Interviu cu muzeograful Iosif Sava, realizatorul emisiunilor "Serata muzicala" si "Lista lui Sava"

La prima impresie, dl Iosif Sava (desi scriu aceste rinduri la citeva ore de la moartea sa, nu ma pot obisnui sa-l numesc altfel), era impenetrabil ca un inalt functional imperial german. Ochii sai, abia mijiti, din virful staturii sale impresionante, te fixau la primul contact, transmintindu-ti un fior racoros. Apoi, venea glasul tunator, bine vibrat, ca de la un instrument cavernos foarte primitiv, cu coarde groase cit degetul. Dar impresia neplacuta dura putin, credeai ca este chiar falsa, pentru ca imediat, de sub aceasta armura neprimitoare, rasarea o fiinta amabila, volubila, cu vocea placuta, subtiata, cu miscari multe, binevoitoare si protectoare. Omul poate stia aceasta descincronizare de imagini si, ca si cum ar fi suferit pentru aceasta meteahna, revarsa, dupa aceea, un torent de generozitate cu care pur si simplu te ineca. Ce e drept, lucra cu masuri mari – cind era aspru, te inspaiminta ca Moise, cind isi arata bunatatea, trebuia sa fii atent sa nu te sufoce valul care pornea din sufletul sau dilatat de bunatate.
Orice dialog ii convenea sa-l faca acasa printre mormanele de carti. Iti preciza ora intilnirii, apoi iti repeta de citeva ori adresa, devenind deodata, ca in schimbarile obisnuite ale fetei, prea atent cu amanuntele, incit simteai ca ai in fata ta un batrinel invatator de tara pisalog. Nu era greau sa ajungi la apartamentul indicat. De la Podul Mogosoaiei, treci pe sub citeva schelete de blocuri cenusii de blocuri uitate asa din 1989, ridicate pe locul fostei Operete, edificiu regretat mult de localnici si, dupa alti citiva pasi strecurati dupa imobile cenusii si batrine, ajungi la usa blocului cautat. Un lift elvetian cu grilaj te plimba usor si tacut pe verticala, apoi se opreste la etajul indicat, dupa ce rasuna un pocnet ca de pistol, sus, in pod, la motoarele lui.
In ultima vreme, dl Iosif Sava statea singur. Restul familiei sale – nevasta lui si fiul – fiind stabiliti la New York. Doar un ciine urias, cu ochi batrini si cu un latrat lugubru alearga bezmetic prin apartamentul pustiu, in timp ce glasul susura pe o nota grava, ca zgomotul silentios al liftului elvetian din care am coborit cu putin timp in urma.
Vom reda dialogul purtat cu Domnia sa, realizat cu aproape doua luni in urma.
– Domnule Sava, ce aventuri culturale presupune formarea unei personalitati culturale ca a dumneavoastra?
– Sint intr-un moment mai greu pentru viata mea. Mi s-a incheiat contractul cu Televiziunea Romana… Am fost scos, asa, pe nepregatite, la pensie. Implinind 65 de ani, mi s-a spus ca trebuie sa ies la pensie.
– De cita vreme lucrati in presa?
– Am treizeci de ani de Radioteleviziune si patruzeci si cinci de munca in presa.
– Si ati lucrat mereu la aceeasi institutie, adica la Radioteleviziunea Romana?
– Sint angajatul acestei institutii din mai 1968. Timp de treizeci de ani am fost prezent, saptamina de saptamina, cu emisiuni la Radio sau Televiziune.
– Inainte de a lucra la aceasta institutie, unde ati mai facut presa?
– Am fost timp de 16 ani gazetar la "Scinteia tineretului". Vreau sa mai adaug ceva, referitor la activitatea mea la Radio. De altfel, valabila pentru toti cei 47 de ani de munca in presa. Am mindria sa spun ca mi-am facut, fara nici o intrerupere, totdeauna, toate emisiunile. O singura data am stat in spital, patru luni de zile, dar si atunci reuseam sa-mi transmit emisiunile.
– Dace parte din educatia dvs. a familiei dvs. din felul dvs. de a fi aceasta rigoare?
– Nu stiu… Asa am fost "structurat"…
– Sinteti de moda veche, se poate spune… Exemplu rar, acum…
– De ce de moda veche? Am fost pasionat de o anumita meserie, m-am daruit cu o anumita vocatie si cu voluptatea maxima. Asa am fost. Si toata viata am crezut ca nu am dreptul sa intrerup contactul permanent cu auditoriul. E nevoie, ca jurnalist, la radio sau la televiziune sa vorbesti zi de zi.
– V-am intrebat la inceput ce pregatire, studii mai intii, si apoi lecturi, este necesara pentru un gazetar de calibrul dvs.?
– Cum stiti, sint din Iasi. Acolo am terminat liceul, am facut conservatorul… M-am inscris la Facultatea de Filosofie, la Bucuresti, pe care am frecventat-o in perioada 1951-1955.
– V-ati dus intimplator la Filosofie?
– Nu, nu intimplator. Era intotdeauna in mine o nevoie de cuprindere, de intelegere a vietii si a lumii. Eram la 18 ani, intr-o perioada de intense lecturi… Am trecut printr-o scoala exceptionala, care a fost Liceul National din Iasi, am avut dascali care mi-au deschis orizonturi culturale, care m-au invatat ca trebuie sa citesc mereu. Am stat 3-4 ani in Biblioteca "Mihai Eminescu" din Iasi, unde am trecut prin marile opusuri ale literaturii germane, ale literaturii italiene, ale literaturii ruse.
– Cum era viata de student la o asemenea facultate, despre care acum se stie ca isi propunea sa pregateasca mai mult activisti decit profesionisti in domeniu.
– Pot sa va spun ca atunci cind am intrat eu nu se intra fara dosar si am fost in anul nostru peste 350 de studenti. Sigur, Romania acelei vremi era total ideologizata. Puterea avea nevoie de ideologi ai gindirii marxiste. La putina vreme de la inscrierea mea, facultatea s-a impartit in trei sectii, printre care una era de ziaristica.
– Ci ce personalitati de seama ati fost coleg?
– Imi amintesc, printre altii, de Ivasiuc, care mi-a fost coleg pina in anul trei. Dupa care a fost nevoit sa paraseasca facultatea.
– Era o figura interesanta din facultate?
– De la prima privire era o figura plina de har. Toti acei ani m-am gindit cu groaza la el…
-Ivasiuc era un om de stinga. Asa se vede din cartile sale.
– Nu mi-ar placea sa discut despre el ca despre un om de stinga. Era un om cu o inclinare democratica, caracteristica tinerilor, in acea vreme, care a fost sufocat, ca toata generatia, de metodologii marxiste. Dupa aceea, si-a demonstrat un anumit atasament, pe care dvs. il numiti de stinga.
– El a avut acel accident din ’56… a simpatizat cu miscarea din Ungaria si a fost bagat in puscarie. Ce faceati dvs. in 1956, in acele momente fierbinti?
– Da, Ivasiuc a facut inchisoare… Mai multi colegi de-ai mei au trecut direct de pe bancile facultatii in inchisoare. Ivasiuc a fost unul dintre ei. Era o perioada de maxima diversiune… M-am ingrozit cind l-am vazut, peste ani, fara nici un dinte. Dar nu numai Ivasiuc, foarte multi colegi au fost eiminati in anul 1953, pe baza de dosar, cum spuneti. Unii au facut medicina, altii s-au indreptat spre alte teritorii. Ma gindesc la Geo Saizescu, care a facut cinematografie… Multi dintre cei care au ramas la Filosofie s-au indreptat spre alte zone de activitate. Printre colegi, daca raminem la capitolul acesta, trebuie sa-l amintesc pe Zigu Ornea, un om eminent, cu care am fost coleg de ani si a stat cu mine in facultate pina in 1955. Printre colegi trebuie sa amintesc un nume ca Mircea Flonta, care este membru corespondent al Academiei, un remarcabil specialist in epistemologie, cu studii de specializare in Germania, trebuie sa amintesc ca regretatul profesor Ludwig Grünberg, care a elaborat un sistem filosofic, a fost profesor multi ani la Academia de Stiinte Economice. Au mai fost si multi altii straluciti reprezentanti ai unei generatii, pe care, acum, trebuie s-o decodificam, nascuta in anii 1932-1933.
– La "Scinteia tineretului" ati lucrat in anii ’50, cu o generatie cunoscuta acum de scriitori.
– Din 1956, ziarul avea o anumita deschidere. Atunci, Radu Cosasu a lansat o doctrina care a primit numeroase critici din partea ideologilor vremii, "doctrina adevarului integral".
– Acestei generatii i se spune generatia scriitorilor "in pantaloni scurti"… La ziare, partidul trimitea scriitori sa se formeze, sa se caleasca, nu?
– Da, erau tineri de 20-25 de ani: unii, absolventi de facultate, altii, cu studiile in curs, care prinsesera deja gustul unor lumii noi, care intelesesera cit a fost inrobita ideologiceste generatia formata dupa razboi in scolile tarii.
– Domnule Sava, dvs. proveniti dintr-o familie evreiasca cu mari radacini in Moldova.
– Da, pot spune ca familia mea, cel putin a tatalui meu, are o vechime de peste 500 de ani, majoritatea dintre stramosii mei facind muzica pe paminturile Moldovei.
– Dar mama dvs.?
– O-o-o, mama mea era originara chiar din Humulestii lui Creanga. A crescut intr-o casa vizavi de cea a marelui povestitor.
– Mutindu-va in Bucuresti, ca moldovean, a trebuit sa va adaptati. Ati remarcat deosebiri mari intre firea moldoveanului, care erati, si cea a muntenilor?
– Nu stiu daca am avut greutati de adaptare. Am venit in Bucuresti la 18 ani, cind nu-ti pui astfel de probleme. Lucrurile acestea apar mai tirziu, cu alte semnificatii. Cred in moldovenism.
– Au ceva slav in caracterul lor?
– Fac parte dintr-o anumita, zona cea de nord, dintr-un tip special… Asa ne putem noi explica genialitatea celor din septentrion. Dar exista o caracteristica a moldovenilor, la care ader din ce in ce mai mult. Nu e gindul meu, e a lui Eliade, care vorbeste despre puterea de meditatie moldoveneasca, unica, cred eu.
– Dar la firea dvs. greoaie, cum se vede acum, cum l-ati resimtit pe Mitica al lui Caragiale, sa zicem?
– Cred ca un om crescut in scolile Iasului este mai putin "miticist", decit unul de pe malurile Dimbovitei, care a stat sub epitropii fanariote foarte multi ani.
– Nicolae Breban sustine ca nordul vine cu creativitatea catre sudul care o valorifica.
– E-e-e, ce facem… Cu o asemenea teorie, anulezi un geniu de talia lui Caragiale, anulezi muzicienii execeptionali si asa mai departe. Nordul relativ. Breban vine si el din nordul tarii… Breban vine cu o gena si cu o zestre, pe de o parte, germanica, prin mama domniei sale, pe de alta parte, de structura ardeleneasca. Nu prin nord si sud putem explica, ci prin anumite caracteristici ale fostelor Tari Romanesti, determinate, intr-un fel, de zonele de influenta ale imperiilor din jur. E normal ca un ardelean, traind sub habsburgi, sa aiba un tip de structura, dupa cum un muntean, nascut aici, la Calugareni, sa aiba o alte date psiho-sociale.
– Tatal dvs. a facut muzica?
– Sint mindru de tatal meu, el fiind multa vreme violonist la Filarmonica din Iasi. Si bunicul meu, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a facut muzica, conducind corul Mitropoliei din Iasi. Ar mai trebui sa spun ca strabunicul meu a fost printre primii absolventi ai Conservatorului infiintat de Al.I. Cuza.
– Faptul ca v-ati atasat de muzica si frecventati muzica va singulariza in societate sau era un mod obisnuit de a fi pentru tinerii de atunci?
– Pre vremea aceea, in perioada 1951-1956, toti nu eram decit infometati de cunoastere. Colegii mei fecventau mai putin zonele muzicale. Eu am tresarit totdeauna, chiar si in perioada cind am parasit muzica, am trait vibrind la fiecare sunet. Muzica a fost si este in mine. In 1968, in momentul in care m-am indreptat spre radio, totul a fost numai muzica… N-am facut decit muzica, in ultimii 30 de ani, indiferent de faptul ca seratele astea, de care vorbeste lumea, de dupa revolutie, au fost serate multidisciplinare, in care am incercat sa apar muzica prin alte teritorii ale cunoasterii.
– Vreau sa va intreb ca pe unul din muziocologii cei mai avizati: s-a facut muzi in timpul comunistilor?
– S-a facut cultura, domnule. Si muzicienii, si scriitorii erau platiti pentru a-si desfasura activitatea.
– Cum s-ar putea spune ca o tema muzicala este ideologizata in sens comunist, falsificata?
– E o prostie sa spui asta… O tema poate avea o anumita accesibilitate si nu e comunista in nici un chip. Am ascultat dimineata o capodopera apartinind celui mai mare simfonist al acestui veac, Simfonia a 8-a, de Sostakovici. A fost cintata acum doua saptamini la Ateneu. E o simfonie, ca si Simfonia a 5-a sau Simfonia a 10-a ale acestui urias al veacului, e un manifest antistalinist, e o simfonie durata prin suferinta, e o simfonie-semnal, scrisa in 1943, ca reactie la barbaria fascista si comunista. Sostakovici a fost unul din oamenii care a inteles cel mai mult ce este totalitarismul, a fost unul din oamenii care n-au putut fi inselati, pentru ca avea geniu. A folosit diverse teme; multe din ele vin direct de pe strada, dar nu inseamna ca ele sint comuniste.
– Faceti foarte multe observatii la sistemul capitalist, ca si cum nu v-ar placea ceva in felul cum concepe un asemenea sistem educatia, poate educatia muzicala…
– E normal sa le am, asa cum le-am avut fata de sistemele totalitare, fata de extremism, fata de comunism si, uneori, chiar fata de doctrinele socialiste. Nu pot fi adeptul unei societati in care legea profitului maxim e dominanta. Ea corespunde naturii umane. Sint din ce in ce mai convins de asta, dar nu pot contrasemna si eu.
– Comunismul e clar, nu a fost bun. Gasiti vreo impacare pentru aceste doua variante?
– Nu am nici o impacare. Imi pare tot mai mult rau de ca descoper ca proprietatea e instinctiva in noi. Imi pare foarte rau de faptul ca din cinci miliarde de oameni patru miliarde traiesc intr-o mizerie nedemna. Am fost in noiembrie in India si am ramas ingrozit de ceea ce am vazut. Am vazut cum milioane de oameni mor literalmente de foame, cum nu exista nici o perspectiva. Nu stiu daca exista o cale de salvare. Poate ca asta e natura noastra, poate ca nu se poate altfel. Civilizatia, bunastarea vin numai din capitalism, de asta iarasi sint convins…
– Presa noastra este o presa cam subtire, numai de stiri. Nu e o presa elaborata, nu are genuri elaborate, ca spectacolul, la televiziune…
– Avem si gazete minunate. Reprezentati o gazeta minunata, "Monitorul", despre care vorbim.
– Vorbiti-mi un pic de felul cum se face acum presa. Se face acum presa subtire, numai presa de stiri. Ne exprima pe noi?
– Presa este seismograful timpului nostru. Nu stiu daca ne exprima, dar stiu ca nu exprima vechile traditii ale presei romanesti. In presa de acum nu gasesc marea presa interbelica, dar poate ca se va aseza in curind, dupa mirarea prin care am trecut. Vad in ziarul "Curentul", aparut nu demult, un ziar de mare perspectiva, la inaltimea marilor gazetari interbelici sau a presei pe care am mai avut-o in perioada 1945-1948.
– Dumneavoastra sinteti realizatorul unei emisiuni de mare popularitate. Este acest gen de emisiune foarte cautat? Simtiti ca in jurul dvs. exista interes, pasiuni? Patronii de televiziuni particulare va curteaza?
– Multi dintre gazetari au observat, poate ca, in ultimile zile, sint pus mereu in discutie. Serata inaugurata inca in 1980 si pusa in valoare mai ales dupa 1990 a fost singurul talk-show de televiziune. Dupa aceea, talk-show-ul a avut numai ambalaje politice. Puterea de expresie acestui tip de emisiune, prezenta acum pe toate canalele, atesta faptul ca publicul are nevoie de ea. Caracteristica mea este ca am adus muzica, am adus spectacolul, pe viu, l-am cultivat cu osirdie, cu prioritate, cu marea personalitate pe care am adus-o in fata publicului. Publicul are nevoie de personalitatile tarii care sa-i vorbeasca…
– Totusi vi se reproseaza, in talk-show, un anumit tip de morga, un anumit tip de didacticism sau de fundamentalism, cum ati spus-o si dvs., poate cu ironie…
– Am spus-o cu ironie, dar e si adevar aici. Trebuie sa caut sa rezist concurentei. Sint excelenti moderatori de talk-show-uri… Ma uit citeodata la alte talk-show-uri, la realizatorii lor si ma bucura talentul lor. Mai adaug si eu putin sos histrionic. O atitudine pur actoriceasca, care, da, nu strica…
– Care ar fi schema talk-show-ului dvs? Sinteti continuu in opozitie fata de interlocutor?
– Cred ca o discutie de 2-3 ore in fata televizorului, fara contrazicere, nu poate exista. Cred ca in ceea ce doresc eu – sa slujesc muzica – fara integrarea in alte discipline nu poate exista. Si de aici acuzele care mi se aduc ca neglijez muzica si umblu pe teritorii pe care nu pot fi literalmente decit un diletant. Caut sa inving asemenea idei, pregatindu-ma cit pot mai mult. Am si avantajul ca am frecventat zone antidisciplinare, ca, din copilarie, intrebarea zilnica pe care mi-o punea tatal meu era ce carte ai citit astazi si cite game ai facut. Am facut un liceu exceptional in care am invatat ca trebuie sa citesc in fiecare zi si n-am intrat in nici o simbata la nici un talk-show, cum ii spuneti dvs., la o serata muzicala, fara sa parcurg cel putin sase-sapte carti si fara sa stiu esentialul despre omul cu care discut, fie el medic, istoric, politician, muzician, plastician si asa mai departe. (C. CIOCHINA)
top Local news