APAPS pregateste privatizarea Letea

marți, 29 mai 2001, 23:00
1 MIN
 APAPS pregateste privatizarea Letea

Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului (APAPS) a solicitat refacerea caietului de sarcini al societatii Letea, in vederea reluarii actiunii de privatizare a intreprinderii. Vechiul caiet de sarcini a fost realizat in urma cu doi ani de zile si nu mai corespundea situatiei societatii. Se pare ca APAPS pregateste privatizarea unicului producator de hirtie de ziar din tara, citeva firme aratindu-se deja interesate de achizitionarea pachetului majoritar de actiuni de la Letea. Fabrica de hirtie este detinuta in proportie de aproape 80 de procente de stat si a fost la un pas de a fi cumparata de o firma inregistrata in Cipru dar, se pare, cu actionari din Romania. SABA Investemen a pierdut, insa, pachetul majoritar de actiuni de la Letea, deoarece Consiliul Concurentei a considerat ca, prin privatizarea societatii, se crea o situatie de monopol.
Ramine de vazut cum va reusi APAPS sa privatizeze Letea fara sa incalce legislatia antitrust. O posibila solutie, vehiculata in urma cu citeva luni, era vinzarea pachetului de actiuni detinut de stat mai multor cumparatori, astfel incit nici unul sa nu detina pachetul de control. (R. BIBIRE)

Comentarii