Plăteşte aproape 200 de lei pentru că i-a fost lene să treacă prin pasaj, la Hală

vineri, 03 iulie 2015, 01:51
1 MIN
 Plăteşte aproape 200 de lei pentru că i-a fost lene să treacă prin pasaj, la Hală

Poliţiştii au amendat alaltăieri 21 de pietoni deoarece au fost depistaţi traversând neregulamentar străzi din municipiul Iaşi.

Agenţii Biroului Rutier au desfăşurat o astfel de misiune tematică între orele 9 – 13 şi 14.30 – 20. “Acţiunea a fost organizată pentru prevenirea acciedentelor rutiere comise pe fondul nerespectării legislaţiei rutiere de către pietoni. Au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 21 pietonilor, în valoare de 3.000 lei.

De exemplu, un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Iaşi a fost depistat pe strada Anastasie Panu în timp ce era angajat în traversarea străzii prin loc nepermis pietonilor. Acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 195 lei”, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

 

 
 

Comentarii