Întâlnirea ambasadorului George Cristian Maior cu pugilistul Lucian Bute la Washington

joi, 28 aprilie 2016, 07:22
1 MIN
 Întâlnirea ambasadorului George Cristian Maior cu pugilistul Lucian Bute la Washington

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, dl. George Cristian Maior, s-a întâlnit, pe data de 27 aprilie 2016, cu pugilistul român Lucian Bute, care va lupta pentru titlul mondial la categoria super-mijlocie, versiunea WBC, împotriva boxerului suedez Badou Jack, în cadrul unei gale care va avea loc în Washington DC la data de 30 aprilie a.c., informează un Comunicat transmis AGERPRES de Ambasada României în SUA.

Ambasadorul George Cristian Maior i-a dăruit sportivului român un drapel al țării noastre și l-a asigurat de susținerea comunității românești din SUA, care este pregătită să asiste la o evoluție pe măsura talentului, profesionalismului și demnității pe care Lucian Bute le-a demonstrat pe parcursul carierei.

În mesajul înmânat cu ocazia întrevederii, șeful misiunii diplomatice a României în SUA i-a urat succes boxerului român și a subliniat că a urmărit și a trăit cu multă pasiune meciurile pe care acesta le-a disputat până acum. ‘La bine și la greu, caracterul dumneavoastră deosebit, puterea de a merge mai departe, mândria de a purta steagul României, au fost și rămân o inspirație pentru toți românii din întreaga lume’, a afirmat ambasadorul român.

Lucian Bute a avut în cariera sa 32 de victorii, dintre care 25 obținute înainte de limită, și 3 înfrângeri. Dacă va reuși victoria pe data de 30 aprilie, Bute va fi singurul român care a deținut centuri mondiale în două versiuni, notează Comunicatul Ambasadei României în SUA.

Comentarii