Calul lui Stefan cel Mare de la Palat danseaza, iar lui Cuza din Piata Unirii i s-a furat sabia

vineri, 15 aprilie 2005, 23:00
1 MIN
 Calul lui Stefan cel Mare de la Palat danseaza, iar lui Cuza din Piata Unirii i s-a furat sabia

Stefan cel Mare va avea un cal mai sigur. Un alt domnitor important al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, va fi dotat cu o sabie. Masurile se incadreaza intr-un plan de reconsolidare a monumentelor din fata Palatului Culturii, respectiv din Piata Unirii. „Calul lui Stefan cel Mare nu a fost ancorat bine inca de la inceput. In cazul unui cutremur se poate balansa, asa ca va trebui sa fie ancorat mai bine. Este singura problema, pentru ca soclul a fost reparat anul trecut”, a declarat Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. In cazul statuii din Piata Unirii, situatia este mai delicata, monumentul fiind programat pentru o reparatie capitala. „Statuia lui Cuza are un deget rupt si ii lipseste sabia. In plus, sint probleme si la fundatie. Se pare ca terenul de sub monument se taseaza”, a explicat Dorel Porumb, sef serviciu „Versanti si Monumente” din cadrul Primariei. Pentru ambele investitii se vor organiza licitatii anul acesta, documentatia pentru statuia lui Al.I. Cuza fiind in derulare. „Problema este ca noi nu putem interveni asupra monumentelor, decit la socluri. Pentru consolidari ale statuilor trebuie sa apelam la echipe de experti avizati de Ministerul Culturii”, a adaugat Porumb. Acesta a mai spus ca monumentul din Piata Unirii a fost realizat in jurul anului 1900 si nu a fost niciodata reparat. (Felix GUZGA)

Comentarii