Băiat de zece ani, lovit de o autoutilitară pe trotuar

vineri, 24 martie 2017, 21:28
1 MIN
 Băiat de zece ani, lovit de o autoutilitară pe trotuar

Un copil în vârstă de zece ani a fost adus ieri-noapte în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ Iaşi după ce a fost victimă a unui accident rutier petrecut în Vaslui. Acesta tocmai traversase strada şi mergea pe trotuar atunci când a fost lovit din spate de o autoutilitară. 

Se pare că şoferul acesteia a tras de volan încercând să evite o altă maşină ce intenţiona să facă un viraj la stânga, ieşind însă „în decor“ şi acroşând băiatul de pe trotuar. Iniţial, acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Vaslui, care se află în apropiere, fiind dus direct în sala de operaţie deoarece suferise o ruptură de splină şi prezenta hemoragie internă. După stabilizarea sa şi pentru că prezenta multiple leziuni ale organelor interne, dar şi fractură de bazin, a fost transportat de urgenţă cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii din Iaşi. A fost internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului, unde este asistat respirator.

„Putem spune că medicii de la spitalul din Vaslui i-au salvat viaţa, deoarece nu ar mai fi ajuns la noi dacă nu se intervenea în acel moment. Acum este stabil hemodinamic“, a explicat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU al unităţii medicale. 

Comentarii