Sute de pensionari morti de sarbatori

miercuri, 07 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Sute de pensionari morti de sarbatori

Peste 230 de pensionari vrinceni au trecut pe lumea cealalta in luna decembrie a anului trecut. Un calcul simplu arata ca au murit in jur de sapte pensionari zilnic. Casa Judeteana de Pensii a platit rudelor acestora, ca ajutor de deces, o suma totala de aproximativ 1,6 miliarde lei. Pina pe 31 decembrie 2003, cuantumul ajutorului de deces era de 6.962.000 lei insa incepind cu anul acesta s-a majorat la 7.682.000 lei.
„Legea bugetului de asigurari sociale pe 2004 stabileste atit salariul mediu brut pe economie si valoarea punctului de pensie prognozata pe 2004, cit si cuantumul ajutorului de inmormintare in cazul decesului asiguratului in sistemul public de pensii sau a unuia din membrii de familie ai acestuia. Ajutorul de deces nu poate fi mai mic decit valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale de stat, care este anul acesta de 7.682.000 lei”, a precizat Ion Chivoiu, directorul adjunct al Casei Judetene de Pensii Vrancea. Modalitatea de acordare a ajutorului de deces a ramas insa la fel, acesta acordindu-se pe baza urmatoarelor acte: cerere tip; certificatul de deces in original si copie; actul de identitate al solicitantului; actele de stare civila ale solicitantului, din care sa rezulte gradul de rudenie cu decedatul sau, dupa caz, actul care atesta calitatea de mostenitor, tutore, curator; acte din care sa rezulte ca s-au suportat cheltuielile ocazionate de deces; certificatul de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap sau actul medical prin care se atesta boala care l-a facut inapt pentru munca pe copil si data ivirii acesteia. In cazul decesului unui membru de familie, cuantumul ajutorului de deces reprezinta jumatate din suma cuvenita unui asigurat sau pensionar, adica 3.841.000 lei. Ajutorul de inmormintare se achita in termen de 24 de ore de la solicitare de catre angajator, in cazul mortii asiguratului salariat sau a unui membru de familie al acestuia. In cazul decesului unui somer sau al unuia din membrii familiei acestuia, banii se vor da de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca. Ajutorul de deces se va achita de Casa Teritoriala de Pensii in cazul decesului pensionarului, respectiv al unui membru de familie al acestuia. (Laura BREANA)

Comentarii