Scheele si-a inceput vizita in Vrancea

joi, 20 ianuarie 2005, 00:00
3 MIN
 Scheele si-a inceput vizita in Vrancea

Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, a inceput ieri seria vizitelor la investitiile realizate cu finantare europeana in Vrancea. Acesta s-a oprit mai intii la Gugesti, unde se realizeaza proiectul “Statie de epurare, reabilitare si extindere retele de canalizare”. Obiectivul a fost finantat cu 749.245 de euro, prin programul Sapard, iar lucrarile au fost inaugurate in luna aprilie a anului trecut. Seful Delegatiei Comisiei Europene a vizitat pe rind incinta statiei de epurare si a cladirii de unde condus procesul tehnologic, precum si lucrarile exterioare. Primarul Vasile Vatra i-a spus ca, practic, lucrarile sint gata si ca investitia deserveste, pentru inceput, 580 de apartamente si 90 de case. “Le spun oamenilor, nu repar drumurile pina nu va racordati. Dupa aceea nu va mai racordati”, i-a spus primarul Vasile Vatra lui Jonathan Scheele. Acesta fost interesat de economia localitatii si a aflat astfel de ambitia autoritatilor locale ca Gugestiul sa devina oras. Lucrarea de la Gugesti a fost realizata de SC Integral SA Buzau, care i-a cedat o parte din lucrari vara trecuta firmei Aispa Stars ‘95, patronata de Corneliu Prunache. Acest fapt i-a fost adus la cunostinta oficialului european, care a decis sa se intereseze de lucrarile realizate in subantrepriza. Initial, Jonathan Scheele ar fi trebuit sa viziteze comuna Slobozia Bradului unde s-a reparat un drum cu fonduri SAPARD, dar a renuntat pe considerentul ca mai vazuse si alte drumuri realizate cu fonduri europene.
Intimpinat cu flori la Golesti
Jonathan Scheele a ramas mai mult timp in mijlocul copiilor si al personalului Centrului rezidential de tip familial “Sfinta Maria” din Golesti, destinat copiilor bolnavi de SIDA, care l-au intimpinat cu un buchet de flori. In urma reparatiilor si curateniei facute in ultimele zile, se pare ca proiectul a trecut de “testul” la fata locului al sefului Delegatiei Comisiei Europene. Jonathan Scheele a vizitat pe rind toate incaperile cladirii, incepind cu salile de clasa, dormitoare, cabinete. Ghidul acestuia a fost directorul centrului, psihologul Ionica Dobrin. Oficialul european a fost foarte interesat de modul in care sint tratati copiii si de programul de educatie al acestora, dar si de modul in care au fost acceptati de comunitate. Directorul Ionica Dobrin i-a spus ca trei copii invata la scoala din comuna, iar restul in centru, deoarece au si unele deficiente psihice. In ciuda acestor dificultati, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania a putut admira picturile si desenele realizate de copii. Unul dintre ei i-a facut surpriza sa se intretina cu el timp de citeva minute intr-o engleza fluenta, pe care multi dintre noi ar fi invidiosi. Jonathan Scheele a intrebat daca satenii au acceptat cu usurinta infiintarea centrului pentru copiii bolnavi de SIDA, deoarece in alte localitati din tara au fost probleme deosebite. In momentul respectiv, Bianca Cercel, directoarea Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a intervenit “prompt” in discutie, pentru a-i spune oficialului european ca nu s-a intimplat nimic. Cu toate acestea, la infiintarea centrului, in 2003, localnicii au acceptat foarte greu infiintarea acestuia si, ulterior, au existat frecvent nemultumiri ale oamenilor. Seful Delegatiei Comisiei Europene a fost impresionat de faptul ca directoarea Ionica Dobrin a crescut intr-o casa de copii, insa a reusit sa ajunga psiholog pentru copiii orfani, iar in prezent este inscrisa la doctorat, si a incurajat-o sa mearga mai departe. Proiectul “Centrul rezidential de tip familial Sf. Maria” a fost finantat prin programul Phare cu 172.141 euro. (Mihai BOICU)

Comentarii