Nababul sef de Politie si-a dat demisia

marți, 30 august 2005, 23:00
3 MIN
 Nababul sef de Politie si-a dat demisia

„Nababul cu cascheta” si-a luat adio de la sefia Politiei Tirgu Frumos. Dupa ce a facut cariera imobiliara in Tirgu Frumos, ajungind miliardar printr-o jonglerie cu Primaria, si dupa ce cazul a fost facut public de „Ziarul de Iasi”, comisarul Ioan Josanu si-a dat demisia. Acum, Josanu a ajuns la Iasi, sef de departament, insa pentru pastrarea acestui post va trebui sa dea concurs. Desi s-a plins in dese rinduri ca este „sapat” ca sa plece de la sefia Politiei Tirgu Frumos, se pare ca, de fapt, ofiterul si-a planuit de mult iesirea din scena, chiar daca a facut-o acum oarecum fortat. Dupa ce a primit cadou un apartament in acest oras, spunind ca nu a are unde locui, comisarul a vindut apartamentul cumparat cu 25 de milioane pe un pret de 40 de ori mai mare si s-a apucat de constructia unei vile in cartierul rezidential Bucium.
Seful IPJ: „Un gest firesc”
Comisarul Ioan Josanu a renuntat din proprie initiativa sa mai fie sef la Tirgu Frumos si a cerut sa fie transferat la Iasi. Multumit ca a facut o avere prin artificii legalizate de judecatori, ofiterul s-a retras acum in Iasi, asteptind linistit sosirea termenului de pensionare. Ioan Josanu sustine ca a cerut un simplu transfer, motivatiile fiind de ordin personal. „Nu mi-am dat demisia. Am cerut schimbarea mea din functie si numirea mea intr-o functie la Iasi, conform pregatirii. Am luat decizia de a reveni in Iasi mai demult. De aceea mi-am vindut locuinta din Tirgu Frumos si mi-am cumparat teren in Iasi. Acum stau cu chirie, intr-un apartament din Piata Unirii. Este al cumnatului meu, care este plecat in Italia din 1993. Pina imi fac casa in Iasi sint chirias”, a afirmat Ioan Josanu. Seful Inspectoratului Judetean de Politie il contrazice si spune ca este vorba despre o demisie. „Si-a motivat demisia prin faptul ca nu mai poate face fata atributiilor de serviciu. Este un gest firesc. I-am acceptat demisia si l-am numit sef la Departamentul Logistica, acolo unde aveam nevoie de un om”, ne-a declarat ieri comisarul sef Gheorghi Plai. Acesta a si numit un inlocuitor temporar pentru Ioan Josanu. „La Tirgu Frumos l-am numit la conducere pe Vasile Huianu, ofiter specialist in cadrul Serviciului de Crima Organizata si Antidrog Iasi. Este o decizie care il onoreaza si il obliga. Este un ofiter capabil, care va trebui sa munceasca in acest nou post”, a continuat seful Politiei iesene. Atit postul de conducere de la Tirgu Frumos, cit si cel ocupat de ieri de comisarul Josanu vor fi scoase la concurs in a doua jumatate a lunii septembrie. „Voi candida pentru acest post. Eventual si pentru altele, daca vor mai fi scoase la concurs”, a incheiat comisarul Ioan Josanu.
Cum a ajuns Josanu vedeta imobiliara
Fostul sef al Politiei din Tirgu Frumos a devenit celebru pentru priceperea de a inmulti banii prin afaceri imobiliare. In urma cu trei ani, Ioan Josanu a fost detasat la Politia Tirgu Frumos. Pentru ca aici nu avea unde locui, acesta a cerut edililor orasului o locuinta. Legea spune ca trebuie sa declari in scris ca nu ai nici o locuinta. Ulterior, Consiliul Local Tirgu Frumos i-a acordat in 2002 un spatiu locativ la parterul unui bloc, de fapt o fosta gradinita. Josanu mai avea insa un apartament in Iasi. Trei luni mai tirziu, in ianuarie 2003, comisarul Josanu a facut cerere de cumparare a apartamentului, care i-a fost aprobata fara probleme, achitind pentru acesta o suma simbolica, de 25 milioane lei. Pe motiv ca Josanu avea deja un apartament in Iasi, pe Soseaua Nationala, lucru publicat de „Ziarul de Iasi”, „Termoserv” Tirgu Frumos, societatea care administreaza fondul locativ de stat, l-a dat in judecata cerind „constatarea nulitatii absolute a contractului de vinzare-cumparare si restituirea imobilului”. In mod surprinzator, judecatorii i-au dat cistig de cauza sefului Politiei Tirgu Frumos. Comisarul a vindut apartamentul cumparat cu 25 milioane lei contra unei sume care depaseste 30.000 de euro, dupa spusele agentilor imobiliari din oras. Potrivit declaratiei de avere, Josanu mai detine doua masini Volkswagen de fabricatie recenta, o alta vinzind-o in acest an cu suma de 6.500 de euro. (Andrei ASTEFANESEI)

Comentarii