Direcţia Regională Iaşi, dată în judecată de foşti şi actuali salariaţi ai Finanţelor Publice

marți, 29 octombrie 2013, 19:09
2 MIN
 Direcţia Regională Iaşi, dată în judecată de foşti şi actuali salariaţi ai Finanţelor Publice

Un număr de 29 de foşti şi actuali salariaţi ai Finanţelor Publice Vaslui au dat în judecată Direcţia Regională Iaşi pentru a solicita în instanţă anularea actelor administrative prin care au fost eliberaţi din funcţii odată cu reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi a fost dată în judecată de 29 de foşti şi actuali salariaţi ai Finanţelor Publice Vaslui care contestă în instanţă deciziile prin care au fost eliberaţi din funcţii în urma reorganizării instituţiei.

Practic, angajaţii fostei Direcţii Generale a Finanţelor Publice Vaslui, instituţie desfiinţată odată cu reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, solicită magistraţilor Tribunalului Vaslui anularea acelui act administrativ de eliberare din funcţiile deţinute până în august 2013.

"Printr-un act administrativ emis de DGRFP Iaşi, o parte dintre angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă, iar alţii, precum şefi de servicii, au rămas fără funcţii prin decizii eliberate în contradictoriu cu Legea Funcţionarului Public. De fapt, deciziile de eliberare din funcţii au fost emise de Direcţia Regională Iaşi fără ca, la acea vreme, cei 29 de salariaţi să fi fost angajaţi ai acestei instituţii", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX liderul de sindicat al Finanţelor Publice Vaslui, Valică Berescu.

Reorganizarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui s-a făcut în luna august a acestui an, atunci când un număr de 119 salariaţi ai instituţiei au primit preavize de concediere sau eliberare din funcţii. Între timp, nou înfiinţata DGRFP Iaşi a organizat o serie de concursuri pe post, în urma cărora 42 de salariaţi şi-au pierdut locurile de muncă şi alţi 16 au fost retrogradaţi pe funcţii inferioare. (Mediafax)

Comentarii