Romsilva face zile negre padurenilor

joi, 02 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Romsilva face zile negre padurenilor

Conflictele generate de restituirea padurii taranilor, conform Legii 1/2000, par sa fie abia la inceput. Dupa protestul celor din Fitionesti si dupa prefigurarea unui iminent proces Tulnici – Bretcu-Ojdula, alte tensiuni se abat locuitorii muntilor Vrancei.
Starea tensionata a fost generata de o serie de ordine recente ale Regiei Nationale a Padurilor, prin care se precizeaza ca taierile vor continua in toate padurile din judet, chiar daca acestea ar urma sa fie restituite fostilor proprietari. "Celor care se vor opune, li se vor intocmi dosare penale" se precizeaza intr-o astfel de adresa.
Prefectul, partizan dovedit al padurenilor dornici sa-si protejeze viitoarele proprietati, considera ca doar aparitia regulamentului de aplicare a Legii Lupu mai poate detensiona situatia.
Romsilva ameninta cu justitia
Tensiunile dintre padureni si angajatii ocoalelor silvice se vor acutiza, mai mult ca sigur, iarasi, dupa ce Dorin Ciuca, administratorul Regiei Nationale a Padurilor, a dispus ca "impotriva tuturor celor care genereaza actiuni ilegale de obstructionare a recoltarii lemnului vor fi formultate, in mod obligatoriu, actiuni in instantele de judecata competente".
Altfel spus, padurenii care incearca cu disperare sa-si apere padurile ce le vor fi restituite, de drujbele padurarilor sau ale celor care au adjudecat la licitatii, pentru exploatare, diverse parcele, risca sa fie purtati prin tribunale si chiar sa sufere condamnari penale.
Oamenii se pregatesc sa-si faca dreptate singuri
Pentru locuitorii satelor de munte, aceste amenintari venite de la Bucuresti nu par insa sa insemne prea mult.
Obstenii din Tulnici, unde Romsilva a licitat 3.000 m.c catre societatea Indforest Tirgu Secuiesc, au plecat cu jalba la deputatul taranist Vasile Lupu, parintele controversatei legi.
Ei spun ca daca nimeni nu le va rezolva pasurile vor merge si vor descarca cu forta masinile cu lemne taiate din padurile obstesti.
"Oamenii din obste au facut interventii, la noi, ca taierile principale din padurile lor sa fie sistate. Ei nu sint impotriva legilor, dar cer ca banii obtinuti din exploatarile silvice sa fie dirijati catre obsti, pentru a se putea constitui legal in obsti. Daca nu se vor sista taierile primare, taranii ameninta ca vor merge la locul cu pricina si vor interveni pe cont propriu, cu orice risc", ne-a spus ieri Fanica Foric, primarul comunei Tulnici.
Solutia: aparitia regulamentului
Reporterii nostri l-au contactat, ieri, si pe prefectul Ionut Constantinescu, care considera ca situatii tensionate vor aparea, in urmatoarele zile, si in alte zone cu exceptia comunei Tulnici. Astfel, prefectul ne-a declarat ca se prefigureaza conflicte asemanatoare in Nereju, Racoasa si Paunesti. "Am discutat cu presedintele Camerei Deputatilor, Ion Diaconescu, si i-am cerut sa ne acorde tot sprijinul pentru introducerea in Guvern a regulamentului de aplicare a Legii 1/2000. Aceasta ar fi singura solutie de aplanare a viitoarelor conflicte", ne-a spus Ion Constantinescu.
La Fitionesti, deocamdata liniste
O alta zona fierbinte din judet, Fitionestiul, este, din fericire calma in aceste zile. Viceprimarul Gelu Diaconu ne-a declarat ca, pentru moment, satenii nu mai au revendicari. Romsilva a delimitat parcelele obstenilor de cele ale statului, pe care se fac taieri. "Masinile vin la vale, cu lemne, insa deocamdata nu mai sint probleme", ne-a declarat Gelu Diaconu. (Traian NEGULESCU)

Comentarii