14 familii pe loc pentru un apartament ANL in Pacurari

marți, 16 martie 2004, 00:00
1 MIN
 14 familii pe loc pentru un apartament ANL in Pacurari

Peste 2.000 de familii de ieseni se vor bate pentru cele 142 de apartamente ale blocului ANL din Pacurari. „Termenul de depunere a dosarelor a expirat. Avem inregistrate in acest moment 2.025 de cereri pentru locuinte ANL. Vom verifica aceste dosare cu multa atentie, de cel putin doua ori. Evaluarea cererilor va dura cel putin o luna”, a declarat ieri Letitia Palaga, sefa Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat din cadrul Primariei. Astfel, primele 71 de locuinte vor fi date in folosinta cel mai devreme la sfirsitul lunii aprilie, iar restul in luna mai. Toate cele 142 de apartamente din Pacurari sint pentru tinerii sub 35 de ani. Blocul 842E din Pacurari este considerat de antreprenorii sai drept cel mai bun construit la Iasi prin programele ANL. „Din punctul de vedere al suprafetei locuibile si al finisajelor, apartamentele din Pacurari ofera cel mai mare grad de confort”, a explicat Sebastian Peterca, directorul ANL Iasi. Astfel, un apartament cu doua camere are 60 de metri patrati, cu 10 metri mai spatios decit cele din categoria-standard. Majoritatea celor 142 de locuinte au 2 si 3 camere, insa exista si un numar restrins de apartamente cu o camera, dar si 4 apartamente cu 4 camere. Cei care nu vor prinde o casa in Pacurari vor fi inscrisi automat in lista cu cereri de la blocul ANL din Dacia, care va fi gata spre sfirsitul anului. In acest caz vor fi disponibile 198 apartamente. (M.P.)

Comentarii