Reacţiile ieşenilor, aflaţi în lumina reflectoarelor de la Gala UNITER (VIDEO)

miercuri, 15 mai 2013, 01:50
3 MIN
 Reacţiile ieşenilor, aflaţi în lumina reflectoarelor de la Gala UNITER (VIDEO)

 

Iaşul a devenit luni seară centrul vieţii culturale româneşti. Personalităţi de renume din lumea artistică – actori, regizori, scenografi, critici – s-au reunit în Sala Mare a Teatrului Naţional „V. Alecsandri” pentru Gala UNITER. Evenimentul, catalogat drept unul de excepţie, a propulsat Iaşul în cursa pentru titlul de capitală europeană, instalând, cel puţin pentru o seară, o atmosferă „de Oscar”.
 

Patru ieşeni s-au bucurat de atenţia juriului şi a Senatului UNITER în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Galelor. Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul, a obţinut o nominalizare la premiul pentru critica teatrală, adjudecat, însă, de bucureşteanul Octavian Saiu. Doi profesionişti ai teatrului ieşean – Axenti Marfa şi Constantin Paiu – au fost răsplătiţi pentru întreaga activitate cu o distincţie UNITER, în timp ce poetul Emil Brumaru a fost luat prin surprindere cu un premiu oferit de amfitrionul manifestării, Ion Caramitru.

 

Fără modestie, criticul de teatru şi film Ştefan Oprea, fost câştigător UNITER, a previzionat o avalanşă de premii pentru arta ieşeană în următorii ani. „Multă vreme la Iaşi a fost mare secetă de premii UNITER. Acum s-ar părea că vin ploile”, a subliniat Oprea. Cunoscutul critic a fost cel care a introdus-o în scenă pe scenografa Axenti Marfa şi i-a oferit premiul pentru întreaga activitate. În cei aproape 40 de ani de activitate teatrală, ieşeanca a reuşit să se distingă în peisajul scenografic românesc prin viziunea metaforică asupra textelor dramatice. „A ştiut să învăluie totul în lumini şi umbre, să dea forme şi culori din care să rezulte tensiunea dramatică, emoţia, semnificaţiile. Regizorii care au solicitat să colaboreze cu ea au înţeles că au de-a face cu un adevărat artist creator, capabil să creeze imagine scenică modernă, plină de poezie”, a punctat Ştefan Oprea. Jovială, Axenti Marfa a mulţumit celor apropiaţi pentru susţinere, dar şi lui Dumnezeu pentru darul cu care a înzestrat-o. „Primim lumină ca să dăm lumină prin fapte bune. Îmi cer iertare copiilor şi soţului meu pe care i-am neglijat. Mulţumesc domnului Caramitru pentru efortul susţinut de ani de zile ca să ţină acest for artistic unic în România, singurul barometru de specialitate care are grijă de teatru şi de arta spectacolului”, a spus scenografa.

Premiu pentru întreaga activitate a primit şi ieşeanul Constantin Paiu, critic şi istoric de teatru. Emoţionat după un Laudatio susţinut chiar de unul dintre foştii săi studenţi, Paiu a rememorat primul spectacol de teatru la care a participat, acum mai bine de 70 de ani, chiar pe scena Naţionalului. „În vremurile contorsionate pe care le trăim, teatrul are nevoie de persoane puternice şi ferme care să dea contur autentic muncii noastre”, a menţionat Ovidiu Lazăr, fost doctorand al premiantului UNITER. Acesta i-a apreciat modestia, tenacitatea, profunzimea şi rigurozitatea care l-au transformat pe Constantin Paiu în „bădia oamenilor de teatru din Moldova şi nu numai”. „Acest premiu nu închide un destin, ci consimţeşte calităţile remarcabile ale unui om de teatru autentic, care mai are multe de spus şi de scris”, a concluzionat Ovidiu Lazăr, regizor şi profesor la UAGE.

Un împătimit al poeziei, Ion Caramitru i-a surprins pe spectatori, oferind premiul special al preşedintelui chiar lui Emil Brumaru. Neaşteptata distincţie nu i-a înăbuşit, însă, simţul umorului lui Brumaru, care a stârnit ropote de aplauze. „Mulţumesc tuturor actriţelor pe care le-am iubit, le-am scris versuri şi ele… nimic! Sunt foarte intimidat şi uimit. Eu am fost în gaşca teatrului… Am iubit! Actriţe, secretare literare…”, a glumit poetul. Gala UNITER s-a încheiat într-o manieră festivă, nominalizaţii ciocnind un pahar de şampanie pe scena teatrului.

Comentarii