Mijloace coercitive

Poate că am mai spus-o, dar o repet, ţara aceasta, în care trăim acum, e mai bună decât toate cele dinainte, din toate punctele de vedere. Noi, românii, avem în posesie mai multe lucruri de cât a avut echivalentul nostru din orice altă epocă, călătorim cum n-a mai călătorit nimeni înaintea noastră, suntem mult mai puţin înfometaţi şi mai puţin violenţi ca oricând. Şi mai fericiţi, mult mai fericiţi!… Toate nevoile noastre de bazăşi chiar cele mai pretenţioase sunt satisfăcute mai mult ca niciodată. Dacă un om de acum 200 de ani s-ar trezi în lumea de azi, ar fi nevoit să mănânce numai lămâie ca să nu-i fie greaţă de la atâta abundenţă şi fericire. Serios! Problemele pe care le avem noi azi în comparaţie cu cele de acum 200 de ani sunt smiorcăituri de bebeluş. E adevărat că în lipsa comparaţiei cu altele ni se par catastrofale. Dar nu sunt!

Acum românii trăiesc în Paradisul visat de cei de ieri. Şi nu se opreşte aici, lumea continuă să devină şi mai bună decât atât datorită (din cauza?) presiunii constante a civilizaţiei care vrea mai mult, mereu mai mult şi mai frumos. Pe mine, cel puţin, începe să mă calce pe nervi de cât de bună este şi cred că ar fi timpul să se oprească, dar nu mă ascultă nimeni. Şi lucrul care mi-a mai rămas de făcut e să mă distrez pe seama absurdităţii spre care tinde.

Azi, de exemplu, oamenii nu se mai taie în cuţite în mijlocul pieţii atât de des pe cât o făceau înainte. Ba chiar în ţările extrem de civilizate din vest şi nord nici nu se mai aude de aşa ceva. Violenţa a rămas doar "apanajul" ţărilor din afara bulei europene. Aici noi cel mult ne înjurăm, dar şi asta cu măsură pentru că justiţia veghează. În alte epoci o manifestaţie precum cea din Piaţa Victoriei din ianuarie s-ar fi lăsat cu victime şi sechele grave, dar aşa, e bine mersi, ca o plimbare cu copiii în parc. Orice alt guvern dintr-o ţară din afara bulei ar fi turnat smoală pe manifestanţi şi i-ar fi cotonogit încă din primele ore, iar cei din urmă ar fi devastat tot ce le stătea în cale. La noi, însă, ce a fost: "manifestare paşnică". |sta e cel mai bun exemplu că trăim într-o lume mult mai bună decât a fost vreodată.

Copiii nu mai sunt bătuţi la şcoală, iar acasă mult mai puţin decât erau înainte, aproape deloc. Femeile la fel. Nimeni nu mai e ars pe rug, tras pe roată, schingiuit sau spânzurat. Rockerii nu mai sunt traşi de păr prin metrou, homosexualii sunt chiar văzuţi bine şi apreciaţi. Toleranţa tinde spre absolut. Nicio ţară serioasă nu mai poate declara război alteia oricând vrea muşchiul ei aşa cum era înainte pentru că nu e civilizat şi, ce-i drept, pentru că există măria-sa Bomba Nucleară care-i pune pe toţi cu botul pe labe. Teama aceasta de bombă, de pedeapsa absolută cred că stă la baza întregii civilizaţii moderne occidentale şi nu numai. Animalul din noi îşi inhibă toate pornirile animalice pentru că îi este teamă de o pedeapsă absolută. Poate că nici nu mai ştie care e aceea, teama însă a rămas.

Acum ţările care sunt certate îşi aplică doar declaraţii injurioase oficiale sau pe net, sau/ şi, cel mai grav, Sancţiuni Economice! Vezi doamne, acestea au rămas singurele arme disponibile care ar trebui să-l facă pe celălalt să sufere, să regrete cele făcute, să plângă, să-şi smulgă părul din cap şi să ceară îndurare. Ca la copii: dacă nu mai ai voie să îi baţi, trebuie să le faci ceva, le razi din ciocolată sau din televizor, dar nu e suficient, nu-i aşa? Încetul cu încetul se va renunţa şi la astea şi ne vom regăsi cu toţii în adevăratul Paradis…

Între timp situaţia este extrem de frustrantă şi devine pe alocuri chiar comică. Un bun exemplu este aşa-zisul conflict turco-olandez. În alte vremuri s-ar fi tăiat în carne vie între ei şi ar fi curs imediat sânge, iar după o perioadă s-ar fi liniştit, dar azi ţopăie de nervi şi unii, şi ceilalţi şi, cel mult, îşi expulzează reciproc oficialii sau, mai nou, animalele: săptămâna asta Turcia cică a expulzat 40 de vaci olandeze. Poftim! Lumea a devenit hilară. În ritmul ăsta o să ajungem foarte curând la absurd: dacă nu îl iubim pe Trump, îi trimitem înapoi porumbul şi cartofii, că de la ei vin; dacă avem ceva cu turcii, le "expulzăm" micii, sarmalele şi baclavalele, rămânem doar cu turta noastră naţională. Cel mai greu ar fi dacă am intra în conflict cu chinezii, că nu prea văd eu cum le trimitem înapoi toate chinezăriile… Asta chiar ar fi o provocare…

Deci e clar că civilizaţia de azi e cea mai bună, dar ne-a luat aproape toate mijloacele coercitive cu adevărat convingătoare. Au rămas opţiunile secundare, însă acestea sunt mai mereu nesatisfăcătoare, iar asta se răsfrânge negativ asupra individului. El nu-şi mai poate manifesta în exterior furia, nici chiar bucuria şi devine din ce în ce mai inhibat. În consecinţă violenţa, care nu va dispărea atâta vreme cât suntem făcuţi din carne, se răsfrânge mai mult asupra propriei persoane decât asupra altora. Iar aici nu există limite, hăul e fără fund, statul şi lumea au mai puţine posibilităţi de a interzice atacul asupra propriei persoane. Aşa că te razi în cap, faci greva foamei, te urci pe un bloc şi ameninţi că te arunci, îţi dai foc, te tai cu lama, te arunci din tren ş.a.m.d. Sinuciderile mereu în creştere se datorează în mare parte acestei frustrări.

Nu cred că în Evul Mediu omul avea o aşa mare dorinţă să se omoare ca acum. Atunci dorinţa de a trăi măcar câţiva ani mai mult decât media de 15 – 20 era mai mare decât aceea de a muri mai devreme. Moartea nu era un "lux" ca acum. Moartea venea din oficiu la orice oră, nu trebuia să o chemi tu mai devreme. Nici nu apucai de fapt să ştii ce e viaţa cu adevărat… Atunci, dacă te simţeai frustrat, nenorocit, deprimat, te luai la bătaie cu unul sau mai mulţi cetăţeni din jur, îi făceai să sufere şi sufereai şi tu de durere până nu mai puteai şi te vindecai. Te foloseai practic de suferinţa altuia ca să scapi de a ta, un mijloc recunoscut în psihologie. Ca fiinţă socială asta era o condiţie esenţială a vieţii. Acum nu prea mai poţi asta, nu în civilizaţie, ci doar la marginea ei. Acum fiecare individ e doar cu el şi pentru el, din ce în ce mai sigur, mai singur şi mai fericit…

Briscan Zara este scriitor şi publicist