"E Invierea Domnului, si trebuie sa avem credinta ca se vor vindeca"

vineri, 03 mai 2002, 23:00
3 MIN
 "E Invierea Domnului, si trebuie sa avem credinta ca se vor vindeca"

In Vinerea Patimilor, parintii Monalisei si ai Gabrielei s-au rugat pentru viata fetelor lor si, probabil, de Inviere vor lua lumina tot cu gindul la cele doua tinere care se zbat intre viata si moarte la Urgente. Ieri, pe holurile spitalului, Rodica Miriuta, mama Monalisei, plingea si se ruga ca Dumnezeu sa-i salveze fata, singurul ei copil. Acolo au gasit-o senatorul Ion Solcanu si prefectul Corneliu Rusu Banu, care venisera pentru a le darui adolescentelor crini imperiali si pentru a se interesa de starea lor. "Sintem alaturi de dumneavoastra si ne rugam pentru fete. Sa dea Domnul sa fie bine", i-a spus senatorul Ion Solcanu Rodicai Miriuta. "Ne pare foarte rau pentru ceea ce s-a intimplat", a adaugat prefectul. Mama, cu ochii plinsi, a spus ca asta este tot ce-si doreste: ca fata ei sa se faca bine.
Starea Gabrielei este acum mai grava
De altfel, medicii au constatat o usoara imbunatatire a starii Monalisei Miriuta, care nu a avut inca nevoie de aparatul de respiratie ventilata, spre deosebire de Gabriela Moraru, care fost conectata inca de alaltaieri la un astfel de aparat. "Starea fetelor este in continuare grava, dar mai exista sperante ca vor supravietui. Starea Gabrielei este acum mai grava, pentru ca fata a suferit arsuri ale cailor respiratorii si au aparut deja complicatiile la nivelul aparatului respirator", a spus conf.dr Teodor Stamate, seful Clinicii de Chirurgie Plastica si Reconstructiva din cadrul Spitalului de Urgente Iasi.
"Poate ca Dumnezeu nu ne va uita"
Medicii spun insa ca, daca cele doua fete si-ar reveni, vindecarea lor s-ar incadra in categoria celor exceptionale, de-a dreptul miraculoase, arsurile suferite fiind foarte intinse si grave. Monalisa Miriuta si Gabriela Moraru, ambele in virsta de 17 ani, eleve la Grupul Scolar "Energetic", au fost curpinse de flacari in timpul unui concurs scolar desfasurat in urma cu aproape doua saptamini in Disco "Maxx Space". Focul a izbucnit dupa ce o sticla cu alcool tehnic a explodat in miinile unui elev care voia sa aprinda un cerc de foc, pentru a crea o proba spectaculoasa. Patru elevi, doi baieti si cele doua fete au fost cuprinsi de flacari. Baietii se afla in afara oricarui pericol, insa cele doua fete se zbat intre viata si moarte. "Este Pastele, e Invierea Domnului, si trebuie sa avem credinta ca se vor vindeca. Poate ca Dumnezeu nu ne va uita", a spus plingind mama Monalisei.
Prefectul: "Daca a fi patit copilul meu asa ceva, acuzam tot guvernul"
Accidentul de la "Maxx Space" are mari sanse sa aiba drept consecinta inchiderea discotecii. Prefectul Corneliu Rusu Banu considera ca starea grava a celor doua fete care au suferit arsuri la "Maxx" ar justifica desfiintarea discotecii. "Ca parinte, daca aveam o fata care ar fi patit asa ceva si nu ar fi fost nimeni pedepsit, acuzam tot guvernul, de la A la Z. Cei care au cistigat bani din acel concurs nenorocit trebuiau sa raspunda si pentru securitatea copiilor", a declarat prefectul.
Soarta discotecii va fi decisa dupa ce Inspectoratul Judetean de Politie si Inspectoratul Teritorial de Munca vor finaliza rapoartele cercetarilor. Subprefectul Valentin Soroceanu a apreciat insa ca rezultatele finale nu pot conduce decit la inchiderea discotecii. "Am fost personal la «Maxx» si nu am vazut nici macar un extinctor. Organizatorii concursului si proprietarul localului ar fi trebuit sa prevada eventualitatea unui accident, ceea ce insa nu s-a intimplat. Oricum, cei care sint vinovati vor plati", a precizat Soroceanu. (S. RELEA, A.Z.)

Comentarii