La Iaşi se poate muri cu zile în spital. Să se trezească nesimţiţii din Ministerul Sănătăţii!

miercuri, 06 ianuarie 2016, 02:57
2 MIN
 La Iaşi se poate muri cu zile în spital. Să se trezească nesimţiţii din Ministerul Sănătăţii!

Deşi DSP Iaşi a făcut mai multe apeluri la Bucureşti din cauza lipsei de aproape două luni de zile a două importante vaccinuri obligatorii, situaţie fără precedent, nimeni nu s-a obosit să dea măcar o banală explicaţie. Este vorba de vaccinul hexavalent şi de cel antirabic.

Direcţia de Sănătate Publică nu a primit încă un răspuns de la Ministerul Sănătăţii (MS) pentru niciunul dintre cele două vacci­nuri care lipsesc din judeţ de aproape două luni. Dacă medicii de familie spun că ei sunt obiş­nuiţi cu lipsa vaccinului hexavalent care întârzie la încheierea fiecărui trimestru, medicii in­fecţionişti declară că situaţia de la finalul anului 2015, începutul acestui an, este fără precedent.

Potrivit acestora, Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Paras­cheva“ nu s-a confruntat cu nicio criză a vaccinului antirabic în ultimii ani. Vaccinul hexavalent lipseşte din stocurile medicilor de familie din partea a doua a lunii noiembrie.

Doctorii nu pot să administreze bebeluşilor de două, patru şi 11 luni vaccinul hexavalent pentru că MS nu a transmis încă în teritoriu dozele de vaccin. Ultima tranşă de vaccin cu 5.000 de doze a fost distribuită în cabinetele medicilor ieşeni în luna august. Vaccinul hexavalent este folosit pentru imunizarea împo­triva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, polio­mielitei şi a meningitei provocate de bacteria Haemophilus Influenzae tip B (Hib).

Şi vaccinul antirabic lipseşte din Spitalul de Boli Infecţioase de aproape două luni. Stocul de vaccin s-a epuizat în mai multe judeţe din ţară, iar MS nu a ajuns la o înţelegere asupra preţului de achiziţie a antirabicului cu producătorii de pe piaţă. Vaccinul care se adminis­trează pacienţilor muşcaţi de animale nevaccinate lipseşte inclusiv de la Institutul de Boli Infec­ţioase „Matei Balş„ din Capitală.

„Încă nu avem nicio veste despre sosirea vaccinurilor şi, având în vedere că încă suntem la începutul anului, nici nu credem că vom avea până săptă­mâna viitoare“, a spus Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP.

Comentarii