Primarul Fudulica, luat in „clenci” de odobesteni

sâmbătă, 29 martie 2003, 00:00
2 MIN
 Primarul Fudulica, luat in „clenci” de odobesteni

Sedinta ordinara a Consiliului Local Odobesti care a avut loc ieri s-a desfasurat intr-o atmosfera tensionata. Dezbaterile la unele dintre puncte erau de citeva ori sa se transforme intr-o cearta in toata regula intre consilieri. Pe ordinea de zi au fost cinci puncte, la care s-au mai adaugat inca doua. In plus, in deschiderea sedintei, s-a discutat si problema curateniei in oras. Primarul Vasile Fudulica i-a invitat la sedinta pe sefii citorva institutii din oras, precum si citiva cetateni. O parte a consilierilor a criticat faptul ca materialele nu sint puse la punct inainte de sedinte. Doua proiecte aflate pe ordinea de zi nu au mai fost votate, ele urmind a fi propuse pentru alta sedinta, cu modificarile de rigoare. Consilierul Florin Vetrescu a criticat desfasurarea sedintei, acuzind faptul ca s-a ajuns la votarea unor propuneri facute de alti consilieri pe loc, inainte de a ajunge la stadiul de proiect.
Primarul si viceprimarul, lasati fara replica
Doi dintre cetatenii Odobestiului care au participat ieri la sedinta au profitat de ocazia ivita pentru a-si exprima nemultumirile. Vasile Taranciuc a fost cel mai categoric, el „atingindu-i” atit pe primarul Vasile Fudulica, cit si pe viceprimarul Florin Sandu Minea. Vorbind despre starea dezastruoasa a strazilor, Vasile Taranciuc l-a acuzat pe primar ca nu-si asfalteaza nici macar drumul la propria locuinta, pe unde „poti sa-ti rupi gitul”. El l-a dat exemplu pe viceprimar, pe strada caruia pot circula chiar si tancurile fara sa strice asfaltul.
In cadrul punctului „diverse”, consilierul Stelian Ene l-a propus pe omul de faceri Ion Martis pentru titlul onorific de cetatean de onoare al Odobestiului. Directorul IGO si-a argumentat propunerea enumerind o serie de realizari ale acestuia, printre care o clopotnita, amenajarea unei platforme de gunoi in satul Unirea, precum si a unor strazi. Chiar in timp ce lui Martis ii erau enumerate meritele, unul dintre consilieri stringea semnaturi pentru a reclama calitatea calitatea proasta a receptionarii prin cablu a programelor de televiziune.
Acuzind modul in care se desfasoara sedinta, consilierul Florin Vetrescu a parasit la un moment dat sala. El l-a acuzat pe presedintele de sedinta, Costel Tica, ca incearca sa schimbe ordinea de zi modificata prin introducerea propunerii directorului IGO. Daniela Coman i-a cerut presedintelui sa faca ceva spunind ca, atunci cind a fost presedinte, Florin Vetrescu „a fost luat de urechi si dat afara”. In urma acestei remarci, consilierul a parasit sala de sedinte. Supararea lui nu a tinut insa mult si a revenit dupa citeva minute. (Mihai BOICU)

Comentarii