A fost sparta vila lui Lucian Flaiser

marți, 19 martie 2002, 00:00
4 MIN
 A fost sparta vila lui Lucian Flaiser

Casele de vacanta din zonele rezidentiale ale Iasului au intrat in atentia hotilor, incepind cu cea a sefului de judet. Vila presedintelui Consiliului Judetean (CJ), Lucian Flaiser, din satul Doi Peri, comuna Ciurea, a fost jefuita in timpul furtunii de saptamina trecuta. In mai putin de o ora, hotii au furat bunuri in valoare de peste 50 milioane lei. Hotii au "vizitat" in aceeasi noapte alte case din zona Bucium.
Lucruri furate si pierdute pe drum
Hotii au patruns in vila lui Flaiser printr-o fereastra prin care si o pisica s-ar gindi de doua ori inainte de a incerca sa intre. "Era singurul geam la care nu am instalat gratii. Nici nu ne-am fi gindit ca va putea cineva sa intre pe acolo", a spus Nicoleta Flaiser, sotia presedintelui CJ. Dupa spargere, geamul a fost inlocuit, iar un sir de gratii noi, solide, blocheaza accesul. Fereastra sparta se afla la aproape patru metri de sol, singurul mijloc prin care hotii puteau ajunge la ea fiind o scara de doar doi metri lungime, care se afla, la vedere, in ograda lui Flaiser. In aceste conditii, se pare ca scenariul a fost urmatorul: catarat pe umerii unuia dintre hoti, un altul, mai subtirel si mai mic de statura, a reusit sa se strecoare pe fereastra. Restul a fost simplu. Usa de la intrarea in vila a fost deschisa, banda de tilhari intrind in casa. Din casa, hotii au furat tot ce le-a cazut in mina, de la televizor, aspirator, casetofon si covoare persane pina la bibelouri, haine si sticle de bautura. Multe din lucrurile furate au fost pierdute pe drum, in graba hotilor de a se vedea plecati. Valoarea bunurilor care au disparut din vila lui Flaiser s-a ridicat la circa 50 milioane lei. Multe altele au fost abandonate pur si simplu in gradina.
Hotii au chefuit o vreme in spatele vilei
"Am gasit un bibelou si o pereche de blugi aruncate pe jos. Un aspirator era aruncat sub rezervorul de combustibil, iar umerase cu haine erau imprastiate peste tot. Atunci am ridicat ochii si am vazut geamul spart", a povestit Vasile Lazar, unul dintre cei care ingrijesc gradina presedintelui CJ. Furtul a fost descoperit a doua zi, cind sotia lui Lazar a iesit in gradina sa pregateasca straturile de arpagic. Citeva minute mai tirziu, politia ieseana era pe jar, in cautarea hotilor. "Au venit 16 politisti a doua zi: 14 de la Iasi si inca doi din Birnova. Era o coada de masini, de la teiul asta si pina la frasinul de colo", a explicat Lazar, aratind cu mina cei doi copaci, situati la 100 de metri unul de celalalt. Citeva sticle goale de bautura au fost gasite de politisti in spatele curtii, unde hotii par sa fi sarbatorit succesul actiunii.
Paznicul vilei sustine ca nu a auzit nimic
Paznicul "oficial" al vilei, Vasile Rotundu, locuieste la doar 10 metri de vila, in casa batrineasca a parintilor lui Flaiser. Rotundu nu a auzit insa nici zgomotul facut de fortarea usii, nici tropaitul hotilor plecind cu televizorul in spate. Hotii isi alesesera bine momentul spargerii, respectiv noaptea de 7 spre 8 martie. "Era un uragan de nu auzeai nimic la doi metri. Mi-era si teama ca o sa se darime casa peste mine. Unde era sa-i mai si aud pe hoti?", s-a intrebat Rotundu. In gradina au fost gasite, in cursul cercetarilor, si doua bite abandonate de hoti. Chiar daca ar fi auzit vreun zgomot si ar fi iesit din casa, Rotundu nu ar fi avut nici o sansa.
De la alte gospodarii, hotii au furat vin si gaini
Presedintele CJ nu a fost singurul pagubit in acea noapte. Plecati de la vila lui Flaiser, hotii au spart si casa fostului procuror Petru Mazilu, precum si casele citorva sateni. "De la Mazilu au furat un televizor si o caldare de miere. De la Teiu au furat 300 de litri de vin, iar de la madam Tudose, 15 gaini", a enumerat dintr-o suflare Lazar. Sub un stejar situat la 300 de metri de vila presedintelui CJ, hotii erau asteptati de o caruta, in care au incarcat bunurile furate. La adapostul intunericului, hotii au plecat, lasind in urma casele jefuite.
Dupa un scurt inventar al bunurilor furate, politia a inceput cercetarile pentru gasirea hotilor. "Au fost sparte mai multe case de vacanta din zona Ciurea Bucium. Pina in prezent au fost retinute 5 persoane care au participat la jafuri si urmeaza sa fie depistati si ceilalti participanti", a declarat lt-col. Stefan Alexa, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi. Presedintele CJ nu a putut fi contactat, fiind plecat intr-o vizita oficiala in Israel. (A.Z., C.S.)

Comentarii