Bacauanii se feresc sa spioneze pentru Casa de Asigurari

marți, 14 august 2001, 23:00
2 MIN
 Bacauanii se feresc sa spioneze pentru Casa de Asigurari

Pacientul-spion, varianta prin care Casa de Asigurari spera sa afle cum isi respecta medicii bolnavii este sortita esecului. bacauanii nu vor in ruptul capului sa denunte cadrele medicale
Acum vreo doua luni, reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Bacau au decis ca a venit timpul ca asiguratii din judet sa primeasca servicii medicale de calitate. Una dintre variantele gasite de conducerea CAS a fost racolarea unor pacienti care sa joace rolul unui spion pentru institutia care colecteaza banii la fondul de sanatate. Fara ca medicii sa stie ca bolnavul care le-a trecut pragul va povesti cu lux de amanunte intregul periplu al preumblarii prin cabinete, laboratoare de analize medicale si farmacii, "spionul" trebuia sa "raporteze" reprezentantilor CAS doar situatiile iesite din comun, in care el considera ca i-au fost incalcate drepturile. Desi la prima vedere varianta "pacientului- spion" parea o modalitate eficienta ca asiguratii nemultumiti sa-si verse ofurile, aceasta s-a dovedit o sperietoare pentru toti pacientii.
"Nu as face acest lucru nici din proprie initiativa, cu atit mai putin decit daca m-ar pune cineva. Chiar daca ar fi anonima aceasta actiune, mai devreme sau mai tirziu tot ar afla doctorul meu de familie ca l-am denuntat", spune Vasile Rugina, care isi plateste lunar asigurarea de sanatate la sediul CAS, pentru ca este liber profesionist. Dupa primele refuzuri pe care le-au primit de la asiguratii contactati, reprezentantii Casei de Asigurari au renuntat la metoda de spionare a medicilor si farmacistilor.
Conducerea CAS nu a renuntat, insa, la varianta chestionarului de satisfactie pe care bolnavii externati din spitalele bacauane sa le primeasca in cutia postala. Chestionarul care contine intrebari referitoare la modul in care au fost tratati pacientii si la calitatea serviciilor hoteliere va putea fi returnat dupa completare, fara nici o cheltuiala din partea asiguratului. In plicul pe care bolnavul il primeste acasa va exista un alt plic timbrat, pe care acesta trebuie sa-l expedieze pe adresa CAS. (Cezara DUTA)

Comentarii