Razboiul fanfarelor de la Zece Prajini

A-i gasi si pe Ivancesti si pe Pantiri in toiul verii acasa este o favoare a sortii. Ivancestii s-au intors dintr-un turneu prin Germania joia trecuta, iar miine dimineata vor pleca sa colinde din nou Europa, nu mai stiu nici ei pentru a cita oara, timp de 40 de zile. Pantirii s-au intors si ei din alt turneu cu doua zile mai devreme, iar acum isi savureaza si ei repaosul aruncati in curte pe o patura, la umbra. Intre doua avioane, tiganii de la Zece Prajini nu mai au chef sa vorbeasca despre ei. Doar s-au facut atitea filme si reportaje, cine nu-i cunoaste? Destul de plictisit, Ion Ivancea lasa furca din mina, cu care intorcea niste fin intr-o caruta, se asaza pe un scaun si asteapta intrebarile. Povestea a rostit-o de multe ori, dar parca, pe masura ce curge, prinde tot mai mare drag de ea.
Nemtii scot bani grei de pe urma tiganilor din "Ciocirlia"
Un grup de francezi a venit de la Poitiers la Iasi, in vara anului 1996, pentru un schimb de experienta teatrala, cu Centrul Cultural Francez din Iasi. Era si o "tipa", Florence, in acest grup si, daca n-ar fi fost ea, probabil ca Ivancestii n-ar mai fi putut azi sa povesteasca decit despre "cintarile" lor din Roman si satele dimprejur. A auzit pe la Tibanesti de extraordinara fanfara a lui Ion Ivancea si s-a decis sa-i vada pe tiganii ce locuiesc la capatul satului. "Le-am cintat batute si sirbe, ca de valsuri si tangouri sint satui", isi aminteste decanul de virsta al fanfarei "Ciocirlia". Frantuzoaicei se pare ca i-a placut atit de mult cum sufla din alamuri Ivancea si feciorii lui incit i-a scos peste granita, prin ’96 toamna. Asa s-au lipit de Ivancesti doi nemti, "unuia ii zice Henri, iar alalalt e Helmuth". Henri, un inginer de sunet, iar Helmuth, un simplu taximetrist. Ambii si-au dat seama pe loc citi bani pot aduna de pe urma tiganilor din Romania si si-au deschis o firma de impresariat artistic, "Asphalt Tango Production". Ca si filmul omonim al lui Nae Caranfil, firma pe care si-au deschis-o nemtii a avut succes. "Cred ca scot citeva mii de euro la un concert", isi da cu presupusul batrinul Ivancea, fara sa-l doara insa capul ca buzunarele nemtilor s-au umplut datorita lui si a celorlalti 11 membri ai formatiei.
30.000 de euro la un singur turneu
De ce i-ar interesa la urma urmei acest aspect, atita vreme cit ei sint multumiti cu cit primesc? O suta de euro de caciula, pentru fiecare spectacol, pe cind la inceput erau platiti cu vreo 80 de marci. Dupa un turneu cu 25 de spectacole, cum este cel in care tocmai se pregateau sa plece a doua zi, in casa lui Ivancea se aduna bani grei. Trei dintre cei cinci feciori ai clarinetistului Ion Ivancea, fiul clarinetistului Mihai Ivancea, sint si ei in formatia "Ciocirlia": Oprica (34 de ani), clarinetist si saxofonist, Laurentiu (27 de ani), bariton secund, si Daniel (22 de ani), saxofonist. Pentru Ciprian, un alt fecior al sau, "n-a fost loc" in "Ciocirlia". "Neamtul, Henri, si-a facut si el interesul, l-a bagat in formatie pe socru-sau, care cinta la bongos; puteam sa-i zicem ceva? S-a insurat cu o tiganca din Clejani, de linga Bucuresti, una urita", spune Ion Ivancea. Ajutat de un impresar din Elvetia, feciorul cu parul prins intr-o coada are acum aproape tot atitea cintari cit "batrinul". Numele fanfarei sale, "Savale", e stupid pentru tigani, traducindu-se "baieti", dar, dincolo de linia ferata ce trece prin fata casei Ivancestilor, spre Roman, are "rezonanta". "Savale" a avut mai intii un impresar din Cluj, un ungur pe nume Erno, dar, pentru ca nu le-a placut "baietilor" de el, si-au cautat pe altcineva. "Ca daca n-ai impresar bun, nu esti nimic". Si ce sa faca in sat un barbat in floarea virstei ca Ciprian? "Agricultura?", intreaba el retoric. De cind inca nu i se legau bine cuvintele in gura a invatat sa cinte, iar la zece ani mergea deja cu tatal sau pe la nunti.
Ion Ivancea era in fanfara "fabricii de tevi" din Roman si avea "cintari gramada". Fiecare tigan si-a invatat copiii sa cinte, ca doar n-or rupe tocmai ei cu traditia.
Batrinul tigan Ivancea a ajuns si la Tokio
In curtea lui Ion Ivancea razbate un sunet de trompeta, putin scilciat. Cinta, o casa mai incolo, un nepot al sau, Dumitru Ivancea, cu numai un dinte in gura. E tinar si nepriceput, dupa cum explica Ciprian, asa ca nu poate sa-l ia in "Savale" si nu l-au luat cu ei nici tiganii care au acum o fanfara "pe la Roman", impresariati de acelasi ungur, Erno. "Trebuie sa fii bun, sa fii cel mai bun", explica Ciprian Ivancea, in timp ce tatal sau, in fata ziaristilor, a predat "stafeta" fiului sau, cautindu-si furca lasata linga grajd. Ei, Ivancestii, sint cei mai buni, ar vrea sa zica Ciprian, dar evita, pe cit posibil, sa se laude. Iata dovada: au cam patru turnee pe an si acestea au cel putin cite 20 de spectacole. La mai putin de atitea, nu merita efortul de a se clinti din Zece Prajini. Ca, slava Domnului, au vazut deja toata lumea, in lung si-n lat. "Savale" a fost prin toata Europa, iar batrinul Ivancea a ajuns si-n Tokio. Anul trecut a vazut toata America, de la Atlantic la Pacific si de la Nord la Sud. "Am stat 40 de zile si am avut 18 spectacole. La New York doua, la Boston doua, la Toronto unul, am stat cinci zile la Cascada Niagara….", incepe batrinul Ivancea sa enumere, dupa ce s-a gindit ca ar mai avea totusi sa ne spuna cite ceva. Aduce din casa vopsita tipator cu verde si albastru un poster cu "Ciocirlia", facut de "neamt". "Se vinde al naibii de bine la spectacole. Cinci euro poza si zece euro spectacolul. De la 300 de oameni in sus avem in sala", spune Ion Ivancea. Cit despre CD-uri, nu are nici unul pe-acasa. "Neamtul le tine. La el sint si pasapoartele noastre, pe noi nu ne doare capul de nimic", completeaza batrinul. Au trei CD-uri proprii ("Iag Bari"- 2001, "Baro Biao"- 1999, "Radio Pascani"- 1998), apar pe inca trei CD-uri, colective, si au aparut si intr-un film numai despre ei. "A fost lansat saptamina trecuta intr-un parc din Berlin. Are o ora si 45 de minute; au venit in trei rinduri sa filmeze aici", spune Ion Ivancea.
Despre fanfarele Pantirilor s-au facut patru filme in strainatate
"Noi avem vreo patru filme. In Franta, in Anglia", replica Costica Pantiru, seful fanfarei "Speranta", ca si cum ar vrea sa-l auda Ivancea, la capatul satului. Casa Pantirilor ne-o arata nepotul lui Ion Ivancea, insa acesta nu vrea sa fie vazut de ei. "Sint invidiosi pe noi; sa nu le spuneti ca ati trecut pe la noi", ne avertizase deja Ciprian Ivancea. Batrinul Jenica Pantiru tocmai se culcase pe-o parte, sa uite un pic de caldura. Ca si Ion Ivancea, isi lasa feciorul sa vorbeasca mai mult. Ca de anul asta l-a lasat pe el sa conduca treburile. E prea batrin, s-apoi, oricum, are si el fanfara lui, "Ursari", formata din "ai mai batrini" dintre tiganii din Zece Prajini. La festivalul de muzica tiganeasca din acest an, de la Ostende (Belgia), "tabara Pantirilor" a participat cu doua "band"-uri: cel al tinerilor (in care cinta fratii Costica, David si Liviu Pantiru) si cel al "mosnegilor", cu Jenica in frunte. Acasa i-a asteptat si a treia lor fanfara, cea a copiilor. Una dintre fetele lui Jenica, invatatoare, ii indruma pe puradei, ca sa ajunga si ei peste hotare odata. Cu fanfara juniorilor, Pantirii pot zice ca sint mai tari decit Ivanestii.
"Daca nu sintem cei mai buni, de ce ne-a ales Tandarica?"
"Noi am fost primii care am cintat in strainatate, in 1993, in Montreaux, Elvetia", spune Costica Pantiru. "Noi sintem cei adevarati", il completeaza tatal sau, in timp ce restul Pantirilor se aduna in jur si dau aprobator din cap. Ei au fost remarcati primii. Inca din 1989, Speranta Radulescu, etno-muzicolog la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti, a pus ochii pe ei la "Cintarea Romaniei", unde era presedinte al juriului. S-a luptat sa-i faca cunoscuti pe Pantiri, iar acum cineva vrea sa le stirbeasca intiietatea, spun ei. "Daca nu sintem cei mai buni de ce ne-a ales pe noi Tandarica ca sa faca un CD?", spune Costica Pantiru, referindu-se la utimul lor produs, discul "Renasterea". Mai au inca trei, iar altul e in lucru la Electrecord, cu Mioara Velicu. Nu se pot plinge ca nu sint cunoscuti, doar au fost invitati si la "Chestiunea zilei", atunci cind a venit pentru prima oara Goran Bregovic la Bucuresti, si, in acelasi an, au fost reprezentantii Romaniei la "Hanovra 2000".
"Nu ne mai covine sa cintam la nunti, ca pierzi 24 de ore si cistigi un milion", spune unul dintre fratii Pantiru. Si ei, ca si Ivancestii, tin sa fie cei mai apreciati si asa ar fi drept sa se intimple, doar ca n-au "nimerit" impresarul. Au mai multi: unul de prin Belgia, unul de prin Olanda, altul la Bucuresti, dar in nici unul nu pot avea incredere: "Credeti ca cei din Vest sint mai cinstiti ca noi? Trebuie sa fii golan ca sa fii impresar", spune Costica Pantiru. Cu sau fara impresar bun, au cintat si ei in toate capitalele Europei. Chiar si la Paris.
Un roman din Franta isi da doctoratul in "Zece Prajini"
La Paris i-a auzit pentru prima oara pe Pantiri Victor Alexandru Stoichita. Si i-au placut atit de mult incit s-a tinut scai de ei, iar vara asta e gazduit in casa maiestrilor tigani. Parintii lui Victor sint romani de origine. S-au mutat in Franta cind el era mic, insa Victor vorbeste bine romaneste. Student fiind, i-a vazut pe tiganii de la Zece Prajini, a mai vazut si altii de prin Macedonia si s-a gindit ca merita sa faca despre ei o teza de doctorat in etno-muzicologie la cunoscuta universitate Paris X(Nanterre). A venit de citeva saptamini la Zece Prajini, cel mai interesant sat din Romania, din perspectiva tezei sale. Ii stia pe Pantiri si, fiindca Speranta Radulescu este si co-directorul tezei sale de doctorat, a tras la ei, dar nu s-a gindit vreodata ca astfel ii vor fi inchise portile de Ivancesti. "Am vazut o rezerva din partea lor. Muzica se transfera in acest sat intr-un cimp de putere. Se separa, se impaca, se cearta din nou", spune Victor Stoichita, precizind ca el a identificat in sat sase fanfare: "Ciocirlia", "Speranta", doua fanfare cu numele "Savale" – fanfara lui Ciprian Ivancea si a lui Radu Burca, de la Roman, care, avind acelasi impresar ungur pe care l-a avut Ivancea acum citiva ani, le-a furat numele – "Ursari"- si fanfara copiilor, inca nedenumita. Pantirii i-au dat lui Victor o camera intreaga, dorind sa se simta bine si sa aiba "conditii de studiu". Sporovaind toata ziua cu tiganii si, mai ales, ascultindu-le cintecele, dupa citeva saptamini una dintre ipotezele tezei lui Victor pare a se confirma: "Muzica le influenteaza tot restul vietii, este perfect integrata in tesutul social", spune doctorandul parizian, cu gindul ca e o mana cereasca sa nimeresti in satul in care totul incepe si se termina cu muzica.
Tiganii spun ca au vorbit cu Bregovic pe tiganeste
Tiganii de la Zece Prajini au fost adesea asociati cu numele lui Goran Bregovic. Doar ca nici una dintre fanfare nu a avut ocazia sa cinte vreodata cu celebrul Goran. Si, daca stau bine sa se gindeasca, tiganii parca nici n-ar tine neaparat sa cinte cu el, pentru ca se considera mai buni decit el. "Noi putem cinta ce cinta el, dar el n-o sa poata cinta ca noi doua milioane de ani de acu’ inainte", spune Ion Ivancea, care traieste cu impresia ca autorul "Mesecinei" este "tigan, tigan", sustinind ca in Olanda, unde s-au intilnit odata, a vorbit cu el "pe tiganeste". Pantirii sint mai rezervati fata de Goran. S-au intilnit cu el in emisiunea lui Florin Calinescu, il apreciaza, dar de la distanta. Pentru ei, cei mai buni in domeniul muzicii tiganesti-balcanice sint tiganii de la Chetris. "Pacat de talentul lor: s-au dus in strainatate, au fost obraznici si nimeni nu-i mai ia acum. Dar sint cei mai buni", spune Costica Pantiru.
Biserica din Zece Prajini e ridicata cu banii din turnee
Rivalitatea dintre fanfarele Ivancestilor si cele ale Pantirilor este totala. Intorsi din turnee, de peste mari si tari, tiganii s-au apucat, si unii si altii, sa investeasca in bisericuta din sat. E aproape gata, dar fiecare vrea sa se spuna dupa aceea ca el a dat mai mult, ca daca nu era el nu s-ar mai fi vazut sat tiganesc cu biserica in sat. Ion Ivancea sustine ca, in saptamina in care s-a intors din Germania, toti tiganii lui au dat cite un milion sa se picteze odata biserica si fiecare a cumparat cite doi saci de ciment. "Au dat si Pantirii, dar ei mai putin", recunoaste cu jumatate de gura Ivancea. "Am dat bani multi pentru biserica", spune Jenica Pantiru. Faptul ca si in biserica, la slujbe, se vor certa de la muzica e foarte probabil, dar ambele tabere vor fi mindre ca e "prima biserica de tigani", construita "ca sa se pastreze credinta mosilor lor".
De unde vine numele "Zece Prajini"
Cindva, satul lor, acum in comuna Dagita, se numea Ursari, dar un boier ce avea conac pe dealul din spatele caselor a dat tiganilor cite zece prajini de pamint si asa au capatat un alt nume. Boierul i-a improprietarit, dar degeaba. Tiganii de la Zece Prajini au prins mare drag si dar de cintat. Asa ca acum nu poti sta in sat un sfert de ora fara sa auzi pe cineva cintind. Iar numele satului, care este legat de pamint, nu mai are nici o rezonanta acolo. (Mirela CORLATAN)