războiul hibrid ajunge în spațiu. Vehicule spațiale spion rusești au interceptat sateliți europeni

Această interceptare, potrivit autorităților europene, ar putea compromite informațiile sensibile transmise prin intermediul sateliților și ar permite, de asemenea, Moscovei să le manipuleze traiectoriile sau chiar să îi prăbușească, a adăugat ziarul britanic. În ultimii trei ani, vehiculele spațiale rusești au monitorizat mai atent sateliții europeni, pe fondul tensiunilor...

Nicuşor Dan: Noi avem un război hibrid de cel puţin zece ani
Nicuşor Dan: Noi avem un război hibrid de cel puţin zece ani

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, la Bruxelles, dacă trebuie să ne pregătim pentru confruntare cu Rusia şi a declarat: „Nu este o noutate. Noi avem un război hibrid de cel puţin zece ani în estimarea mea, avem provocări pe care le vedem pe toată frontiera estică. Nu e o noutate că...

Intolerabila intoleranță
Intolerabila intoleranță

Cei care mă cunosc, apropiați sau cititori de cursă lungă, știu că, de regulă, mă străduiesc să fiu echilibrat și obiectiv nu numai din igienă intelectuală, dar și pentru că detest profund propagandiștii. Îi detest pentru că sunt slugi decerebrate, nu pentru o poziționare sau...

„Voi faceți numai probleme, noi suntem antrenați să le rezolvăm”. Istoricul ieșean Florin Cîntic, absolvent de „Eminescu”: amintiri despre educația ceaușistă
„Voi faceți numai probleme, noi suntem antrenați să le rezolvăm”. Istoricul ieșean Florin Cîntic, absolvent de „Eminescu”: amintiri despre educația ceaușistă

Nu știu cum mai stau lucrurile astăzi, dar contrar părerii unor amnezici nostalgici, amintirile mele despre minunata educație ceaușistă nu sunt prea grozave. Era o școală care, după cretina reformă din 1978, îmbina teoria cu practica, obligând elevii la umilitoare experiențe de strâns recolta de pe câmpuri și la o treime din timp de practică productivă pe an care restrângea...