Profesorii galateni vor face miting la Bucuresti

miercuri, 09 februarie 2000, 00:00
2 MIN
 Profesorii galateni vor face miting la Bucuresti

Profesorii galateni sint hotariti sa nu renunte la protest. Peste 30 de cadre didactice vor participa la mitingul ce se va desfasura joi in Bucuresti. "Desi initial se pusese problema organizarii unor astfel de proteste simultan in mai multe judete, s-a ajuns la concluzia ca autoritatile locale nu sint raspunzatoare de situatia creata in invatamint. De aceea, s-a preferat organizarea mitingului numai la Bucuresti. De la Galati ar fi trebuit sa mergem cu sase autobuze, foarte multe dintre cadrele didactice dorind sa participe. Nu ne-am permis insa sa inchiriem decit unul singur. Asa ca vor participa numai 34 de profesori galateni", ne-a declarat presedintele executiv al Sindicatului Invatamintului Preuniversitar, Valeriu Diculescu.
In acelasi timp, profesorii s-au aratat nemultumiti de faptul ca guvernantii au aminat negocierile timp de peste doua saptamini. "Se vede modul in care guvernantii considera invatamintul prioritate nationala. Desi si-au inceput protestele mai tirziu, minerii, vamesii si finantistii au obtinut foarte repede ceea ce au vrut. Insa cadrele didactice sint lasate in asteptare, sperindu-se probabil ca acestea sa renunte la protest din cauza reducerilor din salariu pe perioada grevei", ne-a mai spus Valeriu Diculescu.
In semn de solidaritate cu colegii lor, universitarii ar putea declansa si ei greva generala. Federatia Sindicatelor Universitare din Romania "Alma Mater" a anuntat printr-un comunicat solidarizarea cu miscarea sindicatelor din invatamint preuniversitar. Universitarii sint decisi sa declanseze greva generala si sa blocheze inceperea semestrului al doilea in cazul in care reprezentantii Guvernului nu vor satisface toate revendicarile profesorilor. (Roxana PENCIU)

Comentarii