Profesorii cu rezultate notabile vor fi premiati

joi, 16 decembrie 2010, 16:14
1 MIN
 Profesorii cu rezultate notabile vor fi premiati

175 de profesori care predau la una din cele 12 discipline din cadrul Centrului de Excelenta (CEX) vor fi premiati in aceasta seara de catre Primaria Iasi, in cadrul unui eveniment devenit traditie pentru Colegiul "Emil Racovita".

Pentru al optulea an consecutiv, Seara Excelentei reprezinta un prilej de a-i recompensa pe dascalii care au obtinut rezultate notabile cu elevii pe care i-au pregatit. "Este al zecelea an de cind functioneaza Centrul de Excelenta si al optulea de cind organizam acest eveniment, pe 17 decembrie, de la ora 17. O sa-l pastram ca pe un eveniment traditional prin intermediul caruia recunoastem munca deosebita a profesorilor care se dedica activitatii din cadrul centrului", a precizat coordonatorul CEX, Seryl Talpalaru.

In acest an, elevii care se pregatesc in cadrul CEX au obtinut 15 medalii la concursuri si olimpiade internationale. "Elevii ieseni au obtinut 15 medalii internationale, ceea ce reprezinta un sfert din numarul de medalii obtinute de elevii romani la concursurile si olimpiadele internationale. Numai saptamina trecuta doi dintre elevii nostri au cistigat cite o medalie de bronz la Olimpiada Internationala de Stiinte pentru Juniori din Nigeria, iar un rol important in obtinerea acestor rezultate l-a avut, pe linga munca profesorilor de la clasa, pregatirea din cadrul Centrului de Excelenta", a adaugat Talpalaru.

Valoarea totala a premiilor care vor fi acordate de catre primarie profesorilor este de 50.000 de lei. Seara Excelentei se va incheia cu un concert de colinde sustinut de corul Camerata de la Casa Corpului Didactic.

Comentarii