Noile tendinţe în amenajare interioară, expuse la Palas

joi, 17 octombrie 2013, 18:57
1 MIN
 Noile tendinţe în amenajare interioară, expuse la Palas

În acest weekend, Palas Mall îi invită pe ieşeni să cunoască noile tendinţe în amenajarea interioară a locuinţei, în cadrul celui mai important târg din domeniu. Zeci de expozanţi vor fi prezenţi în Atriumul Palas Mall. Aceştia vin din Iaşi, din alte oraşe ale ţării, dar şi din Chişinău. De vineri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 22.00, în piaţeta centrală a ansamblului Palas, ieşenii pot vizita Târgul de Mobilă, Decoraţiuni şi Accesorii – “DecoShow”. În cadrul evenimentului vor fi expuse spre vânzare produse diverse, de la parchet, tapet, dormitoare, bucătării, colţare de bucătărie, paturi tapiţate, saltele. De asemenea, ieşenii mai pot găsi expuse plasme termice, uşi de interior, biblioteci, birouri cu scaune tapiţate, scări interioare, mobilier din lemn masiv, mobilier la comandă, până la draperii şi perniţe decorative. Vizitatorii care vor achiziţiona produse sau servicii pe perioada târgului vor beneficia de reduceri între 5% şi 20%, iar pentru cumpărături de peste o anumită valoare primesc diferite cadouri, cum ar fi seturi de tacâmuri, electronice şi electrocasnice. Târgul de Mobilă, Decoraţuni şi Accesorii – “DecoShow” este organizat de Libero Events în parteneriat cu Palas Mall.

Comentarii