Caută 
1 MIN
În mod firesc, în Regatul Unit, dar şi în Europa spiritele s-au încins. Va fi Scoţia independentă sau nu? Şi dacă da, care vor fi consecinţele?
Să aruncăm o privire asupra stării actuale – aşadar, cu un an şi jumătate înainte de Referendum – aşa cum rezultă ea din presa britanică şi europeană, din sondajele de opinie, din declaraţiile unora şi altora dintre protagonişti etc.
În mod oarecum surprinzător, deocamdată doar vreo 30% dintre scoţieni vor independenţa; şi mai curios este faptul că englezii doresc mai mult separarea Scoţiei decât scoţienii. Campania PRO a început deja, mijloacele şi tehnicile puse la bătaie sunt impresionante, iar SNP-ul crede că va recupera diferenţa.
Dincolo de campanie să vedem cele mai importante argumente ale taberelor Pro şi Contra; în paranteză fie spus, toate partidele politice din Anglia şi Scoţia – în afară, bineînţeles, de SNP,- sunt contra Independenţei. Argumentul Pro cel mai puternic este cel istoric: Scoţia a fost mereu o altă ţară, iar poporul ei, mândru de istoria şi tradiţiile sale, vrea să trăiască pe propriile picioare etc.
Apoi, zic unii, Scoţia dă mai mult bugetului Angliei decât primeşte; am mai auzit acest argument şi în alte părţi.
Adevărul este că argumentele Pro se cam opresc aici; desigur că, în spate, există şi nişte interese personale sau de grup, dar asta-i altă poveste.
Argumentele Contra sunt mai puternice şi se pare că majoritatea scoţienilor le percep ca atare.
Guvernul britanic spune că investeşte în Scoţia mai mult decât primeşte de la ea; în fapt, este greu de spus cine are dreptate pentru că aceste calcule depind foarte mult de valorile luate în consideraţie şi care variază foarte mult de la un an la altul.
Faptul mai important este că de multă vreme economiile Angliei şi Scoţiei sunt atât de strâns legate încât se poate vorbi de o economie naţională a Regatului Unit. Cine poate diviza această economie fără riscuri mari?
Scoţia se bazează foarte mult pe resursele energetice (gaz şi petrol) din Marea Nordului pe care le exploatează de ani buni; dar acestea nu sunt inepuizabile şi când se vor sfârşi ce va face Scoţia Independentă?
Regatul Unit are creanţe şi datorii. Cum se vor împărţi acestea? etc., etc.
Aşadar, obstacolele economice sunt numeroase şi greu de depăşit. Dar sunt şi altele, la fel de dificile. Guvernul de la Londra arată că în caz de separare Scoţia – ca stat propriu – trebuie să renegocieze cam 14.000 de tratate cu alte ţări şi organizaţii internaţionale în care UK este parte. În frunte, Tratatul de aderare la UE; deja şefii de la Bruxelles au spus că fără acceptarea monedei euro de către Edinburgh nici nu stau de vorbă. Dar acesta este doar vârful aisbergului.
Apoi, primirea în ONU; alte condiţii, alte necazuri.
Există şi obstacole militare. De exemplu, în Scoţia sunt amplasate multe rachete Trident. Ce se întâmplă cu ele? Să ne amintim că Ucrania, după implozia URSS, a trimis în Rusia armamentul nuclear, dar au apărut pe piaţa neagră multe materiale periculoase dintre care, unele, au ajuns pe mâna teroriştilor.
Argumentele Contra pot continua, dar într-un an şi jumătate se pot întâmpla multe nu numai în UK, dar şi în UE, şi în alte locuri, care pot influenţa rezultatul din 18 septembrie 2014.
*
În mod inevitabil, mulţi analişti fac o paralelă între mişcarea independentistă din Scoţia şi intenţiile similare din Catalonia, Belgia ş.a. Există, fără îndoială, şi asemănări, dar şi deosebiri importante. Nu am nici spaţiul şi nici timpul să intru în amănunte. Precizez doar că UE agreează o Europă a regiunilor şi nicidecum o revenire la naţionalismele tip secolul al XIX-lea care pot reînvia conflictele şi războaiele specifice exclusivismelor de tip naţional.
Îmi amintesc că primeam în fiecare an (uneori şi de două ori pe an) la Consiliul Europei dosare voluminoase în care flamanzii cereau separarea de valoni, adică împărţirea Belgiei. Primeam asemenea dosare şi din altă părţi ale Europei – Kosovo, de exemplu – dar nu le luam în seamă nici eu, nici ceilalţi deputaţi pentru că ştiam unde duc asemenea separatisme; exemplul fostei Iugoslavii era în mintea tuturor.
Şi totuşi, la limită, asemenea separări în cazul Scoţiei, Belgiei şi chiar Cataloniei (Spania) sunt posibile, deşi riscurile (pierderile) ar fi mai mari decât câştigurile. Mai greu de înţeles este apelul la aceste exemple în cazuri complet diferite, cum ar fi autonomia etnică a unei regiuni din mijlocul unei ţări. În cazurile de mai sus teritoriile care se cer separate sunt la marginea statului vizat, pot stabili o graniţă clară cu statul din care s-ar desprinde etc. Dar când eşti în mijlocul statului mare cum te desprinzi?
Vor zice unii că aluzia mea este foarte transparentă şi că, în cazul vizat, nu se pune problema independenţei. Nu se pune acum, dar în viitor? Zic chinezii: şi drumul de 10.000 de li începe cu primul pas. În istorie, pasul se măsoară în decenii, iar politica responsabilă şi lucidă trebuie să prevadă măcar 2-3 din aceşti paşi, cu toată probabilitatea proprie evenimentelor viitorului.
Europa, oricum, are mari dificultăţi economice al căror sfârşit nu se prea întrevede; mai are ea nevoie de o nouă fărâmiţare etnic-naţionalistă? Combinarea sărăciei cu geloziile naţionale au fost, dintotdeauna, un amestec exploziv.
Revenind la chestiune, scoţienii naţionalişti pun gaz pe focul crizei europene, dar sper ca aria Independenţei cântată de cimpoiul scoţian să nu aibă prea mare audienţă.
Mihai Baciu este profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi
