Articole cu eticheta tineri

Doi tineri reținuți de polițiștii din Lețcani după ce ar fi agresat cinci persoane și ar fi distrus ușa unei locuințe
Doi tineri reținuți de polițiștii din Lețcani după ce ar fi agresat cinci persoane și ar fi distrus ușa unei locuințe

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au reținut pentru 24 de ore, doi tineri, de 24, respectiv 26 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de violarea de domiciliu, distrugerea și lovirea sau alte violențe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 30 octombrie a.c., aceștia ar fi...

Proiect de lege: Prime pentru tinerii care se angajează prima dată şi subvenţii pentru mamele cu cel puţin trei copii, dar şi pentru victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane
Proiect de lege: Prime pentru tinerii care se angajează prima dată şi subvenţii pentru mamele cu cel puţin trei copii, dar şi pentru victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane

Astfel, ministerul propune un pachet de 18 măsuri care vizează, între altele, acordarea unor prime pentru tinerii care se angajează prima dată, precum şi a unor subvenţii pentru protejarea şi reintegrarea persoanelor vulnerabile, precum victimele violenţei domestice şi ale traficului de...

Cum poți transforma angajarea tinerilor într-o sursă reală de optimizare fiscală – Optyma Accounting îți dă toate detaliile (P)
Cum poți transforma angajarea tinerilor într-o sursă reală de optimizare fiscală – Optyma Accounting îți dă toate detaliile (P)

Mulți alți proprietari de firme mijlocii resimt deja efectele unui context economic dificil: marje mai mici, cash flow tensionat și un efort tot mai mare de a atrage și păstra angajați buni. În aceste condiții, optimizarea fiscală nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Iar una dintre cele mai eficiente și puțin exploatate modalități de reducere a costurilor este accesarea...

Doi adolescenți, cercetați pentru ultraj, după o petrecere. Unul dintre ei a lovit un poliţist în cap cu o sticlă pe care a aruncat-o de la etaj, iar un altul a spart luneta unei autospeciale
Doi adolescenți, cercetați pentru ultraj, după o petrecere. Unul dintre ei a lovit un poliţist în cap cu o sticlă pe care a aruncat-o de la etaj, iar un altul a spart luneta unei autospeciale

„La data de 03.10.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 17 ani, pentru săvârşirea infracţiunii ultraj (...) şi pentru o inculpată, în vârstă de 21 de ani...

Pușcașii de la CS Politehnica Iași, 10 titluri naționale la Campionatele de tir pentru juniori II
Pușcașii de la CS Politehnica Iași, 10 titluri naționale la Campionatele de tir pentru juniori II

Performera ediției a fost Evelina Spiescu, care a cucerit cinci titluri naționale. Primele două au venit în prima zi, în probele de 40 focuri culcat la individual și echipe mixte, alături de Mihnea Nichifor. Ulterior, miercuri, chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, sportiva ieșeană și-a trecut în palmares încă două medalii de aur, iar joi a completat seria cu alte trei: la...

Freelancingul, noua normă: De ce fug tinerii de jobul clasic?
Freelancingul, noua normă: De ce fug tinerii de jobul clasic?

Tot mai mulți tineri aleg să lucreze pe cont propriu. Nu din teribilism și cu atât mai puțin din comoditate, ci pentru că modelul clasic de angajare nu le mai oferă ceea ce caută. Freelancingul, munca independentă, desfășurată pe proiecte sau colaborări punctuale, fără șefi...